Cercetarea stiintifica - o solutie pentru iesirea din criza

Unul dintre subiectele predilecte abordate in prezent, atat la nivel national, cat si international, il constituie cercetarea stiintifica. Este unanim recunoscut faptul ca acest domeniu, alaturi de cel al educatiei, reprezinta un element de siguranta si independenta nationala intr-o strategie de dezvoltare in conditii durabile.
De la Renastere la revolutia industriala si pana la actuala revolutie IT&C, istoria ne invata ca nu exista evolutie durabila catre crestere economica si prosperitate in afara triunghiului cercetare-inovatie-educatie. Firma Heidrick & Struggles, specializata in recrutarea cadrelor cu pregatire superioara, in parteneriat cu echipa de cercetare de la The Economist, a creat Global Talent Index, clasificand diferite tari sub motto-ul: „Talentul e noul petrol si, la fel ca in cazul petrolului, cererea depaseste cu mult oferta“.

Punctul nevralgic: investitiile in educatie
Din pacate, s-a constatat ca guvernele din Europa de Sud-Est au adoptat o politica de investitii foarte scazuta sau chiar deloc in educatia de nivel superior. In consecinta, multi tineri talentati, care ar fi putut sa-si aduca o contributie insemnata la iesirea din aceasta situatie de criza a tarii noastre si care au plecat la studii in strainatate au preferat sa ramana acolo decat sa se intoarca si sa nu poata sa-si gaseasca locuri de munca, sau sa poata sa-si deschida propria afacere. Investitia in capitalul uman este cruciala pentru o crestere inalta, iar cercetarea este locomotiva care antreneaza cresterea productivitatii in economie, care a reprezentat sursa cresterii bogatiei unei tari.
UE ca medie, cheltuieste 2% din PIB pentru cercetare si dezvoltare, fata de SUA care aloca peste 3% din PIB (in tarile scandinave, cheltuielile sunt similare cu cele din SUA si Japonia). De aici, si un exod al creierelor peste Oceanul Atlantic (inclusiv din Germania si Franta). Aici trebuie sa vorbim despre sistemele educationale: ce se invata in scoli si universitati, care este legatura dintre mediul academic si lumea industriala? Cum se asigura cele trei functii ale universitatii care sunt educatia, cercetarea si deservirea comunitatii? O universitate care isi face datoria in materie de invatamant, cercetare si de deservire a comunitatii va deveni in mod inevitabil un agent al schimbarii. (Jack Butterworth, fost rector al Universitatii Warwick).

Resursa umana, cheia solutiilor
Cercetarea implica 6% din totalul fortei de munca in Europa, comparativ cu 9% in Statele Unite si 11% in Japonia. In Statele Unite, peste jumatate dintre inventatorii de frunte au varsta de 30 de ani, comparativ cu unul din cinci in Europa. Pe continentul nostru, doar 26% din forta de munca este calificata, in timp ce 4% din toate slujbele din UE vor necesita o calificare inalta pana in 2020. Si doar 30% dintre europenii cu varsta intre 25 si 47 de ani au diploma universitara, comparativ cu 50% in Japonia si peste 40% in Statele Unite.
Se apreciaza ca, la nivel european, ar exista peste 20 de milioane de someri, in timp ce sunt disponibile tot atatea locuri de munca, dar pentru care, din pacate, sistemul de educatie nu asigura competentele necesare solicitate de pozitiile accesibile.
Europa produce o treime din totalul de cunostinte mondiale, mai mult decat Statele Unite si de patru ori mai mult decat Japonia. Din pricina relatiei indirecte intre cercetare si inovatie, ea nu se vede insa recompensata pentru eforturile sale stiintifice si tehnice pe care, de altfel, intelege sa le amplifice.
Obtinerea fondurilor pentru cercetare constituie o problema. In Europa, asa dupa cum a rezultat la cea de-a 26-a Conferinta a Rectorilor si Presedintilor Universitatilor Tehnologice (Zurich, Elvetia, 5 - 6 iulie 2007), universitatile tehnice trebuie sa joace un rol important in indeplinirea obiectivelor Strategiei Lisabona, in special prin cooperarea universitate-industrie. In acest scop, universitatile trebuie sa-si sporeasca preocuparile pentru a-si face cunoscute si profitabile rezultatele cercetarii care sa devina accesibile partenerilor, industriei, economiei si societatii civile. Acest transfer de cunostinte si tehnologie are o mare importanta politico-economica, reprezentand cheia unei veritabile reusite pe termen lung. Se spune ca universitatile vor sa coopereze cu industria, dar industria nu stie ce fac universitatile.

