Conservarea valorilor si a identitatii nationale - imperativ major in actualul context european Interviu cu acad. Bogdan C. Simionescu, vicepresedinte al Academiei Romane

Acad. Bogdan C. Simionescu este vicepreşedinte al Academiei Române. De formaţie inginer chimist, doctor în ştiinţe chimice, este profesor la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi. După ce a îndeplinit funcţia de director al Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni al Academiei Române, îşi continuă activitatea de cercetător ştiinţific I în respectivul institut. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 2000 şi membru titular în anul 2009. Opiniile sale avizate prezintă incontestabil interes nu numai în domeniul ştiinţific în care s-a afirmat, ci şi pentru întreaga comunitate inginerească în contextul preocupărilor majore care privesc societatea românească în ansamblu.

- Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni" din Iaşi, al cărui director aţi fost timp de 14 ani, este un Institut de Excelenţă al Academiei Române. Cum aţi reuşit să ajungeţi la această performanţă şi, mai ales, să o menţineţi, ştiut fiind că adesea e mai uşor să atingi un nivel înalt decât să rămâi, în continuare, acolo?

- În primul rând, trebuie să fii pasionat de ceea ce faci, să te implici, să îţi pese. Trebuie să stai câte 12 ore pe zi numai în laborator şi seara târziu, până adormi, să te gândeşti la ceea ce ai făcut, cum ar mai putea fi făcut, ce urmează. Altfel spus, să transformi locul de muncă în casa ta. Cred, de asemenea, că trebuie să deţii talentul şi priceperea de a te înconjura de oameni care merg în aceeaşi direcţie; să-i asculţi şi să iei părţile bune şi productive din spusele lor. Mai trebuie să creezi un echilibru între cei cu experienţă şi cei tineri şi să valorifici fiecare oportunitate.

- Ne puteţi da un exemplu?

- De pildă, există apeluri de proiecte naţionale şi/sau europene care se anunţă, de regulă, cu doi-trei ani înainte, cel puţin în cazul celor europene. Am instruit cercetători din Institut cum să pregătească şi să elaboreze asemenea proiecte astfel că, în loc să soliciţi 30 de oameni să elucideze birocraţia şi limbajul specific întocmirii propunerilor de proiecte, să putem apela la aceşti cercetători deveniţi, în timp, specialişti. Cu cât studiezi şi lucrezi mai mult şi susţinut, cu atât ai mai multe şanse de reuşită. Aş mai adăuga un aspect: să nu descurajezi. Mulţi se deziluzionează şi renunţă la simpla vedere a pachetului de informaţii. Important este să nu abandonezi şi astfel reuşeşti, la un moment dat, să câştigi.

- Împreună cu tatăl dvs., acad. Cristofor I. Simionescu, aţi întemeiat o adevărată şcoală de chimie a polimerilor, recunoscută pentru realizările care au deschis perspective aproape nebănuite. O dovedesc, fără tăgadă, lucrările simpozionului internaţional „Cristofor I. Simionescu". Pentru nespecialiştii în domeniul chimiei ar fi util să vă referiţi la polimeri, consideraţi - pe bună dreptate - adevărate „vedete" ale ştiinţei contemporane.

- Tatăl meu a fost fondatorul şcolii româneşti de ştiinţa polimerilor; eu i-am continuat, într-o anumită măsură, opera. Răspunzând întrebării dvs., foarte simplist vorbind, trebuie spus că există molecule mici, organice sau anorganice care, ca atare, au aplicaţii limitate, mai ales din cauza proprietăţilor mecanice reduse sau chiar inexistente şi a lipsei de prelucrabilitate. În momentul în care mai multe asemenea molecule mici sunt legate în lanţuri macromoleculare, polimere, pe măsură ce creşte dimensiunea lanţului se modifică proprietăţile şi se multiplică exponenţial numărul posibilelor aplicaţii. Etilena este un gaz la temperatura camerei, dar dacă asociez prin legături chimice într-un lanţ foarte multe molecule de etilenă obţin un polimer solid - polietilena - prezent de câteva decenii în viaţa noastră de zi cu zi.

