Cornel Hidos DEZVOLTAREA MANAGEMENTULUI IN ROMANIA
Data: 16-31 mai 2021
Editura AGIR, București, 2021, Seria „Management",17×24 cm, legată, ISBN 978-973-720-828-6, 311 pag., 50 lei/ex.
Lucrarea elaborată de ing. Cornel Hidoș, intitulată Dezvoltarea Managementului în România, recent publicată în Editura AGIR, prezintă, succint, dar cuprinzător, o activitate de succes, desfășurată de autor pe parcursul mai multor decenii; cuvintele-cheie care l-au condus pe autor în activitate au fost: inovare, raționalizare, eficiență. A practicat cu folos managementul pe bază de proiecte asumate de majoritatea angajaților din unitățile pe care le-a condus.
În cele șapte secțiuni ale lucrării este sintetizată atât activitatea desfășurată în calitate de conducător al unor trusturi de construcții, al Centrului de Organizare și Cibernetică în Construcții, cât și în cea de conducător al unor insituții din domeniul conducerii și organizării economiei. În aceste funcții, a reușit să mobilizeze colectivele de manageri, de specialiști în susținerea unor idei inovatoare pentru lucrări efectuate în premieră în țara noastră. Încă din anul 1952, a executat complet din prefabricate de beton armat hale industriale. A obținut aprobarea ministrului industriei chimice pentru modificarea proiectelor, a conceput tehnologia de execuție și mijloacele de transport și montaj ale unor prefabricate de peste 12 tone.
A coordonat efectuarea de studii de organizare științifică a conducerii producției și a muncii, în unități din industrie, construcții, transporturi, agricultură etc., la care au participat peste 23 000 de cadre didactice, conducători din domeniul economiei, cercetători, proiectanți, ingineri, economiști, psihologi, sociologi, medici-igieniști etc.
A fost autor al unor programe speciale de formare și perfecționare în probleme de conducere și organizare științifică, la care au participat peste 30 000 de conducători și specialiști din toate ramurile economiei naționale. A proiectat și aplicat reorganizarea întreprinderilor și ministerelor de ramură în ideea descentralizării conducerii economiei.
A coordonat elaborarea unei bogate literaturi științifice cuprinzând metode și tehnici specifice organizării conducerii producției și muncii, care a fost editată și difuzată larg în economie. Aceste lucrări au fost elaborate atât pe baza documentării personale directe în țări dezvoltate, cât și pe baza studiilor proprii.
De asemenea, a organizat manifestări științifice, sesiuni de comunicări, simpozioane la care autorii și-au prezentat studiile și rezultatele obținute prin aplicarea lor. Lucrările au fost publicate și difuzate pentru a putea fi cunoscute și utilizate în întreaga economie.
Din cea de a doua parte a anilor ʼ70, când a revenit la conducerea unui trust de construcții cu lucrări în toată țara și cu o bogată experiență managerială, teoretică și practică, a perfecționat organizarea unităților teritoriale, a asigurat o largă descentralizare a conducerii producției și a inițiat o amplă mișcare de inovare a executării producției. Totodată, a acționat în vederea extinderii informaticii în organizațiile de construcții-montaj și de proiectare, precum și diseminarea programelor informatice la centrele de calcul teritoriale.
Experiența acumulată a condus la rezultate deosebite, concretizate în crearea unor condiții mai bune de muncă, precum și în importante beneficii probând că eficiența conducerii și organizării științifice se identifică în creșterea însemnată de productivitate a muncii, a calității lucrărilor și beneficii pe măsură, fără sau cu minime cheltuieli de investiții.
Astfel, această experiență se constituie într-un bun al tuturor celor care au participat la acumularea ei, dar mai ales a urmașilor, a celor mulți, angrenați, acum și în viitor, în demersurile îndreptate spre depășirea propriilor performanțe și spre dezvoltarea economico-socială a României, în noile condiții.
Recomandăm această lucrare tuturor conducătorilor și celorlalți specialiști din societățile comerciale, cu capital privat, mixt sau de stat, precum și celor din organizațiile centrale și locale ale administrației publice, cu convingerea că vor găsi elemente utile în activitatea lor, pentru practicarea unui management performant. (P.G.)