Criteriile eficientei versus valoarea stiintifica
Rezultatele cercetarii fundamentale pot fi publicate in literatura de specialitate, iar inventiile pot fi vandute intreprinderilor industriale, urmand ca veniturile sa fie folosite pentru finantarea altor cercetari. (In acest sens, in Suedia a fost creata reteaua de cercetare Avancell care reuneste firma Sodra Cell si Universitatea Chalmers, care deruleaza in comun proiecte de cercetare ale caror rezultate sunt valorificate in firma sau in alte companii).
Multe cercetari evidentiaza ca intreprenorii, intreprinzatorii de maine, provin de multe ori din randul cercetatorilor din domeniul public. In Franta sunt, in fiecare an, aproximativ 40 de cercetatori din sectorul public (universitati, CNRS) care renunta la securitatea postului lor de munca pentru a crea o firma care va valorifica „fructul“ cercetarii lor. Un exemplu interesant este chiar profesorul Charpak (Premiul Nobel pentru fizica in 1992), ce s-a lasat convins sa participe la crearea firmei sale Biospace, care fabrica aparate de radiografiat, direct inspirate din cercetarile sale si in care a investit talent si cunostinte.
In SUA, recent National Science Foundation (NSF) incurajeaza cercetatorii pentru a-si valorifica cercetarile in start-up-uri. Astfel, s-a declansat programul NSF’Innovation Corps (I-Corps) care sprijina cercetatorii sa exploreze utilitatea practica a rezultatelor din cercetarea fundamentala, oferindu-le granturi de 50 000 de dolari. Acestea acopera costurile de calatorie si promovare a rezultatelor cercetarii pentru o perioada de sase luni in care sa fie identificati potentialii beneficiari. Primele doua runde ale I-Corps au fost aplicate cu succes la Stanford University, motiv pentru care NSF a decis sa ofere o a treia sesiune care sa fie extinsa la Michigan University si la Georgia Institute of Technoloy. De asemenea, s-a recomandat universitatilor sa foloseasca oportunitatile educationale in birourile de transfer tehnologic, in scolile de inginerie si in alte agentii federale interesate de atingerea scopului propus.

„Forta motrice“ a culturii antreprenoriale
Din pacate, ne lipseste cultura antreprenoriala, motiv pentru care se pune intrebarea: de ce in Europa nu exista un Bill Gates? S-a constatat ca numai 45% din cetatenii europeni doresc sa fie propriul lor sef, comparativ cu 61% in SUA. Conform studiilor efectuate, europenii prefera un venit sigur si securitatea locului de munca si sunt speriati de riscul esecului.
Pe de alta parte, lipseste inca un cadru organizat si fundamentat legislativ pentru ca rezultatele cercetarii sa se regaseasca in companii si in crearea de locuri de munca. Sunt necesare reglementari care sa asigure o relatie functionala intre actorii implicati intr-un astfel de proces, universitati - guvern si industrie. Un model verificat cu succes in practica il constituie cel denumit Triple Helix, propus de Henry Etzkowitz. In acest model, universitatea se transforma dintr-o unitate de invatamant in una de cercetare si, prin urmare, intr-o institutie antreprenoriala. Guvernul trebuie sa asigure suportul pentru noile dezvoltari prin legi si reglementari privind taxele si impozitele si prin asigurarea de capital. Industria preia unele dintre problemele universitatii, astfel ca se realizeaza o integrare functionala care are ca rezultat crearea de noi intreprinderi pe baza cercetarilor efectuate in universitati. Modelul care functioneaza in SUA implica MIT, si in Europa, unde se cunoaste exemplul Catholic University of Leuven din Belgia. In primul caz, de exemplu, absolventii MIT au infiintat 4000 de companii, creand cel putin 1,1 milioane de locuri de munca pe mapamond si generand vanzari de 232 miliarde de dolari. Aceste modele sunt asociate cu o infrastructura adecvata a universitatilor, care sa permita participarea atat a cadrelor didactice, cat si a cercetatorilor, realizarea de cercetari interdisciplinare, administrarea proiectelor, veniturilor, brevetelor si a relatiilor cu guvernul si industria.

