SOCIETATEA CUNOASTERII, INGINERIA SI PROCESUL INOVARII

In prezent, o noua economie este in mod evident in curs de aparitie, o economie bazata pe cunostinte si idei, o economie a cunoasterii, in care cheia prosperitatii si crearii de locuri de munca este data de gradul de implementare a noilor concepte, a ideilor inovarii si tehnologiei in toate sectoarele economiei, precum si de protectia mediului inconjurator.
Noua economie, bazata pe cunoastere, care se va realiza in viitoarea societate a cunoasterii integreaza obiectivele dezvoltarii durabile, bazate pe dreptate sociala si egalitate a sanselor, protectie ecologica, libertate, diversitate culturala si dezvoltare a inovarii, restructurarea industriei si a mediului de afaceri, reprezentind o noua etapa a civilizatiei umane, care permite accesul larg la informatie, un nou mod de lucru si de cunoastere, amplificind posibilitatea globalizarii economice si cresterea coeziunii sociale. Suportul tehnologic al noii societati este constituit prin convergenta a trei sectoare: tehnologia informatiei, tehnologia comunicatiilor, productia de continut digital.
In ultimul deceniu, stiinta si tehnica si-au accentuat caracterul sistemic. O demonstreaza viteza cu care unele progrese stiintifice au devenit aplicatii industriale, datorita accentuarii fenomenelor de piata in stiinta. Pe plan international, a devenit tot mai evidenta tendinta de crestere a colaborarii dintre organizatiile de cercetare fundamentala si orientata si organizatiile de cercetare aplicativa si introducere a noului in productie, de stergere a delimitarilor intre categoriile de cercetare, de crestere a gradului de interdisciplinaritate, de asimilare a comportamentului intreprid la echipele de cercetare din unitati de cercetare si universitati etc. In acest context, creste importanta transferului tehnologic de tip vertical intre cercetarea fundamentala si cea aplicativa sau de dezvoltare si aplicatiile industriale. Acest transfer devine realizabil prin adincirea interrelatiilor cercetarii cu productia si cu invatamintul, prin diverse modalitati, cum ar fi cresterea numarului si importantei colaborarilor intre cercetarea publica si firme private industriale, sub forma unor parteneriate sau a unor proiecte de colaborare, cit si prin sporirea numarului de organizatii care creeaza conditii de colaborare (parcuri stiintifice si tehnologice, centre pentru transfer de tehnologie, broker de tehnologie etc.). In acest context, colaborarea intre inginer - care asimileaza din ce in ce mai multe cunostinte stiintifice - si omul de stiinta s-a intensificat, iar tratamentul public acordat celor doua categorii tinde sa se egalizeze.
Pe plan international, literatura de specialitate (Gibbons Michael, 2006) delimiteaza doua moduri principale de producere a cunoasterii, ale caror caracteristici sunt prezentate in tabelul 1. Cele doua moduri nu sunt interschimbabile, nu se elimina unul pe celalalt, ci coexista, inclusiv in Romania.
Pentru realizarea noii societati a cunoasterii este necesar sa se procedeze la o diseminare fara precedent a cunoasterii catre toti cetatenii, prin mijloace noi, folosind cu prioritate Internetul, cartea electronica si metode de invatare prin procedee electronice (e-learning). ÃŽn acest fel se urmareste asigurarea unei societati sustenabile din punct de vedere ecologic, deoarece fara cunoastere stiintifica, cunoastere tehnologica si managementul cunostintelor nu se vor produce acele bunuri, organizari si transformari tehnologice (inclusiv biotehnologice) si economice necesare pentru a salva omenirea de la dezastrul ecologic.
In conditiile in care in intreaga lume exista o preocupare majora pentru realizarea obiectivelor societatii cunoasterii, in special pentru dezvoltarea stiintei si tehnologiei, factorul politic din tara noastra, care ar trebui sa joace un rol integrator, acesta fiind unul din rosturile lui, a fost ancorat cultural, mai ales dupa 1995-1996, in dezvoltarea unilaterala a culturii umaniste, cu consecinte nefaste asupra promovarii stiintei, cunoasterii, profesionalismului, ingineriei, fapt pentru care se manifesta si scaderea aportului stiintei romanesti atit in dezvoltarea industriei, cit si in volumul publicatiilor stiintifice mondiale (http://www.ad-astra.ro/isi/).
Stiinta inginereasca si stiintele fundamentale se dezvolta in comun. Nu se poate desfasura cercetare fundamentala fara mijloace tehnice adecvate, mijloacele tehnice performante fiind concepute in temeiul descoperirilor fundamentale moderne. ÃŽnca din prima jumatate a secolului XX, filozofii au inceput sa studieze structura culturii tehnice, valorile tehnicii, spatiul si timpul tehnic, iar din cea de a doua jumatate, ingineria a devenit unul din domeniile culturale domanante in lume. Tendintele si trasaturile epocii actuale, determinate de dezvoltarea si diversificarea culturii tehnice, genereaza si artificializarea fara precedent a majoritatii aspectelor vietii individuale si sociale, impunind acest aspect reflectiei filozofice. Acum, la inceputul mileniului III, se vorbeste deja despre filozofia tehnestiintei (Vasile Mihai D., 2003), despre mediul tehnic artificial si filozofia artificialului, despre filozofia inteligentei artificiale, filozofia roboticii, filozofia realitatii virtuale si chiar despre filozofia artificiala.
ÃŽntotdeauna ingineria, convertind teoria stiintifica in aplicatii practice, a servit ca mijloc de impulsionare a progresului tehnologic spre binele societatii. Cu atit mai mult, in societatea cunoasterii, ingineria isi va realiza pe deplin functiunile. Åžtiinta enunta legi pe care inginerul le aplica pentru a crea structuri, masini si sisteme tehnice, care determina progresul societatii. In timp, stiinta, enuntind principii fundamentale, a constituit temelia trainica a ingineriei, dar profesiunea inginerului, profesiune extrem de dinamica, a evoluat, determinind dezvoltari revolutionare in stiinta.
(Continuare in nr. viitor)