Puls AGIR
Data: 1-15 iunie 2002
Conform programului de activitati pe anul in curs, Filiala AGIR Valcea a organizat pentru membrii sai, la 18 mai a.c., o excursie de agrement - dar si cu pronuntat caracter documentar, cultural si tehnic - pe traseul: Ramnicu Valcea - Targu Jiu - Baia de Arama - trecatoarea Mehedinti-Cerna- Baile Herculane - Orsova - Portile de Fier 1 - Drobeta Turnu Severin - Portile de Fier 2 si retur Turnu Severin - Craiova - Ramnicu Valcea.
In nota informativa primita la redactie de la domnul ing. dipl. Toma Florica, presedintele Filialei AGIR Valcea, insotita de superbe ilustratii color, sunt prezentate pe scurt principalele obiective vizitate, intre care: parcul Municipiului Tg. Jiu cu celebrele opere ale lui Constantin Brancusi, Manastirea Tismana, Manastirea Sf. Ana din Orsova, hidrocentralele Portile de Fier 1 si 2 s.a.
Printre "turistii" Filialei AGIR Valcea s-au aflat si hidrotehnicienii dr. ing. Mihai Sporis, dr. ing. Constantin Paraianu, ing. dipl. Ioan Sahinian. La Portile de Fier 1, pasionatul in filatelie Ioan Sahinian a expus marcile postale cu obiectivul vizitat, aparute dupa punerea in functiune. La Portile de Fier 2, de data aceasta vizitator, dr. ing. Constantin Paraianu si-a depanat amintiri din anii buni petrecuti la realizarea acestui obiectiv.
Pe scurt, a fost o excursie reusita, un prilej minunat de reincarcare a bateriilor sperantei pentru un viitor prosper al Romaniei.