COMEMORAREA ULTIMULUI INGINER HOTARNIC
Data: 15-30 iunie 2005
Nicolae Miulescu a fost ultimul inginer hotarnic roman. El a observat, in timpul exercitarii profesiei, stabilitatea toponimicelor in limba romana. Spre deosebire de ceea ce defineste Dictionarul explicativ, Nicolae Miulescu a inteles ca multe din numele proprii ale unor localitati in vechime erau un fel de atribute ale locului, precum astazi "lunca" (ses de-a lungul unei ape curgatoare, in care se acumuleaza aluviuni) sau "poiana" (loc cu iarba, fara arbori, in interiorul unei paduri). Pe Valea Prahovei exista localitatea Poiana Tapului. Dar cel mai caracteristic exemplu ar fi denumirea localitatii Toplita (izvor de apa calda; ochi de apa calda, care nu ingheata iarna). Mai pretentios exemplu ar fi numele orasului Comarnic (acoperis, deasupra mulgatorilor de oi - necuprins in DEX). Dar si denumirile unor rauri precum Bistrita (repedea - din limba slava) sau Cernavoda (apa neagra - idem) ori Olt (alutus - aducatorul de lut).
In Italia, Editura NAGRAD din Milano, in anul 1975 s-a publicat, sub semnatura lui Nicolae Miulescu, o carte intitulata Da.Ksa - God's country. In aceasta lucrare se face dovada vechimii si valorii spiritualitatii dacice, pentru ca "Da" in sanscrita inseamna zeu, iar "ksa" inseamna tara. Cine are simtul modularii sunetelor ar putea intelege ca la origini "Dacia" insemna "tara zeului". Poate de aceea i se mai spunea si Dacia felix (fericita).
Ideile acestei comemorari mi-au fost pricinuite de aparitia volumului "UPANISAD" la Editura HERALD, traducere si comentarii realizate de Ovidiu Cristian Medu. Nicolae Miulescu a scris Da.Ksa pe baza studierii
UPANISAD-elor (doctrine secrete). In cartea sa, el invata oamenii cum sa citeasca si cum sa interpreteze unele fragmente din UPANISAD-e. Pana la Nicolae Miulescu, toti traducatorii considerau ca Åruni, cel ales pentru a-l pune sa aduca o jertfa (pag.74), cand a intrat pe calea zeilor (pag. 77), el a patruns "pe taramul celalalt", ca si Fat-Frumos din basmele lui Ispirescu. Profesorul Madi Pavelescu, in Almanahul ANTICIPATIA 1983 (pag.48) are un articol intitulat "Conceptul Da.Ksa" si unde face adnotarea: "Da.Ksa, etimologie posibila a toponimului Dacia, prin palatizarea consoanei k. Cu aceeasi logica de deductie s-ar putea stabili ca etimologie Da-ksi-Dal (Decebal) = stapanitorul tarii zeului; Da.ksi-neu (Deceneu) = inteleptul tarii zeului.
Va invit, daca vreti, sa plonjam dincolo de legenda, in adanca preistorie a meleagurilor noastre, atunci cand druidul Ram (Rama), pentru a evita un "razboi civil" si-a chemat adeptii si au plecat, pe drumul de transhumanta, spre Marea de Azov, acela marcat cu megaliti (drumul uriasilor, alias "Calea Zeilor") si de acolo mai departe, pana in peninsula Hindustan. Fenomenul, poate, s-a produs pe fondul primei diviziuni sociale a muncii, in timpul "Civilizatiei Cucuteni": cultivatorii de pamant au ramas, iar crescatorii de vite au plecat, poate si pe fondul unei miniglaciatiuni care a mentinut Muntii Carpati inzapeziti mai mult timp, iar ei au cautat pasuni spre sud-est.
Se vorbeste in istorie de o expansiune europeana incepand cu mileniul al III-lea i.e.n. Dovada a acestui itinerariu rasaritean este acea Cale a Zeilor descrisa de "Kausi. Taki Upanisad" (cartea I), descrisa de Herodot, pomenita de Pindar in "Isthmia", amintita de Ovidiu si reamintita de Hasdeu, trecuta pe vechile harti militare ale armatei rusesti, relevata si de N.Densusianu in "Dacia Preistorica". O admirabila descriere i-a facut si Dimitrie Cantemir. Localizarea geografica a acestei Cai a Zeilor corespunde Cheilor Bicului, sirul pietrelor calauzitoare oprindu-se la Marea de Azov.
Ca observatii personale si de detaliu, legat de migratia crescatorilor de vite de la noi in Hindustan, va rog sa va intrebati (ca si mine): "De ce vaca si in prezent este considerata animal sfant?"
S-ar putea interpreta aceasta ca o continuitate spirituala a domesticirii bourilor de catre druizii din Carpati. Si apoi, va rog sa ma credeti ca m-au trecut fiorii cand am vazut pentru prima data un muntean din India, imbracat cu pantaloni albi (itari), cu camasa alba pe dinafara, cu maneci largi si incins cu braul de lana. Parca l-am vazut pe bunicul meu de la Breaza. Si acum oficialii din Banglades se imbraca la fel. In acest context, va invit sa citim romaneste UPANISAD.
