Cel mai mare rezervor de stocare a titeiului din Romania, pus in functiune la rafinaria Petrobrazi
Data: 16-31 mai 2024
Pe platforma rafinăriei Petrobrazi, OMV Petrom a pus în funcțiune cel mai mare rezervor de țiței din România. Potrivit unui comunicat al companiei, rezervorul a fost proiectat și construit conform celor mai recente standarde în domeniu, pentru o siguranță sporită în utilizare. Rezervorul dispune de un sistem de izolare care reduce emisiile de vapori cu 98%, are pereți dubli și fund dublu, capac tip dom din aluminiu și capac plutitor interior pentru reținerea emisiilor de vapori. Construcția acestuia a durat circa doi ani, iar investițiile în proiect au depășit 23 de milioane de euro.
- Credit foto: OMV Petrom
„Construcția noului rezervor de țiței reprezintă un nou proiect important finalizat cu succes pe platforma Petrobrazi, alături de instalarea noilor camere de cocsare și de alte proiecte de modernizare. Toate aceste investiții întăresc capacitatea noastră de a asigura o bună funcționare a rafinăriei în condiții de siguranță și de a asigura stocurile de carburanți necesare pentru aprovizionarea pieței din România și din regiune. Proiectul are o componentă importantă de mediu prin reducerea aproape de zero a emisiilor de vapori", a declarat Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare și Marketing. Rezervorul, mai înalt decât o clădire cu 10 etaje, are o capacitate totală de 60 000 de metri cubi și poate stoca materia primă pentru echivalentul a 1,2 milioane de plinuri de carburant.
Domul de aluminiu, cea mai mare structură de acest tip din România, este o construcție impresionantă, cu o greutate de 53 de tone și o înălțime de 15 metri. Ridicarea domului pe poziție s-a făcut utilizând, în premieră în România, un sistem pneumatic format din 28 dispozitive de ridicare, acționate centralizat.
Construcția rezervorului a fost finalizată la sfârșitul anului trecut, iar testarea acestuia a avut loc la începutul acestui an.
Alte articole



