Noi aparitii in Editura AGIR
Data: 16-30 iunie 2011
Mihai Mihaita
INGINERIA in fata provocarilor secolului XXI
Editura AGIR, Bucuresti, 2011, ISBN 978-973-720-371-7, 201 pag., 25 lei/ex.
In Editura AGIR a aparut o lucrare de mare interes, atat pentru comunitatea profesionala a inginerilor, cat si pentru toti cei care, indiferent de varsta, nivel de pregatire si meserie, slujesc interesul public. In continuitatea unei remarcabile activitati menite sa investigheze fenomenele lumii contemporane, provocarile acestora, autorul a facut un pas inainte in analiza modului in care ingineria se raporteaza la comandamentele timpului actual si ale viitorului previzibil. Prin lucrarea intitulata INGINERIA in fata provocarilor secolului XXI, devoaleaza si developeaza datele esentiale ale noilor dimensiuni pe care cunoasterea stiintifica le confera activitatilor practice definitorii pentru o profesie fundamentala afirmata odata cu aparitia si dezvoltarea uneltelor necesare vietii pe pamant.
De altfel, primul capitol al lucrarii este consacrat coordonatelor istorice ale ingineriei. Se releva, astfel, prin exemple dintre cele mai concludente, ca notiunea de progres este indisolubil legata de evolutia abilitatilor ingineresti care au facilitat, la nivelul fiecarei epoci, inventia, inovarea si transferul de tehnologie. Ingineria s-a dovedit a fi, concomitent, un domeniu al disciplinei, al practicii, al profesiei si al artei, care vizeaza dezvoltarea, achizitia si aplicarea cunostintelor tehnice, stiintifice si matematice, in vederea utilizarii materialelor, masinilor, structurilor, sistemelor si proceselor pentru scopuri specifice. Din aceasta definitie complexa, percutanta, se desprind liniile de forta ale unei riguroase demonstratii care fundamenteaza cea mai mare parte a studiilor incluse in volum, prin care lectiile trecutului se transfigureaza in proiectii de o incontestabila valoare stiintifica.
In celelalte zece capitole, autorul ne ofera repere de neinlocuit exprimate prin opiniile unor mari savanti la scara mondiala, precum Albert Einstein, si ale unor corifei ai culturii romanesti, de la figura emblematica a lui Mihai Eminescu, pana la Mircea Eliade si Constantin Noica. Un loc aparte il ocupa relevarea rolului pe care Spiru Haret l-a avut in reformarea invatamantului romanesc, conectat, inainte de toate, la exigentele stiintelor tehnice. In acest mod se „deapana“ firul logic al intregii demonstratii, si anume rolul esential al educatiei in afirmarea profesiei de inginer.
Din aceasta perspectiva, titlul incitant al unui capitol - „Acum incepe epoca adevaratei inginerii“ - permite cititorului sa descifreze sensurile majore ale unui studiu UNESCO din anul precedent, prin care se definesc, intr-o maniera institutionala, modalitatile prin care atat procesul de formare a inginerilor, cat si imperativele activitatii lor prezente si viitoare, sunt conectate la cerintele societatii cunoasterii. Remarcabil este faptul ca autorul gaseste si exprima, intr-o maniera convingatoare, elementele constitutive ale ingineriei in conditiile tarii noastre. Si aceasta, nu dintr-o pozitie autarhica, ci in primul rand in context european. Tocmai prin trecerea de la concepte la concluzii de ordin practic ne ajuta sa intelegem mai bine mesajul pe care ni-l transmite Strategia Europa 2020. Pozitia Romaniei de stat membru al UE, de coautor si semnatar al respectivei strategii, nu lasa loc unor interpretari diferite, ci indica, limpede si concis, obligatiile care ne revin din conceptul de crestere economica, inteligenta, durabila si favorabila incluziunii.
Cum totul se judeca prin comparatii, autorul nu ezita nicio clipa sa raporteze situatia din tara noastra la cerintele superioare relevate de documentul UE. Chiar daca unele concluzii genereaza mari ingrijorari, este cat se poate de folositor ca lucrurilor sa li se spuna pe nume. Aceasta este o abordare cu adevarat stiintifica, intrucat, in absenta spiritului critic, nu numai ca se deformeaza grav diagnozele, ci se obtureaza chiar modalitatile de iesire din impas, din criza. Remarca este valabila incepand cu educatia viciata de pseudoreforme si terminand cu deficitul de viziune strategica referitor la tipul de societate pe care dorim sa-l promovam in Romania.
In aceasta scurta prezentare nu este loc pentru detalieri. Lucrarea se cere citita, am spune chiar conspectata, deoarece este densa in idei, in sugestii, in recomandari. Nu putem, insa, sa nu remarcam ca toate acestea sunt subordonate continutului incitant al capitolelor intitulate „Profesionalismul la superlativ“ si „Fara reprofesionalizare nu avem viitor“. Aceste titluri nu mai lasa loc echivocului si, cu atat mai putin, indiferentei. Valoarea timpului - mereu prezenta in consideratiile autorului - indica, fara urma de indoiala, necesitatea de a folosi oportunitatile prezentului pentru a reduce decalaje istorice si a pozitiona Romania la parametrii Strategiei Europa 2020 si ai proiectiilor pentru perioade mai indelungate.
In loc de orice fel de alte mesaje, cel mai expresiv este cel de la finalul prefetei autorului: „Numai in masura in care ne angajam, fiecare in parte si toti la un loc, in structurile profesionale din care facem parte, putem valorifica sansele de a actiona in scopul eliminarii a ceea ce este depasit in omenire si al deschiderii de noi orizonturi de cunoastere si actiune pentru progres, pentru prosperitate“.