25 DE ANI DE LA ZBORUL COSMONAUTULUI ROMÂN DUMITRU DORIN PRUNARIU
Data: 1-15 iunie 2006
La 14 mai 1981, inginerul Dumitru Prunariu a fost primul român – si pâna acum singurul – care a zburat în spatiul cosmic. Zborul s-a efectuat la bordul navei Soiuz 40, care din 15 mai s-a cuplat la complexul stiintific orbital SALIUT 6, unde a executat un program complex de cercetari si experiente, multe dintre teme fiind elaborate de specialisti români.
Au fost efectuate experiente în domeniile biomedicale, tehnologice, studiul câmpului magnetic al Pamântului, rezultatele fiind utilizate pentru pregatirea zborurilor care au urmat.
La 22 mai 1981, programul de cercetare fiind încheiat, echipajul a coborât pe Terra, la 225 km sud-est de orasul Djezjkazgan din stepa Kazahstanului.
Ing. Dumitru Prunariu, atunci locotenent major de aviatie, din anul 2003 general maior, a fost omul numarul 104 care a zburat în spatiul interplanetar; de atunci numarul cosmonautilor a crescut la 400. Acest eveniment, zborul unui român în cosmos, situeaza tara noastra în clubul tarilor participante direct la explorarea Universului si atesta traditia contributiilor marilor înaintasi la zborul omului printre stele.
Dumitru Dorin Prunariu este presedintele Agentiei Spatiale Române, organism guvernamental. El s-a nascut la 27 septembrie 1952 la Brasov. În anul 1976 a absolvit Facultatea de Inginerie Aerospatiala de la Institutul Politehnic din Bucuresti, dupa care a lucrat ca inginer la Întreprinderea de Constructii Aeronautice Ghimbav, Brasov. A urmat un curs de cosmonautica 3 ani în orasul stelar din Rusia. Este doctor inginer în specialitatea dinamica zborurilor aerospatiale. A primit numeroase decoratii românesti si straine. Are o bogata activitate stiintifica, ale carei rezultate le-a comunicat la Academia Româna si le-a publicat în reviste de specialitate. Este autorul sau coautorul a numeroase carti.
Pentru aniversarea a 25 de ani de la efectuarea zborului cosmic al lui Dumitru Prunariu au venit la Bucuresti cosmonautii: Russell Schweickart din SUA, care la bordul navei Apollo 9 a testat în primavara anului 1969 modulul lunar, Ivanov Ghiorghi, primul cosmonaut bulgar care a zburat în spatiul cosmic în anul 1979 cu nava cosmica Soiuz 33, Alexandr Alexandrov, al doilea cosmonaut bulgar, care în 1988 a zburat la bordul statiei orbitale MIR timp de 10 zile, si Leonid Popov, partenerul lui Prunariu în zborul din 1981, cosmonaut rus care a zburat de trei ori în spatiul cosmic si a lucrat la bordul laboratorului spatial Saliut 6 o suta optzeci si sase de zile.
Grupul de cosmonauti a avut întrevederi cu studentii si profesorii de la Universitatea Politehnica din Bucuresti; Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti; Universitatea Româno-Americana; Universitatea Spiru Haret si Universitatea Nationala de Aparare, prilej cu care Dumitru Dorin Prunariu si Leonid Popov au prezentat misiunea pe care au dus-o la bun sfârsit acum 25 de ani. La Primaria Sectorului 2 din Bucuresti, cosmonautii s-au întâl-nit cu tinerii si un public interesat, cu care au avut un schimb interactiv de idei. Ei au asistat la vernisajul expozitiei Zbor românesc, în care sunt expuse macheta avionului Vuia 1 în marime naturala si numeroase fotografii si documente referitoare la contributia românilor la dezvoltarea zborurilor aerospatiale.