Padurea, element de infrastructura hidrologica

Este bine cunoscut faptul ca resursele de apa ale tarii noastre sunt constituite din apele interioare (rauri, lacuri, ape subterane), fluviul Dunarea si Marea Neagra. Volumul mediu anual de apa ce se scurge pe rauri este estimat la circa 37 miliarde de metri cubi, ceea ce raportat la o populatie de 21,5 milioane de locuitori revine la un volum cu putin peste 1700 m3/an/locuitor. Acest nivel situeaza Romania printre tarile europene cu resurse de apa relativ scazute in raport cu media de 4800 m3/an/locuitor. Daca se iau in considerare si cursurile de apa frontaliere (Prutul, Tisa, Dunarea), resursele totale de apa ale tarii depasesc insa anual circa 200 de miliarde metri cubi, respectiv 9800 m3/an/locuitor, situandu-ne pe locul 11 in randul statelor europene (dr. doc. V. Dinu, 1979). Provenit din cei 24700 km (din care 1245 km Dunarea) de ape curgatoare, acest volum reprezinta (conform articolului publicat in nr. 7 din 1-15 aprilie 2004 din "Univers ingineresc") un potential hidroenergetic teoretic de peste 11000 MW, respectiv 70000 GWh/an, din care potential economic amenajabil 28-32000 GWh/an, respectiv 9100-10300 MW. Acest potential indreptateste pe specialistii nostri in domeniu sa continue marea opera de valorificare energetica a resurselor hidrologice ale tarii. Credem, insa, ca preocuparea lor ar trebui sa includa in egala masura si grija pentru asigurarea durabilitatii resurselor mentionate, caci diminuarea sau grava lor poluare risca sa compromita nu numai planurile de viitor, dar si actualele si remarcabilele constructii si instalatii hidroenergetice.
|ntrucat sub raportul zonalitatii lor, resursele de apa ale tarii provin in proportie de 66% din zona montana, de 24% din zona colinara si de numai 10% din zona de campie, este usor de inteles ca cea dintai, caracterizata si prin deosebite conditii geofitoclimaterice, prezinta o mare importanta tehnica si economica. |n acest sens trebuie subliniat ca in zona montana isi au obarsia cele mai multe din bazinele hidrografice ale tarii, ca in cuprinsul sau se afla 65% din fondul forestier national (fata de 26% in zona colinara si de 9% in zona de campie) si ca frecventa precipitatiilor este de doua ori mai mare decat, de exemplu, pe litoral. Faptul ca totalul celor 6.372.000 ha de padure reprezinta circa 27% din teritoriul tarii si o cota de 0,40 ha pe locuitor, arata insa ca si sub raport forestier, Romania se situeaza aproape de media europeana (tot pe locul 11), cu slabe perspective de depasire, procentajul de impadurire al celor trei zone fiind de respectiv 60, 32 si 8 %. Asupra capacitatii hidrologice a acestor paduri trebuie totusi subliniat ca un arboret bine structurat din punctul de vedere al compozitiei, varstei, consistentei si productivitatii are o capacitate maxima de retentie a precipitatiilor de 13,1 mm in zona pluviala 1 (dupa Diaconu), fata de 5 mm cat are o padure degradata, 4 mm o pasune bine gospodarita si 3 mm o livada sau vie, fata de mai putin de 1mm cat retine un teren necultivat; in acelasi timp, coeficientul de scurgere (calculat de dr. R. Gaspar prin metoda "potentialului de acumulare") creste de la 0,25 intr-o padure bine structurata, la 0,43 intr-o padure degradata si de la 0,42 intr-o pasune folosita rational, la 0,65 intr-o pasune foarte degradata. Potrivit aceluiasi autor ("Revista padurilor", nr.1, 2004) rezulta ca intr-un bazin impadurit de 1000 ha stratul scurs si debitul maxim de viitura este fata de acelea stabilite pentru o suprafata echivalenta de bazin acoperit cu pasune, mai mica cu respectiv 48% si 61% pe soluri nisipo-lutoase, cu 33% si 42% pe soluri luto-nisipoase si cu 19% si 26% pe soluri luto-argiloase.
Din alte studii recente, intreprinse de dr. E. Untaru si dr. Cr. Constandache, rezulta de asemenea ca in timp ce turbiditatea medie a apelor scurse printr-o padure matura de fag este de 2,6 g/l, aceea a apelor scurse de pe un teren degradat dar impadurit este de 7-13 g/l, iar de pe un teren neimpadurit, puternic la excesiv erodat este de 84 g/l.
In mod corespunzator, eroziunea specifica medie s-a constatat a varia intre 55-60 t/ha/an in cazul terenurilor fara vegetatie forestiera si cu eroziune activa, dar numai intre 0,15-0,75 t/ha/an in culturile forestiere de pin si de circa 0,12 t/ha/an intr-o padure matura de fag.
Aceste insusiri hidrologice ale padurii, reduse in mod inconstient prin exploatari supradimensionate si defrisari abuzive au condus, o data cu exploatarea nerationala a pasunilor, la atingerea recordului european de terenuri cu procese mai mult sau mai putin intense de degradare (7,2 milioane hectare), la producerea de inundatii catastrofale si la colmatarea a circa 30% din cele 13 miliarde de metri cubi de acumulari hidroenergetice. Pentru diminuarea acestor pagube cu caracter de calamitate, Regia Nationala a Padurilor a facut de-a lungul timpului mari eforturi pentru impadurirea suprafetelor neregenerate, pentru amenajarea padurilor din totalitatea bazinelor hidrografice si executarea unui mare volum de lucrari fito si hidroameliorative in peste 300 de perimetre, dar si de corectare a torentilor in peste 3000 de formatiuni (A. Costin, 2003).
Desi costul unor asemenea lucrari este imens, ele vor trebui totusi continuate, iar participarea nemijlocita alaturi de silvicultori a specialistilor hidrotehnicieni si agronomi va fi practic indispensabila, daca fiecare din sectoarele respective are interesul de a mentine si imbunatati actualul regim hidrologic si mai ales de a preveni producerea unor noi calamitati sau chiar blocarea aprovizionarii cu apa a sistemului hidroenergetic national.