Doua secole de la „lansarea“ conceptului de industrie. Istorie si practica inginereasca (I)
Data: 16-30 iunie 2021
Presa internațională, îndeosebi cea franceză, prin prestigioasa revistă „L Histoire" (numărul de colecție, 91, aprilie - iunie 2021) a consacrat și consacră spații largi unei aniversări de un tip deosebit: împlinirea a 200 de ani de când, în spațiul public, s-a lansat conceptul de INDUSTRIE, asociat celui de REVOLUȚIE INDUSTRIALĂ. În acest mod, s-a reluat și îmbogățit o dezbatere de cel mai mare interes, în primul rând, pentru comunitatea inginerească, respectiv pentru profesioniștii care, de-a lungul timpului, au fost și au rămas principalii promotori ai progresului economic și social, al cărui „motor" îl reprezintă, incontestabil, industria, chiar dacă această ramură a cunoscut, cunoaște și va cunoaște profunde schimbări structurale.
Dacă ne referim la țara noastră, nu putem să nu remarcăm un fapt de dată relativ recentă. După ce, ani în șir, în perioada postdecembristă s-au auzit voci puternice, în sfera decizională și în mass-media, care au pus INDUSTRIA la o variantă modernă a „stâlpului infamiei", considerând această ramură ca o „piatră de moară" în procesul tranziției spre economia de piață, ne este dat - în prezent - să auzim, la unison, pledoarii în favoarea reindustrializării României. Ba, mai mult, denumirea de INDUSTRIE a devenit un adevărat blazon, un fel de etichetă nobiliară pentru alte sfere de activitate. Astfel, în mod curent, se vorbește despre „industria ospitalității", „industria turismului", „industria hotelieră", „industria editorială", „industria digitală" etc.
Să revenim, însă, la aniversarea care face obiectul „serialului" pe care îl supunem atenției colegilor ingineri din țară și de pretutindeni.
De la realităţi la concepte
La începutul secolului al XIX-lea, în spaţiul public circula tot mai des noțiunea de „industrie" ca domeniu distinct al manufacturării bunurilor din epocă, domeniu extins rapid pe zona tot mai dezvoltată a producției prin prelucrarea de materii prime cu ajutorul noilor mașini, inițial disparat, apoi, tot mai concentrat în zone și hale de fabricație.
După perioada unor tulburări politice și conflicte militare succesive, s-a instaurat un interval de calm și de relativă abundență susținut de o industrie tot mai activă și puternic promovată.
Seriile de inovații și de descoperiri au revoluționat sistemul de producție într-o industrie tot mai prezentă în viața economică și cu mari promisiuni de viitor. Mașina cu aburi era la ordinea zilei, devenind emblema forței industriale.
La puțin timp după căderea Imperiului napoleonian, fostul ministru și industriaș Chaptal vorbea despre „regimul industrial" menit să „regleze interesele lumii", să domesticească natura. Economistul Jean-Baptiste Say a văzut industria ca forța pacificatoare menită a înlătura violența Revoluției de la 1789, substituind guvernarea oamenilor cu cea a lucrurilor.
Abordarea cea mai expresivă a aparținut lui Henri de Saint-Simon. În 1821, scria: „Toți industriașii, împreună, pentru a produce și a pune la îndemâna întregii societăți mijloacele materiale, ale satisfacerii tuturor necesităților și gusturilor fizice, alcătuiesc trei mari clase numite: cultivatori, fabricanți și comercianți. (...) Clasa industrială trebuie să stea în primul rând, fiind și cea mai importantă dintre ele; pentru că ea trece de toate celelalte, însă, invers, nicicum; pentru că există prin propriile mijloace, prin munca personalului propriu. Celelalte clase trebuie a lucra pentru ea, aceasta pentru că sunt toate creații ale ei și ea le susține existența, într-un cuvânt, făcându-se totul prin ea - industria - totul trebuia a fi făcut pentru ea".
În context, reamintim că, în Anglia, prima revoluție industrială se produsese încă din ultima treime a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, iar prima criză ciclică avusese loc în 1825.
Cuvânt de origine latină, industria se regăseşte în mai toate limbile europene și definește, în principal, activități de producție din sectorul secundar al economiilor, distincte de cele agricole și comerciale. Compartimentarea pe cele trei mari sectoare economice - primar, secundar și terțiar, nu include și caracterul de specificitate al fenomenului industrial cu toate transformările care au avut loc în timp. Deși secolul al XX-lea a stat sub semnul producției de masă în majoritatea domeniilor vieții umane, legată fiind de sisteme (lanțuri) de producție raționalizate, sensurile ei actuale au apărut lent, pe parcurs. Termen cu o profundă ambivalență, industria și-a asociat continuu, de-a lungul a două secole de transformări economice, semnificațiile știute astăzi, ținând mereu de nevoia de a le numi și cataloga, dar și de a explica marile schimbări socio-politice și culturale din ultimele două decenii. Multe dintre acestea s-au dovedit pe cât de fascinante, pe atât de amenințătoare pentru destinele omenirii.
