Pasi catre un nou sistem european de monitorizare a parcursului postuniversitar al studentilor
Data: 1 – 15 iunie 2020
Comisia Europeană (CE) a publicat două rapoarte care relevă beneficiile unui sistem de monitorizare la nivelul UE a parcursului absolvenților instituţiilor de învăţământ superior. „Pentru a îmbunătăți sistemele de educație și formare, este esențial să existe acces la informații relevante privind parcursul absolvenților după obținerea calificărilor din învățământul superior și modul în care aceștia se raportează la relevanța studiilor pe care le-au efectuat", precizează un comunicat al Executivului comunitar.
„Educația și formarea profesională vor juca un rol esențial în redresarea durabilă din punct de vedere economic și social a Uniunii Europene. Cunoașterea tipurilor de învățare și a calificărilor care promovează succesul profesional și împlinirea personală vor contribui la îmbunătățirea eficienței și a relevanței sistemelor de învățământ superior din Europa. Acest lucru va ajuta, de asemenea, la anticiparea viitoarelor profesii, respectiv pregătirea pentru acestea", a declarat comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel.
Sondajele-pilot la nivel european s-au bazat pe răspunsurile absolvenților cu studii de licență, masterat și ai programelor de învățământ terțiar cu ciclu scurt, din opt țări (Austria, Croația, Cehia, Germania, Grecia, Malta, Lituania și Norvegia), la unul și la cinci ani de la absolvire. Documentele indică principalii factori de îmbunătățire a rezultatelor studiilor. „Experiența în străinătate în timpul unei perioade de studiu crește nivelul competențelor de soluționare a problemelor. Un «mediu de învățare antrenant», în care cursurile sunt completate de învățarea prin problematizare și cea la locul de muncă, oferă o pregătire mai bună pentru integrarea pe piața muncii", precizează CE.
Potrivit documentelor, experiența profesională legată de studii, ca parte a programei, reduce cu aproape jumătate riscul de a fi în șomaj sau de a ocupa un job cu un nivel mai scăzut de calificare. Cu toate acestea, mai puțin de jumătate dintre respondenții la sondaj au declarat că studiază într-un mediu antrenant, ceea ce demonstrează necesitatea unor eforturi suplimentare în sprijinul acestei abordări.
„«Universitățile europene», o inițiativă emblematică a Spațiului european al educației, promovează învățarea centrată pe student și bazată pe provocări. O cartografiere suplimentară a practicilor de monitorizare a parcursului profesional al absolvenților în statele membre, Regatul Unit, Norvegia, Islanda și Liechtenstein constată că sunt în continuare necesare eforturi semnificative pentru a se ajunge la un sistem comparabil de monitorizare a parcursului profesional al absolvenților la nivel european", subliniază reprezentanţii Executivului comunitar.