Daca citim cu atentie textele vedice si ne uitam cu aceeasi atentie pe harta tarii noastre, vom constata cu stupoare ca eroii si fapte ale vechii literaturi vedice le regasim aici. Numai un contact direct sau poate radacina comuna, din care s-au desprins apoi doua spiritualitati foarte asemanatoare, poate explica un asemenea fenomen. Vom face apel, mai intai, la argumente toponimice, ca fiind cel mai stabile in cadrul unei limbi.
"El intrand pe calea zeilor (devayäna) ajunge in lumea lui
Agni, ......" - "UPANISAD (pag.77). El este Åruni - cel ales pentru a-l pune sa aduca o jertfa. Agni, daca este scris cu litera mare inseamna nume propriu - zeul focului; daca il scriem cu litera mica inseamna foc - pur si simplu. Lumea lui agni, adica lumea focului, este posibil sa fi fost zona zacamintelor de gaz metan (aprinse de fulgere) din imprejurimile orasului Agnita din Transilvania. Ce grozav s-a conservat acest toponimic - Agnita. Si este singular, nu comun precum exemplele de la inceputul acestui articol.
"Ramayana" cuprinde eroi si nume de localitati pe care le putem regasi si astazi pe teritoriul tarii noastre. Audya corespunde localitatii Audia, Kahulia lui Cahul, Sita - localitatii Sitoaia de pe langa raul Gemartului si Sitoaia din Bazinul Oltului, Sona.ta lui Sona (Valea Oltului).
In "Kausi.Taki Upanisad" (partea I a ciclului) se poate gasi un pasaj (tradus de L. Renou) care a starnit controverse printre sanscritologi, descrierea fiind interpretata ca un pelerinaj in lumea "de dincolo" (cf. Jean Varenne. Le Veda col.II pag.650). Daca urmarim traseul acestui pelerinaj, vom constata ca localitatile intalnite pe Valea Somesului corespund in mare parte celor pomenite in pasajul respectiv si poate ca nu este exagerat sa consideram ca acest drum era spre Tara Zeului, traseul corespunzand exact Caii Zeilor, pomenite deja. "Acesteia (lumea lui Agny) ... (ii apartin) ....copacul Ilya (Ilvele din Bazinul Somesului), asezarea Salajya (astazi judetul Salaj)..." Viceksana - Valcea (tara dintre ape); Ceaksusi - satul Ceaca.
Aceasta "Cale a Zeilor", cum o numeste Kausi.Taki, se continua ajungand in final la Cetatea Zeilor, unde vom intalni nume ale unor zeitati vedice precum: Agni (zeul focului la indieni) - la Pria (alta denumire pentru Agni), zeitati lunare: Lunus - la Luna pe Somes si Sandru (Ludus), Kucea - Cucerdea (pe Mures) si Ciucea (Crisul Repede), Apah - la Apa (sau Apahida?).
In "Manava - Dharma - Sastra" (cartea I art.36) se pot constata urmatoarele asemanari: La Raksas - Racsa; Suparnas - Supuru; Pitris - Petreu; Kinaras - Chinteni; Tamasa - Tamasa (art. 39 si 62).
Denumirea de Calea Zeilor vine probabil de la Herodot care in Istorii (cartea a IV-a, 52; traducerea D.I. Ghica) vorbeste de Exampacus (in limba sanscrita "drumuri sacre, cai sacre") si conform indicatiilor, aceste "cai" se suprapun perfect peste cele descrise de Cantemir, acele Chei ale Bicului.
"Ceandogia - Upanisad" (cartea a V-a) aduce argumente suplimentare: Brashiva - Brasov, Vudila (Budila la Em. Senart) - Budila, Sark.ra (regele din Sarca) - Sarcaia. Inaltimile din jurul Brasovului amintesc de OM - silaba sfanta (Varful Omul sau Sfinxul de pe Platoul Bucegilor), de Nagas (muntele Negoiu), iar Siriul - de zeita Siri.
Argumentele sunt nu numai toate aceste surprinzatoare asemanari (desi nu am mentionat decat cateva din cele existente), dar si gruparea localitatilor pe harta, ce urmeaza strict o anumita ordine: zeitatile lunare - zona Maramures - Crasna, incinta zeilor (zona Somes), Calea Zeilor cu urmele ei vizibile pana astazi.
Va rog sa fiti de acord ca istoria consemnata in cronici si atestata prin documente arheologice nu este suficienta pentru o analiza completa si ca fara a lua in considerare miturile, legendele, credintele neamului, tot ceea ce ii contureaza spiritualitatea, nu suntem decat - poate - la jumatatea drumului. Sa indreptam un gand pios catre acel ultim inginer hotarnic roman, care a fost Nicolae Miulescu (11.XII.1901 - 15.I.1982), acela care ne-a invatat sa intelegem si rolul istoric al stabilitatii toponimicelor in limba romana.