Parteneriat UPB - Nuclearelectrica pentru recrutarea viitorilor specialiști
Data: 1 – 15 iunie 2018 2018
SN Nuclearlectrica SA (SNN) a anunţat că a semnat o convenţie cu Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) pentru acordarea unui număr de 25 de burse pentru studenţii din anii III şi IV de facultate, diferite specializări. Fiecare bursă este în cuantum de 2000 lei/lună şi va fi acordată în anii universitari 2018 - 2019 şi, respectiv, 2019 - 2020.
Selecţia facultăţilor din cadrul UPB a fost realizată în baza necesităţilor SNN/CNE Cernavodă de recrutare, retenţie şi formare de specialişti, atât pentru activităţile curente de operare şi producţie ale companiei, pe termen mediu şi lung, cât şi pentru proiectele majore de investiţii, pe termen foarte lung: proiectul retehnologizării Unităţii 1 şi proiectul Unităţilor 3 şi 4.
Astfel, în funcţie de necesităţile estimate, SNN va acorda bursele pentru studenţii următoarelor facultăţi: Facultatea de Inginerie Electrică, specializarea Inginerie electrică; Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică, specializarea Inginerie mecanică; Facultatea de Energetică, specializările Inginerie energetică, Energetică şi tehnologii nucleare, Ingineria sistemelor electroenergetice; Facultatea de Automatică şi Calculatoare, specializările Ingineria sistemelor şi Calculatoare şi tehnologia informaţiei. SNN îşi propune o rată de retenţie de 80% a bursierilor.
„Parteneriatul cu mediul economic reprezintă o prioritate în Universitatea Politehnica din Bucureşti, fiind definitoriu în pregătirea practică a studenţilor noştri, contribuind astfel la dezvoltarea competenţelor profesionale necesare unor cariere de succes. Atragerea şi implicarea mediului economic şi de afaceri în procesul educaţional, în special în cel ingineresc, contribuie la realizarea cerinţelor actuale legate de inovare, de progres, de schimbare a culturii afacerilor, ca şi de întărire a spiritului antreprenorial în rândul tinerilor. Aceste parteneriate pot fi valorificate totodată şi prin implicarea directă a specialiştilor din mediul economic în procesul didactic. Bursele private oferite studenţilor de către companii şi societăţi comerciale reprezintă o componentă importantă a acestor parteneriate, alături de stagiile de pregătire practică. Evident, aceste burse oferă un stimul suplimentar pentru studenţii cu performanţe în procesul educaţional şi perspective reale de angajare după finalizarea studiilor", a declarat prof. dr. ing. Horia Necula, decanul Facultăţii de Energetică din UPB.
„Acordarea acestor burse este un prim pas concret de implicare activă a companiei în selectarea şi recrutarea studenţilor foarte bine pregătiţi. Este parte a strategiei de resurse umane readaptată recent, iar obiectivul vizează formarea unei generaţii de specialişti, asigurarea competenţelor necesare şi mai a ales a continuităţii acestor competenţe în operare, producţie şi domeniile suport. (...) Vom continua să ne implicăm activ, să cooperăm cu instituţiile de învăţământ superior şi să extindem direct proporţional cu nevoile noastre acest sistem de atragere şi recrutare", a subliniat Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica.