Mintea de pe urma
Data: 16 - 30 iunie 2013
Ministerul Educatiei Nationale (in sfarsit, s-a optat pentru o denumire care trimite la traditii si exprima mai bine „obiectul muncii“) a anuntat ca intentioneaza sa demareze un amplu studiu pe baza caruia sa se poata stabili, macar la modul tendinta, necesarul de specialisti pe o perioada mai indelungata, bunaoara la orizontul 2030. Orice concetatean care, intr-un fel sau altul, este interesat sa se pregateasca viitorul pentru el si pentru familia sa, va saluta, cu siguranta, aceasta intentie. Nu mai este un secret pentru nimeni ca exista domenii, inclusiv in sfera inginereasca, in care se inregistreaza un deficit de absolventi ai invatamantului superior, dupa cum avem de-a face si cu sfere de activitate in care excedentul persista de foarte multa vreme. La fel, este - credem - de prisos sa mai subliniem ca un asemenea demers se cerea initiat cu multa vreme inainte. Adica, mintea de pe urma...
Exemplul oferit de Ministerul Educatiei Nationale reprezinta un stimulent - pe o arie mult mai larga - de a se trece la elaborarea unor studii de anvergura referitoare la procesele si fenomenele, in primul rand cele economice, care au o clara tendinta de afirmare, mai ales in urmatoarele decenii. In aceasta privinta, exista, de pe-acum, o experienta interesanta, atat in tarile Europei Occidentale, cat si in cele de pe alte continente, angajate intr-o vasta „operatiune“ de scrutare a viitorului, cu accent pe fructificarea factorilor de productie, inainte de toate a capitalului uman.
Daca revenim „la oile noastre“, nu ne va fi greu sa constatam ca am pierdut extrem de multe oportunitati din cauza unei atitudini total eronate privind ceea ce am numit „pregatirea viitorului“. La reactia negativa perfect indreptatita de respingere a „planificarii“ specifice economiei de comanda s-a trecut in cealalta extrema, fapt dovedit de penuria prelungita de proiecte la scara nationala. Nu putem decat sa salutam schimbarile in bine din ultima vreme, concretizate in declansarea si extinderea unor dezbateri care vizeaza proiectul national de modernizare a tarii si, ca parte componenta a acestuia, reindustrializarea.
Ceea ce se cere, insa, subliniat - pornind tocmai de la experiente nereusite in sensul amintit - este deficitul de claritate in legatura cu rolul statului in acest proces. Chiar actualele dezbateri consacrate revizuirii Constitutiei arata ca tendintele extreme continua sa se manifeste: se cere un surplus considerabil de reglementari incluse in textul legii fundamentale si se manifesta pozitia nihilista potrivit careia statul trebuie sa se retraga total din domeniul la care ne referim, nu numai ca agent economic, ci si ca factor generator de legislatie si de institutii strict necesare pentru asigurarea unui minimum de coerenta in societate.
Intrucat ne adresam in special inginerilor, se impune a reaminti ca, in solutionarea disputelor de acest gen, trebuie sa se opereze cu „dreapta masura“. Or, drumul spre identificarea optimului in raportul dintre reglementare si dereglementare nu este deloc usor. Aici nu este vorba numai despre metodologie, ci, mai presus de toate, despre viziune. Este exact domeniul in care se inregistreaza cel mai mare deficit. Nu poate constitui pentru nimeni o consolare ca si alte state se confrunta cu asemenea dileme, ca sa nu spunem dificultati majore. Exista, cum bine se stie, pozitia opusa, cea care confirma si reconfirma ca statele calauzite de o viziune novatoare au avut si au castig de cauza. In acest sens, actualitatea nemijlocita aduce in prim-plan demersurile din tarile care formeaza Grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud). Tema merita a fi aprofundata, iar deschiderea oferita de Ministerul Educatiei Nationale poate fi considerata un bun inceput. Cu temei se spune ca pana si drumul cel mai lung incepe cu un pas. Sa avem cat mai putine prilejuri de a evoca... mintea de pe urma.
Alte articole



