SEMINAR NATO LA SUCEAVA
Data: 16-30 iunie 2006
In perioada 4-8 septembrie anul curent, Universitatea Stefan cel Mare din Suceava va gazdui seminarul international cu tema Securitatea informatiilor in retele wireless – Information Security in Wireless Networks. Manifestarea este finantata de NATO ca urmare a unui proiect castigat de conf. dr. Doru Eugen Tiliute, seful Catedrei de informatica a Facultatii de Stiinte Economice si Administratie Publica a Universitatii din Suceava, impreuna cu prof. dr. Stephan Olariu de la Departamentul de Informatica de la Old Dominion University, Virginia, SUA. Seminarul va beneficia de participarea unor cercetatori recunoscuti in domeniul retelelor fara fir si al securitatii informatiilor din SUA, Canada, Franta, Italia si alte tari membre NATO.
Scopul principal al manifestarii este de a reuni cercetatori de varf si practicieni in domeniu, atat din tarile membre NATO cat si din tarile partenere, intr-o incercare de identificare a problemelor fundamentale actuale si de perspectiva. Printre temele de dezbatere ale seminarului sunt de mentionat:
– arhitecturi, protocoale si instrumente pentru siguranta;
– vulnerabilitati, atacuri si contramasuri;
– secretizarea in retele mobile;
– infrastructuri virtuale elastice;
– suport de securitate adaptiv.
Si-au anuntat deja intentia de participare, cu lucrari sau ca observatori, specialisti din tara, de la Universitatea Al. I. Cuza Iasi, Academia Tehnica Militara Bucuresti, Universitatea Gh. Asachi Iasi, dar si din tari invecinate cum ar fi Ungaria si Ucraina.
Sunt asteptati sa participe, in egala masura, reprezentanti ai marilor companii de telecomunicatii, ai producatorilor de echipamente de calcul si telecomunicatii din tara.
Cele mai bune lucrari vor fi selectionate de un juriu international pentru publicare in seria NATO Science.
Informatii suplimentare se pot gasi pe site-ul web al seminarului, http://iwiswn.usv.ro, aflat in continua dezvoltare.