Supravietuirea prin indatorare
Data: 16-30 iunie 2010
Notiunea de datorie, in sens de obligatie, capata sensuri negative atunci cind avem de-a face cu datornici la cote excesive. Nu numai credinta populara in virtutea careia este bine sa pui, in fiecare seara, capul pe perna si sa nu duci grija datoriilor pe care nu prea poti sa le achiti indeamna la cumpatare, ci si considerente de ordin economic, mai ales atunci cind este vorba despre finantele tarii. Ca si cum criza provocata de grave derapaje pe pietele financiare internationale n-ar fi fost de ajuns, iata, s-a ajuns la un stadiu critic al crizei datoriilor pina si in cele mai puternice state ale lumii.
Din pacate, Romania a intrat in acest virtej, datoria publica (ne vom referi exclusiv la aceasta) depasind 30 de procente din produsul intern brut. Aparent, lucrurile nu sunt grave din moment ce unul dintre criteriile in functie de care se poate adopta moneda unica (euro) consta in stabilirea limitei maxime de 60 la suta din PIB pentru datoria publica. Dar, lucrurile nu se pot evalua corect prin abordari superficiale. Înca de pe acum a devenit greu de suportat povara serviciului datoriei publice (respectiv datele scadente plus dobinda, plus comisioanele, plus alte obligatii contractuale). Aproape in fiecare luna trebuie sa rambursam circa un miliard de euro, ceea ce pentru o vistierie saraca este prea mult. ?i, din pacate, continuam sa ne imprumutam masiv.
Nu trebuie sa fii economist pentru a sesiza, aici, un viciu de fond al deciziei politice. Nu este vorba numai despre perioada actuala, ci despre un proces de mai multi ani care – pe scurt – poate fi caracterizat prin crestere economica bazata pe datorii. Nimeni nu neaga importanta creditului pentru asigurarea premiselor unei cresteri economice consistente, dar exista bariere pe care nesocotindu-le, ajungi inevitabil la criza, la recesiune. Adica, exact unde ne aflam.
În prezent, a devenit extrem de presanta necesitatea de a adopta alt tip de dezvoltare economica decit cel bazat pe indatorare. Stimularea factorilor interni ai progresului economic a devenit o prioritate nationala. În aceasta privinta, nu trebuie inventat nimic. Sunt cai si mijloace care permit o astfel de evolutie, de la reducerea poverii fiscale pina la lansarea unor mari proiecte in domeniul infrastructurii, ceea ce are un efect economic multiplicator, de la introducerea de stimulente pentru o munca de calitate, performanta, pina la gestionarea responsabila a banului public pe intreaga gama a institutiilor bugetare.
Prin cresterea gradului de indatorare publica ne apropiem de punctul critic, respectiv de cel in care trebuie sa te imprumuti pentru a achita datoriile scadente. Un semnal deosebit de ingrijorator este transmis de cei care apreciaza ca inca un imprumut de la FMI este inevitabil. Asa va fi daca nu se adopta degraba masuri proactive, de relansare economica prin punerea in valoare a resurselor proprii, nationale. Chiar accesarea fondurilor comunitare depinde de nivelul cofinantarii, ceea ce inseamna tot efort propriu. Din aceasta perspectiva, nu de dragul jocului de cuvinte, ci sub imperiul strictei necesitati, se cuvine spus ca una dintre marile datorii ale factorilor decidenti este sa nu mai recurga la… datorii. Cel putin, nu la nivelul si ritmul de pina acum. Cei care si-au facut un obicei din a imprumuta „n-au nume bun“, asa cum afirma o zicala populara. Dar cind angajeaza datoria pe seama a milioane de contribuabili, nu numai numele si-l pateaza, ci se fac vinovati de ceea ce este mai rau in cazul unor persoane publice: nu-si fac datoria. Act care se cuvine sa nu ramina nesanctionat.