Proiect european de anvergură în domeniul inteligenței artificiale, implementat de UBB
Data: 1-15 iunie 2023
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) anunță că va implementa, ca membru al unui consorțiu format din 17 institute de cercetare, parteneri industriali și universități de top din Europa, un proiect european de mare anvergură în domeniul Inteligenței Artificiale (AI). Potrivit unui comunicat al instituției de învățământ superior, proiectul Artificial Intelligence for Connected Industries (AI4CI) își propune crearea unor programe interdisciplinare inovative în conturarea expertizei AI necesare în prezent în mediul industrial pentru abordarea provocărilor și fructificarea oportunităților generate de folosirea inteligenței artificiale în sisteme și echipamente conectate. Sunt vizate aplicații verticale AI4CI de mare impact pentru sisteme industriale automate, sisteme IIoT (Industrial Internet of Things) și vehicule autonome conectate. Misiunea proiectului AI4CI se aliniază astfel strategiei europene pe AI, care identifică dezvoltarea inteligenței artificiale în contextul industrial ca pas critic în atingerea obiectivului UE de a deveni lider în Inteligența Artificială.
Proiectul AI4CI va fi implementat în următorii patru ani și are un buget total de 10 milioane euro. Programul dezvoltat de AI4CI va asigura o pregătire de elită a viitorilor specialiști în inteligența artificială, un domeniu cu o evoluție remarcabilă și dezvoltare rapidă. „Proiectul va contribui la acoperirea nevoilor companiilor și antreprenorilor, precum și la maximizarea potențialului centrelor de cercetare și hub-urilor de inovare digitală“, menționează reprezentanții UBB.
„Ecosystem UBB în inteligența artificială (AI) este unul din cele mai puternice la nivel național, cu vizibilitate și impact internațional. Mă bucur că suntem parte a acestui proiect, AI și dezvoltările inovative în tehnologie/inginerie la UBB fiind astăzi definitorii pentru UBB, așa cum se confirmă acest lucru de înființarea Biroului
European Institute for Innovationand Technology (EIT Digital) pentru România la UBB“, afirmă rectorul instituției de învățământ superior, prof. univ. dr. Daniel David.
La rândul său, decanul Facultății de Matematică și Informatică din cadrul UBB, prof. univ. dr. Anca Andreica, a menționat că „Facultatea de Matematică și Informatică joacă un rol extrem de important în domeniul Inteligenței Artificiale la nivel național și european, confirmat și de câștigarea acestui proiect, alături de alți parteneri internaționali de prestigiu. În cadrul acestui parteneriat vor fi susținute programe de studiu cu un impact major în pregătirea specialiștilor, cu accent pe inovare în acest domeniu prioritar“.