100 de ani de la nasterea Profesorului universitar emerit dr. doc. ing. Constantin Sora, membru de onoare al ASTR, stralucit reprezentant al Scolii de electrotehnica din Timisoara
Data: 16-30 iunie 2024
S-a născut în comuna Feneriș, județul Bihor, la 7 iunie 1924. Studiile gimnaziale le-a urmat în comuna natală, iar cele liceale la Liceul „Constantin Diaconu Loga" din Timișoara. A absolvit Facultatea de Electromecanică din cadrul Școlii politehnice timișorene, în anul 1947, și a fost reținut de acad. Remus Răduleț ca asistent la disciplina „Tehnica curenților slabi". A parcurs, într-un interval de timp scurt, treptele ierarhiei universitare, devenind șef lucrări în anul 1949, conferențiar universitar în anul 1951, profesor universitar în anul 1964. În 1967, a obținut calitatea de conducător de doctorat. Din 1964, când s-a pensionat profesorul universitar emerit Plauțius Andronescu, până în 1994 (anul pensionării) a fost șeful Catedrei de Bazele Electrotehnicii de la Politehnica timișoreană. După pensionare a a fost profesor universitar consultant. În perioada 1953 - 1955, a deținut și calitatea de cadru didactic asociat la Institutul de Mașini și Aparate Electrice din Craiova, fiind și șeful catedrei de Electrotehnică din cadrul acestui institut. De asemenea, în perioada 1953 - 1956, a fost cercetător științific la Baza Academiei Române din Timișoara. A fost colaborator extern, anumite perioade de timp, la IPROM Timișoara și Electromotor Timișoara. În perioada 1963 - 1972 a îndeplinit funcția de secretar științific al Senatului Institutului Politehnic din Timișoara. În anul 1961, a susținut teza de doctorat, elaborată sub conducerea științifică a academicianului Remus Răduleț, la Institutul Politehnic din București, iar în 1975 a susținut, la Institutul Politehnic „Traian Vuia" din Timișoara, lucrarea de docență. A efectuat mai multe vizite de documentare și a susținut conferințe la universități de prestigiu din Cehoslovacia, Republica Democrată Germană și Suedia. S-a stins din viață la 16 februarie 2018.
A fost titularul următoarelor discipline: Materiale electrotehnice; Transformatoare electrice de curent; Calculul și construcția motoarelor electrice de tracțiune; Partea electrică a tracțiunii electrice; Electrotehnică generală; Bazele electrotehnicii. La aceste discipline nu existau cursuri, culegeri de probleme, îndrumătoare de laborator sau îndrumătoare de proiectare; profesorul a conceput, realizat și publicat toate aceste materiale didactice necesare pregătirii studenților - lucrări publicate la litografia Politehnicii (5 cursuri; 6 culegeri de probleme; 3 îndrumătoare de laborator), la Editura Didactică și Pedagogică București, 2 manuale (Bazele electrotehnicii, Tracțiune electrică). Disciplina Bazele electrotehnicii a constituit, pentru profesorul universitar Constantin Șora, apogeul carierei didactice. Calitățile științifice și harul didactic au constituit premisele care au permis ca această disciplină să reprezinte fundamentul pregătirii inginerilor în specializarea electroenergetică. Faptul că seriile de studenți l-au invitat în fiecare an să le prezinte cursul festiv la finalizarea studiilor și, ulterior, la întâlnirile periodice ale absolvenților, arată respectul și aprecierea de care s-a bucurat profesorul.
Activitatea științifică a distinsului profesor universitar s-a concretizat și prin publicarea a patru monografii (trei în țară și una în străinătate), a peste 100 de lucrări științifice în reviste prestigioase din țară și străinătate, respectiv prezentate la diverse conferințe naționale și internaționale, coordonarea a peste 40 de contracte de cercetare științifică în strânsă legătură cu cerințele producției. Sub conducerea științifică a profesorului universitar Constantin Șora au fost finalizate și susținute public 26 teze de doctorat. Principalele direcții de cercetare au fost: studiul circuitelor cuadripolare (3 teze de doctorat); studiul fenomenelor galvanomagnetice (3 teze de doctorat); studiul circuitelor electrice trifazate aferente instalațiilor de putere (9 teze de doctorat); studiul mașinilor electrice (5 teze de doctorat); analiza câmpului electromagnetic și al circuitelor electrice (6 teze de doctorat).
Recunoașterea activității științifice deosebite a profesorului universitar Constantin Șora este certificată de comunitatea științifică națională și internațională prin alegerea domniei sale ca Membru de Onoare al Academiei de Științe Tehnice din România. De asemenea, a fost apreciată de autoritățile statului român prin acordarea Premiului I al Ministerului Învățământului în anul 1961 și a Meritului științific clasa a III-a în 1970. Senatul Universității Politehnica din Timișoara i-a acordat profesorului universitar Constantin Șora, la împlinirea vârstei de 90 ani, în anul 2014, titlul de profesor universitar emerit și Medalia Omagială Traian Lalescu.
Alte articole




