Inginerii si piata muncii
Data: 1 - 15 iunie 2012
Recente studii ale unor companii profilate pe analiza evolutiilor de pe piata muncii releva un deficit semnificativ de ingineri. Mai mult decat atat: comparativ cu anul precedent, deficitul a crescut. Aceasta situatie, intervenita in vremuri de criza, a fost si este de natura a pune serios pe ganduri strategii in materie de invatamant superior. Asa s-a ajuns, din aproape in aproape, sa se discute mai aplicat (si, deci, mai lucid) despre politica de resurse umane in functie de cerintele pietei. Elementul principal il constituie tendintele tot mai evidente de mutare a centrului de greutate de la dezvoltarea prioritara a serviciilor spre productia efectiva, cea care aduce o cantitate mai mare de valoare adaugata. De altfel, investitiile productive castiga teren in fata celor care vizeaza comertul, fara sa mai vorbim despre speculatiile bursiere.
Evaluari de genul celor evocate la inceputul acestor insemnari au capatat mai multa greutate in urma vizitei in tara noastra a unuia dintre liderii binecunoscutei companii multinationale General Electric, companie cu o cifra de afaceri care depaseste sensibil intregul produs intern brut al Romaniei. John Rice, vicepresedinte al acestei companii, a lansat conceptul de „competente usor transferabile“ in sfera pregatirii profesionale intr-o viziune strategica. De aici, o concluzie demna de tot interesul: „Inginerii electricieni, inginerii mecanici sau chimisti vor fi in topul celor mai cautate meserii in viitor, precum si cei care creeaza software, pentru ca este vorba despre abilitati transferabile“. Or, dupa toate standardele existente la ora actuala, cele mai multe componente ale amintitelor „abilitati transferabile“ sunt incorporate in profesiile ingineresti.
Este, de asemenea, interesant de remarcat in consideratiile expuse de John Rice un fapt ignorat, de regula: optiunile pentru Romania ale investitorilor straini semnificativi (nu plevusca bine cunoscuta, care vrea doar profituri rapide si cat mai mari) sunt conditionate in foarte mare masura de existenta unui corp ingineresc puternic, iar acesta a fost si este format in special in invatamantul public. Cand o astfel de parere apartine unui „guru“ al capitalismului contemporan, pentru care „sectorul privat din orice domeniu“ este, prin definitie, superior celui public, avem toate temeiurile sa reflectam cat se poate de responsabil in legatura cu evolutia invatamantului tehnic superior.
Intrucat sunt de actualitate temele legate de sesiunile de bacalaureat si modalitatile de admitere in invatamantul superior, prezinta cel mai mare interes nivelul de pregatire al celor care vor deveni ingineri. Aici se cuvine sa ne raportam, din nou, la piata muncii deoarece se inregistreaza si un mare deficit de muncitori si de tehnicieni pregatiti in invatamantul profesional, in asa numitele „scoli de arte si meserii“. Din bazinul asigurat de acest segment al invatamantului s-au „extras“ si candidatii cu pregatirea cea mai adecvata in domeniile ingineriei. Din analiza respectiva decurge si necesitatea de a se gandi in maniera sistemica toate etapele de pregatire a viitorilor ingineri, nu numai pe segmentul de invatamant tehnic superior.
Actualele evolutii de pe piata muncii contin suficiente elemente care sa indice tendintele dominante. Resursele de capital se indreapta tot mai evident spre domenii carora le apartine viitorul, iar in acest proces prezenta inginerilor este de neinlocuit. Considerentele de profit au facut sa paleasca orice fel de influente doctrinar-ideologice, inclusiv cele care considerau ca, in perioada antedecembrista, asa numitul „mit al inginerilor“ a facut ca societatea sa aiba un excedent de exponenti ai acestei profesii. Nu numai ca inginerii s-au dovedit unii dintre cei mai buni patroni/manageri, ci si un factor de echilibru social. Si, mai presus de toate, au indus si induc in societate „simtul masurii“.