CURIER LEGISLATIV
Data: 16-30 iunie 2006
1. La data de 21.05.2006 au intrat in vigoare noile conditii de functionare la acelasi sediu a mai multor societati. Astfel, in conformitate cu Legea nr. 164/2006, la acelasi sediu vor putea functiona mai multe societati daca imobilul, prin structura lui, permite functionarea mai multor societati in incaperi diferite si daca este indeplinita una dintre urmatoarele conditii:
a) cel putin o persoana este, in conditiile legii, asociat in fiecare dintre societati;
b) daca cel putin unul dintre asociati este proprietar al imobilului ce urmeaza a fi sediul societatii.
2. Incepând cu 30.06.2006, reglementarea procedurilor de atribuire a contractului de achizitie publica si a contractului de concesiune de lucrari publice si de servicii, precum si modalitatile de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor emise in legatura cu aceste proceduri vor fi prevazute in O.U.G. nr. 34/2006.
3. Potrivit Legii nr. 189/2006, pentru functia didactica de profesor universitar, salariul va fi majorat cu 2%, incepând cu 1 ianuarie 2006, si cu 3%, incepând cu 1 septembrie 2006. Majorarea nu cuprinde sporul de stabilitate si sporul pentru suprasolicitare neuropsihica.
4. Odata cu intrarea in vigoare la 25.05.2006 a Legii nr. 186/2006, pentru bolile profesionale confirmate anterior datei de 1 ianuarie 2005 si pentru care se continua reabilitarea medicala ulterior acestei date ca urmare exclusiva a cauzei profesionale, se deconteaza urmatoarele prestatii si servicii:
a) tratament medical ambulatoriu, analize medicale si medicamente;
b) servicii medicale in spitale, in sectii sau unitati sanitare cu personalitate juridica specializate pentru boli profesionale;
c) tratament de recuperare a capacitatii de munca in unitati de specialitate;
d) servicii de chirurgie reparatorie;
e) cure balneoclimaterice;
f) dispozitive medicale in vederea corectarii si recuperarii deficientelor organice, functionale sau fizice.
Fondurile necesare decontarii prestatiilor si serviciilor aratate mai sus se suporta de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.
5. De la 22.05.2006 a intrat in vigoare Legea nr. 166/2006 care aduce noi modificari si completari Codului de procedura fiscala.
6. Medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate.
De la data de 25.05.2006, medierea conflictelor se gaseste reglementata expres in Legea nr. 192/2006.
Conform legii, poate fi mediator persoana care indeplineste urmatoarele conditii:
a) are capacitate deplina de exercitiu;
b) are studii superioare;
c) are o vechime in munca de cel putin 3 ani sau a absolvit un program postuniversitar de nivel master in domeniu, acreditat conform legii si avizat de Consiliul de mediere;
d) este apta, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activitati;
e) se bucura de o buna reputatie si nu a fost condamnata definitiv pentru savârsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei;
f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, in conditiile legii, cu exceptia absolventilor de programe postuniversitare de nivel master in domeniu, acreditate conform legii si avizate de Consiliul de mediere;
g) a fost autorizata ca mediator, in conditiile prezentei legi.
Partile aflate in conflict se prezinta impreuna la mediator. In cazul in care se prezinta numai una dintre parti, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celeilalte parti invitatia scrisa, in vederea acceptarii medierii si incheierii contractului de mediere, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitatia se transmite prin orice mijloace care asigura confirmarea primirii textului.