Investitiile si consumul
Data: 1-15 iunie 2016 2016
Chiar dacă zona de activitate individuală (în cazul inginerului şi al oricărui alt profesionist) este limitată la ceea ce numim microeconomie, nimic nu justifică interesul scăzut faţă de procesele şi fenomenele la scară macroeconomică. Nu trebuie să li se spună inginerilor că există conexiuni, condiţionări obiective în orice raport dintre parte şi întreg. Repetarea unor astfel de adevăruri, poate banale, se impune dacă avem în vedere controversele apărute în urma publicării comunicatului Institutului Naţional de Statistică (INS) referitor la contribuţia diferitelor ramuri ale economiei la evoluţia produsului intern brut pe primul trimestru al anului în curs.
Cea mai mare parte a analizelor se referă la „motoarele" economiei, la raportul dintre investiţii şi consum. Astfel, dacă se ia în considerare ritmul de creştere, se constată că, în primele trei luni ale anului în curs, comparativ cu perioada corespunzătoare din 2015, consumul a sporit cu circa 10 procente, iar investiţiile cu 7 procente. Mai mult decât atât: contribuţiile la formarea produsului intern brut au fost de 6,8% în cazul consumului şi de numai 1,3% în privinţa investiţiilor.
Părerile sunt împărţite. O „tabără" consideră că - din moment ce consumul final al populaţiei trebuie să fie scopul întregii activităţi economice - este foarte bine că se înregistrează ritmuri mai înalte la acest indicator. La rândul lor, cei care pun accentul pe cealaltă latură a vieţii economice argumentează că nici consumul nu poate să crească în mod constant şi pe o perioadă cât mai lungă dacă procesul investiţional nu se desfăşoară în ritmuri foarte alerte.
În fond, fiecare „tabără" are dreptatea ei, să-i spunem, parţială. În primă şi ultimă instanţă, se cere luată în considerare relaţia dintre cerere şi ofertă. Un echilibru perfect între cele două componente de nedespărţit în materie de macro, dar şi de micro-economie nu se poate realiza vreodată. Apar mereu excedente şi deficite şi la capitolul cerere şi la cel de ofertă. Totul este să se acţioneze pentru a se micşora decalajele şi într-un caz şi în celălalt.
Dat fiind faptul că s-a deteriorat raportul dintre exporturi şi importuri, în favoarea acestora din urmă, este cât se poate de clar că se cere pus accentul pe creşterea ofertei interne. A se tempera doar cererea (avem în vedere cererea bazată pe venituri reale) nu este o soluţie acceptabilă. În condiţiile în care se menţine un decalaj considerabil între nivelul de trai din ţara noastră şi media pe Uniunea Europeană (fără să mai vorbim despre cotele bunăstării din statele cele mai dezvoltate) nu se motivează, în niciun fel, stoparea procesului de ameliorare a condiţiilor de viaţă ale populaţiei. Soluţia constă, aşa cum s-a mai relevat, în sporirea ofertei interne de bunuri şi servicii, bineînţeles, ţinându-se seama de cererea solvabilă, nu de dorinţe nerealiste.
Ceea ce se constată, însă, este faptul că atât industria, cât şi agricultura şi-au diminuat contribuţiile la creşterea produsului intern brut. Ceea ce, evident, nu este bine. O accelerare a procesului investiţional se impune tocmai pentru a se diminua dezechilibrul provocat de creşterea mai puternică a importurilor comparativ cu exporturile, cunoscut fiind faptul că a sporit volumul de produse aduse din exterior în vederea acoperirii în special a cererii populaţiei, determinată de creşterea veniturilor şi de rata negativă a inflaţiei (mai cu seamă în urma reducerii TVA).
Cum se vede, merită să reflectăm la toate aceste aspecte, chiar dacă - potrivit profesiei - nu toate detaliile controverselor prezintă interes. Relansarea investiţiilor, mai ales în domeniile producţiei materiale, unde oferta prezintă deficite, ar fi de bun augur, nu numai pentru viitorul apropiat, ci şi dintr-o perspectivă mai lungă. Parafrazând o cunoscută zicală, putem spune că investiţiile de azi sunt plusul de bunăstare de mâine.
Alte articole



