Blitz
Data: 1 – 15 iunie 2020
● Studiu: Cel mai curat aer de pe planetă se află în zona Antarcticii. Într-un studiu fără precedent care a vizat compoziţia în bio-aerosoli a oceanului, a fost identificată o regiune atmosferică ce nu a suferit modificări legate de activităţile umane. Este vorba despre zona Antarcticii, unde cercetătorii americani au găsit cel mai curat aer de pe planetă. Aerul din stratul de deasupra oceanului nu este contaminat cu particule provenind din arderea combustibililor fosili, agricultură şi alte industrii poluante şi nici cu praf provenind de pe alte continente. Specialiştii au descris regiunea din Oceanul Sudic drept „cu adevărat virgină". Poluarea este provocată de aerosoli, particule lichide, solide şi gazoase aflate în suspensie în aer şi este o adevărată problemă de sănătate publică. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, poluarea creşte riscul de boli cardiace, accidente cerebrale şi cancer pulmonar şi ucide anual 7 milioane de persoane.
● Braţ robotic care imită mişcările unei mâini umane, inventat de un grup de cercetători din Canada. O echipă de oameni de ştiinţă de la Université de Sherbrooke (Canada) a realizat un braţ hidraulic, care se montează în jurul taliei şi imită mişcările unei mâini umane. Braţul are în jur de 4 kilograme, 3 grade de libertate şi poate fi folosit în diverse activităţi. Un algoritm de inteligenţă artificială l-ar face la fel de uşor de utilizat ca braţele noastre. Scopul acestei noi „articulații" este de a „reproduce performanțele unui braț uman în diferite aplicații industriale și casnice". Astfel, poate fi folosit la culesul fructelor, este suficient de precis să ajute la zugrăvit, la spălatul geamurilor sau într-un atelier. Mişcările sunt limitate în aşa fel încât utilizatorii să nu se lovească.
● Statistică: Românii lucrează în medie 34 de ani de-a lungul vieţii; media la nivelul UE este 36 de ani. Un român lucrează în medie 33,8 ani pe parcursul vieţii active, cu 8,2 ani mai puţin decât media din Suedia, ţara din UE unde locuitorii înregistrează cea mai ridicată durată de muncă, şi cu 1,8 ani mai mult faţă de locuitorii din Italia, statul aflat la polul opus în clasament, arată datele Biroului European de Statistică (Eurostat). Comparativ cu deceniul anterior, durata estimată a vieţii active a unui român a crescut cu 2,4 ani, de la 31,4 ani în 2009 la 33,8 ani în 2019. În România, o femeie munceşte, în medie, 30,3 de ani pe parcursul vieţii active, în creştere cu 1,6 ani faţă de anul 2009, în timp ce un bărbat lucrează în medie 37 ani, în creştere cu 3,1 ani faţă de acum zece ani. La nivelul statelor membre ale UE, durata medie de lucru preconizată de-a lungul vieţii a fost, în 2019, de 35,9 ani, cu 0,2 ani mai mare faţă de media înregistrată în 2018 şi cu 3,6 ani peste media din 2000, potrivit Eurostat.