Jurnal de bord Inutilele regrete

In ultima perioada, concetatenii nostri au avut posibilitatea sa cunoasca si sa inteleaga multe dintre temele care ii preocupa in cel mai inalt grad (fireste, in primul rand, cele care vizeaza propriile conditii de trai) prin intermediul unor dezbateri publice, larg mediatizate, la care au participat experti recunoscuti atat in tara, cat si in strainatate. Un interes aparte l-au prezentat punctele de vedere ale laureatului Premiului Nobel pentru economie, Nouriel Roubini, cel care – primul in lume – a prezis criza care a zguduit si mai zguduie omenirea. Prezenta sa la Forumul Finance 2011, desfasurat la Bucuresti, a avut si are un ecou puternic, mai ales prin prisma unui element de ordin psihologic. Oaspetele a repetat, cu o insistenta suficient de concludenta, ideea potrivit careia trebuie evitate regretele provocate de neadoptarea sau intarzierea adoptarii si aplicarii unor reale masuri anticriza.
Evident, cand o asemenea personalitate aduce in discutie tema regretelor, semnalul este foarte puternic, reprezentand chiar un sever avertisment. Or, daca analizam starile de fapt din economia romaneasca, pe care chiar Nouriel Roubini le-a evocat, constatam ca exista numeroase fapte si date care arata ca situatia ar fi fost mult mai buna daca s-ar fi actionat, la timp, macar pentru diminuarea unor dezechilibre grave. Unul dintre cele mai importante, cu impact direct asupra traiului cotidian, il constituie dezechilibrul dintre cererea interna si oferta interna. Chiar in conditiile comprimarii cererii interne in urma recesiunii, piata continua sa fie dominata, in segmentele ei esentiale, de importuri, unele dintre ele rezultate din insuficienta folosire a potentialului intern. Nu avem in vedere numai agricultura (importurile de produse agroalimentare au ajuns la cote fara precedent), ci si alte ramuri, mai ales cele din industriile de varf in care capitalul autohton s-a afirmat intr-o maniera de necontestat. Dar, pe ansamblu, cele mai mari rezerve nefolosite vizeaza principalul factor de productie, si anume resursa umana. Gradul de ocupare a populatiei adulte este unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeana, chiar daca – asa cum se stie – cateva milioane de concetateni lucreaza peste hotare.
In consecinta, regretele cele mai mari sunt generate de insuficienta masurilor indreptate spre crearea de locuri de munca. Chiar daca unele disponibilizari sunt justificate din punct de vedere economic, ele agraveaza considerabil situatia, deoarece, in compensatie, nu s-au creat locuri de munca in domeniile cele mai profitabile pentru acoperirea numarului de concedieri. Datele oficiale privind somajul nu reflecta integral numarul celor in cautarea unui loc de munca, deoarece statistica nu consemneaza decat numarul persoanelor inregistrate pentru primirea indemnizatiei de somaj. Cei care depasesc termenul legal nu mai sunt luati in calcul.
Desigur, sunt numeroase alte dezechilibre la nivel macroeconomic, insa toate se regasesc, fie sub forma de cauza, fie sub forma de efect, tot pe piata muncii. In absenta unor programe multianuale, una dintre principalele resurse financiare care ar putea crea locuri de munca in domenii de cea mai mare importanta, cum sunt infrastructurile de transport rutier si feroviar, nu se fructifica eficient prin bugetul public. Niciun intreprinzator privat nu are capacitatea de a realiza asemenea lucrari cu mijloacele proprii si nici macar cu fonduri atrase de la banci. Banul public, in care se includ fondurile europene nerambursabile, reprezinta, in conditiile actuale, cel mai important „robinet“ financiar pentru sustinerea unor investitii cu efect pozitiv propagat la scara intregii economii. Vom regreta inutil daca nu-l vom folosi la timp si cum trebuie.