Controverse şi opţiuni
Cu toate că opinii negativiste, critice, s-au auzit tot timpul, cultul pentru industrie a atras rapid noi și noi adepți, iar industrializarea a luat viteză în Vestul Europei, curând după 1850. Cu o convingere tot mai fermă în universala putere a industriei și fascinați de multiplicarea rapidă a direcțiilor de dezvoltare ce se deschideau înaintea civilizației, tot mai mulți factori de decizie au ales industrializarea drept soluție pentru a se obține, în ultimă instanţă, ameliorarea calităţii vieţii în accepţiunea acelor vremuri. Opțiunea pentru o producție industrială încetățenește conceptul „revoluției industriale". Se formează și prosperă primele mari concerne și grupuri industriale: Schneider, Krupp, în siderurgie și mecanică. Finalul de secol al XIX-lea aduce Europa Imperială în poziția dominantă pe piața lumii.
În ceea ce privește țara noastră, formarea și dezvoltarea capitalului industrial s-a produs pe căile cele mai variate: angajarea unor meșteșugari sărăciți de către persoanele înstărite, subordonarea de către negustori a unor meșteșuguri și a unor domenii ale industriei casnice, dar mai ales prin transferarea în activități cu caracter industrial a numeroase capitaluri acumulate prin comerț, zărăfie, camătă, bănci sau în agricultură etc., și prin transformarea de către stat a unor însemnate părți din impozitele percepute de la populație în capital investit în industrii extractive și prelucrătoare, dar mai ales în căi ferate.
În acelaşi timp, pătrunderea capitalului străin se va produce larg atât în industrie, îndeosebi în așa-numita „industrie mare", cât și în bănci, comerț, transporturi.
În regiunile exterioare arcului carpatic, un rol important în dezvoltarea diferitelor forme de industrie au avut:
a) unirea Moldovei și Țării Românești, în 1859, și formarea, astfel, în aceste regiuni, a unui început de piață națională dispunând de un cadru legal unitar; abolirea, în 1873, a breslelor;
b) cucerirea independenței, în 1877, de către proaspătul stat român, rezultat din unirea celor două Principate, ca și proclamarea lui ca Regat. Cucerirea neatârnării de stat însemna, printre altele, ieșirea definitivă a acestor părți de țară de sub puterea înţelegerilor pe care Turcia le încheiase cu principalele ţări europene, posibilitatea pentru statul român de a încheia direct convenții comerciale și vamale cu alte țări și posibilitatea de a duce o politică economică aptă să favorizeze dezvoltarea industriei;
c) adoptarea, în 1886, a unui tarif vamal protecționist și, în 1887, a unei legi de încurajare a industriei (întreprinderile cu cel puțin 25 de lucrători și 50 000 lei capital beneficiau de scutire de impozit pe 15 ani, scutiri de vamă pentru utilaje, reduceri de tarife pe căile ferate etc.), urmate, la începutul secolului al XX-lea, de noi măsuri în această privință.
Pagini de istorie
De-a lungul timpului, s-au scris numeroase istorii ale industriei româneşti. Recent, contribuţii de seamă la reconstituirea trecutului industrial al ţării noastre au adus prof. univ. dr. ing. Florin Teodor Tănăsescu şi prof. univ. em. dr. ing. Valeriu V. Jinescu, în lucrări fundamentale apărute în Editura AGIR. De asemenea, informaţii deosebit de valoroase, într-o interpretare riguros ştiinţifică privind istoria ingineriei din România, în nemijlocită legătură cu evoluţia industriei, sunt conţinute în lucrările preşedintelui AGIR şi al ASTR, Mihai Mihăiţă. Nu ne propunem o abordare exhaustivă a istoriei industriei româneşti, ci numai sublinierea unor preocupări constante ale AGIR şi ASTR din întreaga lor existenţă.
Reconstituiri şi reevaluări
Dacă privim, acum, evoluția formelor industriale pe teritoriul Principatelor Unite, iar, ulterior, Regatului României, se observă că, din punctul de vedere al apariției capitalismului industrial în rândurile meșteșugarilor, procesul va continua și în această perioadă, de obicei în ramurile în care nu pătrunseseră întreprinderile mai mari cu o mai înaltă productivitate a muncii și o mai bună calitate a produselor oferite pe piață, ca și în cele ale căror articole nu erau concurate de producțiile fabricilor din străinătate, ajunse aici, pe calea importului. Dar dacă, până la abolirea iobăgiei, meșteșugurile orășenești producătoare de marfă (mica producție de mărfuri) tindeau să-și sporească reprezentanții, după aceea, sub presiunea marii producții interne și externe mai evoluate, numărul acestora a scăzut în numeroase ramuri - cu excepția brutarilor, simigiilor, tinichigiilor - în asemenea măsură, încât, potrivit Anchetei industriale din 1901 - 1902, el se redusese în unele cazuri la jumătate, alteori la un sfert, și, nu o dată, la mult mai puțin. În ceea ce privește numărul meșteșugarilor rurali, cu excepția celor din unele ramuri care au dispărut, de pildă, pieptănarii din Oltenia și Muntenia, și a celor din câteva domenii, care s-au redus - el a sporit în proporții care variau de la o ramură la alta, și anume, în Oltenia și Muntenia - în ordine descrescătoare - postăvarii, brutarii, tâmplarii etc. Aproape jumătate din toți meșteșugarii rurali, însă, lucrau numai o parte din an, restul timpului fiind ocupați cu agricultura.
Cu toate că aceste elemente de ordin istoric au făcut, în materie de interpretare, obiectul multor controverse, este incontestabil că am avut de-a face cu un proces economico-social care, deşi întârziat, s-a integrat în tendinţele esenţiale ale dezvoltării industriale la scara întregii Europe.