Restrangerea activitatii miniere Implicatii asupra mediului
Data: 1-15 iunie 2004
Dezvoltarea industriei miniere romanesti, incepand din anii cincizeci ai secolului trecut, a avut ca scop declarat asigurarea bazei de substante minerale si combustibili pentru dezvoltarea economica.
In tranzitia la economia de piata, s-a constatat ineficienta unor ramuri industriale si s-a trecut la restructurarea si privatizarea acelora care functionau cu subventii de la bugetul de stat. |n categoria unitatilor de productie nerentabile se inscriu si o serie de societati miniere, carora li s-au redus treptat subventiile bugetare, fapt care a condus la inchiderea a 221 de mine in intervalul 1997-2003, cu reduceri de personal corespunzatoare.
In anul 1997 functionau 344 de mine cu 175.000 de angajati, iar in prezent in exploatare sunt 123 de mine si cariere. Prin restructurare se prevede ca de la 01.05.2004, personalul in sectorul minier sa fie aproximativ 54.000 angajati, dintre care in subteran vor lucra 20.000 angajati.
Dezvoltarea economiei nationale cu resurse minerale proprii a condus la exploatarea unor zacaminte cu continuturi scazute, fara eficienta economica. In aceasta strategie nu au fost luate in considerare costurile de productie ridicate si nici efectele negative asupra mediului inconjurator. Aceasta conceptie a avut ca rezultat dezvoltarea exagerata a sectorului minier, subventionarea nejustificata cu fonduri de la buget a sectorului si implicarea in procesul de productie a 8% din resursele umane ale tarii.
Pentru dezvoltarea sectorului minier au fost scoase din circuitul agricol 21.000 ha terenuri arabile si silvice. S-au construit 428 de halde de steril pe o suprafata de 9400 ha si 63 de iazuri de decantare care prezinta in continuare un pericol potential pentru contaminarea apelor subterane si a retelei hidrografice a tarii, a atmosferei si litosferei. Dintre acestea au fost ecologizate numai cinci iazuri de decantare.
Pericolul pentru mediu consta in: instabilitatea taluzelor haldelor si iazurilor, care are ca efect deversarea apei contaminate in sursele de apa potabila utilizata de populatie; distrugerea faunei piscicole din rauri, dar si a florei; depozitarea de materiale contaminate cu substante chimice periculoase in halde, care pot fi raspandite sub forma de praf pe suprafete mari, cu consecinte grave pentru oameni si mediu.
Restructurarea sectorului minier a creat o serie de probleme sociale, economice si de protectia mediului care se vor rezolva pe baza unei strategii elaborate de Ministerul Economiei si Comertului.
Conservarea si ecologizarea minelor sistate a necesitat un efort financiar de 31 mil. USD in perioada 1999-2000. Printre obiectivele strategice, in primul rand se urmareste desfasurarea activitatii miniere pe baza economiei de piata, respectiv vor fi sistate toate subventiile bugetare.
Pentru protectia mediului se prevede: inventarierea distrugerilor provocate mediului pana in prezent; stabilirea obligatiilor operatorilor minieri; promovarea managementului minier de mediu la standardele europene, prin completarea cadului juridic; atenuarea problemelor sociale rezultate de inchiderea minelor.
SURSA INFORMA}IILOR - Conferinta internationala anuala "Refacerea mediului si managementul deseurilor miniere" - Bucuresti, Romania, 21 - 23.04.2004.
Alte articole

