Cota de piata la autoturismele ecologice, in crestere
Data: 16-31 mai 2021
Piaţa auto din România înregistrează o scădere de 14,5%, în primele patru luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, însă, în această marjă, autoturismele ecologice sunt pe un trend ascendent, cu aproape 80% creştere, potrivit datelor publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în intervalul ianuarie - aprilie 2021, ponderea autoturismelor pe benzină a înregistrat o scădere moderată (-1,1 puncte procentuale), faţă de perioada similară din 2020, şi a ajuns la 62,1%. Totodată, autoturismele cu motoare diesel au consemnat o scădere de 5 puncte procentuale, în comparaţie cu datele din primele patru luni din anul anterior, iar cota de piaţă a fost de 26,2%.
Autoturismele „electrificate", respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) deţin, în intervalul de analiză, o cotă de piaţă de 11,6%, de 2,1 ori mai mare decât cea pe care o aveau după perioada similară a anului trecut (5,5%). Vânzările de autoturisme „verzi" au performat şi în prima parte a acestui an, cu o creştere de 79,8%, comparativ cu finele lunii aprilie 2020. În acest context, este de remarcat creşterea puternică a autoturismelor plug-in hybrid (+155,2%).
În perioada analizată, cele mai multe achiziţii de autoturisme au fost făcute de persoanele juridice (70% din total), restul, de 30% revenind persoanelor fizice.