In cautarea surselor de finantare...
Obtinerea unor surse de finantare devine posibila atunci cand universitatile dispun de reguli clare privind reglementarea drepturilor de proprietate intelectuala asupra rezultatelor cercetarii. In acest sens, in SUA actul Bayh-Dole din 1980 (PL96-517, Patent and Trademark Act Amendments of 1980) a propus o politica de tratare uniforma a agentiilor federale pentru finantarea cercetarii. Ca urmare a acestei legi, universitatile isi pastreaza proprietatea asupra inventiilor rezultate din cercetarile finantate din fonduri federale. Drepturile de proprietate se impart intre inventatori: o parte revine universitatilor, departamentelor sau colegilor, iar o alta parte se utilizeaza pentru a sustine procesul de transfer tehnologic. In acest fel, actul Bayh - Dole asigura universitatilor controlul asupra inventiilor lor si determina accelerarea procesului de comercializare a rezultatelor cercetarii din fonduri federale. In aceste conditii, este posibila obtinerea de fonduri pentru finantarea unor noi domenii sau a celor prioritare si pentru promovarea cercetarilor interdisciplinare. Un alt element care trebuie discutat se refera la preocuparea scazuta pentru brevetarea rezultatelor cercetarii (desi este de luat in seama recomandarea: intai breveteaza si apoi publica!), ca si conditiile dificile pentru transpunerea lor in practica. Aspectele birocratice pot constitui o frana in ceea ce priveste transferul in practica al rezultatelor cercetarii stiintifice. Astfel, in Europa ai nevoie de 15 zile pentru a infiinta o firma, comparativ cu 6 zile in SUA, iar firmele europene au acces mai limitat la capitalul de risc decat cele mai multe din omoloagele lor internationale. Aceste exemple amplu diseminate, din punct de vedere al modului de functionare si al rezultatelor obtinute, merita a fi luate in seama de cei trei actori mentionati pentru ca si in Romania cercetarea stiintifica sa fie tratata ca un domeniu cu contributii importante la revigorarea unei industrii de inalta competitivitate. O schimbare a modului de gandire se impune in toate compartimentele, de la o noua filosofie a finantarii pana la implementarea in practica a rezultatelor. Intr-o societate bazata pe cunoastere, universitatea, industria si guvernul au roluri egale si formeaza un triplu helix in stimularea inovarii. In principiu, transferul de cunostinte este posibil prin utilizarea celor mai diverse canale: realizarea in comun a unor proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare si prestarea de servicii; crearea de „spin-offuri“; colaborarea in actiuni de marketing si cunoastere; colaborarea in programe de educatie, formare initiala si continua. In concluzie, se poate aprecia ca un rol important il poate avea cercetarea stiintifica in dezvoltarea durabila a tarii numai daca va exista maturitatea guvernantilor de a-i acorda rolul cuvenit in strategie. Din exemplele prezentate, rezulta clar ca cercetarea nu trebuie considerata ca fiind un domeniu in care se consuma fonduri, ci ca unul care poate contribui la progresul economic prin crearea de noi companii si implicit a locurilor de munca. Potentialul stiintific de care dispune Romania, alaturi de resursele sale materiale, constituie elemente ce pot fi folosite pentru depasirea crizei economice. Din acest punct de vedere se impune ca evaluarea universitatilor, recent incheiata, sa fie completata pentru a identifica „centrele de putere“ ale cercetarii si domeniile in care s-au obtinut performante notabile. Asocierea universitatilor, guvernului si industriei, dupa conceptul Triple Helix, poate asigura succesul, daca se va elabora o legislatie corespunzatoare, care sa asigure finantarea, protectia intelectuala si participarea la beneficii a tuturor actorilor. In acest fel, vor fi asigurate conditii pentru obtinerea de fonduri suplimentare pentru cercetarea stiintifica fundamentala, ce pot recompensa eforturile cercetatorilor nu numai din punct de vedere material, ci si din punct de vedere al cresterii vizibilitatii si recunoasterii meritelor lor profesionale.

N.R.: Subtitlurile apartin redactiei