- Sunt ca nişte cărămizi, să zicem.

- Exact. Imaginaţi-vă o cărămidă şi apoi, să spunem, o casă. În momentul în care cărămizile se îmbină inteligent, armonios şi controlat, se obţine o casă frumoasă, confortabilă, cu numeroase facilităţi interesante.

- Să înţeleg că, aşa cum a argumentat în discursul său de recepţie acad. Mircea Banciu, chimia este deopotrivă ştiinţă şi artă.

- Fără îndoială.

- Vă rog, în continuare, să vă referiţi la modul în care se completează în institutul dvs. cercetarea fundamentală cu cea aplicativă.

- Ca institut al Academiei Române abordăm cercetarea fundamentală, dar nu numai. Vedeţi, numai la noi se vorbeşte frecvent despre cercetarea fundamentală, care este separată - de multe ori artificial, forţat - de cercetarea aplicativă. În Europa Occidentală, mai ales în ţările nordice, cercetarea nu se divide în fundamentală, aplicativă, avansată sau de orice alt fel. Se vorbeşte despre cercetare de valoare şi cercetare lipsită de valoare. Este o abordare, de departe, corectă.

- Şi, implicit, mai eficientă.

- Cercetarea fundamentală fără aplicaţii imediate - din varii raţiuni - poate oferi mâine perspective nebănuite. Exemplul clasic îl reprezintă Jules Verne, un erudit vizionar ale cărui idei, expuse în romanele sale, au fost confirmate după câteva decenii. A fost o personalitate de excepţie; avea cunoştinţe de geografie, ecologie, biologie marină, literatură, mecanică, astronomie, chimie, matematică ş.a. Tot ceea ce a prevăzut (science fiction) a devenit, peste timp, realitate.

- Astăzi se mai poate întâmpla aşa ceva?

- Cum să nu! Vă dau un exemplu mai recent. Richard Feynman, fizician, laureat al Premiului Nobel, pasionat de ştiinţele vieţii care, în 1959, a susţinut o conferinţă intitulată „There s Plenty of Room at the Bottom", în care vorbea despre „o uluitoare lume mică existentă sub percepţia noastră", întrebând retoric de ce nu o studiem şi de ce, de exemplu, nu eram în stare să înscriem Enciclopedia Britanică pe vârful unui bold. După conferinţa sa au urmat întrebări şi cineva l-a întrebat: „Glumiţi, nu-i aşa?". Nu glumea. El a trasat, prin ideile sale, direcţiile de dezvoltare ale nanoştiinţei şi nanotehnologiei. Dacă analizezi, îţi dai seama că de fapt era un lucru absolut firesc. Alchimiştii şi, mai apoi, chimiştii utilizau de secole nanoparticule (şi moleculele substanţelor organice sau anorganice au dimensiuni nanometrice), nanopulberi, chiar dacă nu conştientizau acest lucru.

- Şi acum ne aflăm într-un timp al nanoştiinţei şi nanotehnologiei.

- Natura lucrează cu nanoparticule de la începutul existenţei, noi am avut nevoie să ne perfecţionăm tehnologia pentru a realiza asta. De fapt, Feynman a fost un vizionar, ideile sale futuriste bazându-se, însă, pe cunoştinţe solide. În 1990 a fost lansată prima „iniţiativă nano" pe care, interesant şi stimulator pentru noi, o datorăm românului Mihail Roco, stabilit în SUA.

- Cum se ştie, chimia are o contribuţie importantă şi la progresul industriei medicamentelor. La ora actuală, medicamentele, multe dintre ele, au efecte secundare destul de neplăcute, astfel încât se vorbeşte de etiopatogenie, maladii generate de medicamente şi aflate pe primele locuri în morbiditate şi mortalitate. Explicaţia acestui fapt constă într-un deficit de cunoaştere?

- Sunt mai mulţi factori. De exemplu, competiţia acerbă dintre marile companii, care determină uneori lansarea pe piaţă a unor medicamente insuficient testate, doar din dorinţa de a avea întâietate.

- Da, dar „preţul" este plătit de bolnavi.

- În ultimul timp, au existat scandaluri cauzate de testarea unor medicamente noi în ţările subdezvoltate. Cred că suntem pe cale să facem nişte descoperiri foarte importante, dar mai avem nevoie de câţiva ani. În opinia mea, de nanotehnologii va beneficia, în primul rând, medicina. Vom asista la apariţia unor modalităţi radical diferite de tratare a bolilor.

- Sunteţi optimist sau aveţi momente de îndoială?

- Toată viaţa am fost un optimist. Dacă nu aş fi fost optimist, nu aş fi reuşit în ceea ce îmi propusesem. Din păcate, facem greşeli foarte mari, iar clasa politică acordă, uneori, greşelii rolul de instrument în vederea acoperirii unor situaţii în care anumite componente societale nu funcţionează aşa cum trebuie. Am fost şi suntem o naţiune ca toate celelalte; în toate societăţile - oricât de dezvoltate - există şi vor exista totdeauna disfuncţionalităţi. Doar că la noi se critică excesiv, se aruncă mereu cu „praf în ochi", sunt ridicaţi cei tineri împotriva celor mai în vârstă, suntem învrăjbiţi unul împotriva celuilalt. Există şomaj şi nu suntem în stare să vedem că, în cea mai mare măsură, este artificial. În realitate, România are nevoie de forţă de muncă. Energiile pozitive ale acestui popor nu sunt bine direcţionate; suntem un popor care şi-a pierdut busola... Avem atâtea de construit, de realizat, dar există o teribilă lipsă de gândire strategică, de organizare şi, mai ales, de viziune pe termen lung. A lucra nu înseamnă neapărat şi a gândi. Şi vorbind de viziune... Reamintesc că Academia Română elaborează o Strategie de dezvoltare a României pentru următorii 20 de ani. Este viziunea Academiei Române. Strategia cuprinde 11 proiecte majore, de interes naţional. Recent, a fost lansat al doilea volum al lucrărilor, primul fiind finalizat şi dat publicităţii în 2015. Acest adevărat „proiect de ţară" însumează ani de acumulări, de studiu şi muncă inteligentă, tenace, în parte cuprinse în cele aproximativ 1000 de pagini scrise cu răspundere, atenţie şi probitate de unele dintre cele mai capabile minţi ale acestei ţări. La finalizare, proiectul va fi înmânat Preşedinţiei României, Guvernului, Parlamentului, partidelor parlamentare, ca o propunere realistă şi ştiinţific argumentată de dezvoltare a României. Ce va decide mai departe clasa politică este... o altă problemă.

- Uneori se spune că Academia Română ar trebui să aibă o atitudine proactivă. Ce se poate răspunde la o asemenea aserţiune?

- Pe parcursul existenţei sale, Academia Română şi-a afirmat punctul de vedere de multe ori. Ea nu poate interveni, însă, mereu, nu asta este menirea ei, ea poate şi trebuie să se implice în rezolvarea problemelor majore ale naţiunii. Un exemplu recent: Academia Română şi-a expus ferm poziţia în problema propunerilor-cadru de programe şcolare.

În istoria sa de 150 de ani, membrii Academiei Române au promovat identitatea naţională, interesul naţional, progresul ştiinţific, cultural şi social. Conservarea valorilor şi identităţii naţionale reprezintă un imperativ şi în actualul context european. Dezvoltarea şi promovarea proiectelor Academiei Române au influenţat şi determinat însăşi istoria ştiinţei şi culturii române moderne şi contemporane.