Strapungere spre viitor

Rezultatele inregistrate in primul trimestru al acestui an, asa cum o atesta statistica oficiala, precum si anticiparile analistilor privind primul semestru a.c., au generat si genereaza numeroase controverse. Exista, insa, un numitor comun, si anume proiectarea acestor rezultate in functie de un obiectiv care prezinta, cu adevarat, o insemnatate nationala: cand vom reusi, cu un ritm de crestere de circa 2% anual, sa atingem nivelul mediu de dezvoltare la scara intregii Uniuni Europene?
Nu vom insista asupra calculelor efectuate in special de expertii in materie de econometrie, in randurile carora se afla si numerosi ingineri. Opiniile converg spre mentionarea a 20 de ani ca termen pentru reducerea decalajului existent. Desigur, conteaza foarte mult ritmul de crestere, care ar urma sa se situeze in jurul a 4% pe an, insa lucrurile nu pot fi reduse la elementul strict cantitativ, intrucat ne aflam intr-o perioada de mari schimbari de natura calitativa, determinate, in special, de caracteristicile societatii bazate pe cunoastere. Prin urmare, se impune a constata ca este nevoie de o convergenta a criteriilor de ordin cantitativ cu cele de natura calitativa, in stare sa determine eliminarea decalajului sub ambele aspecte.
Daca lucrurile sunt examinate prin prisma capitalului natural si a capitalului uman, se poate considera, cu o marja de eroare convenabila, ca avem premise dintre cele mai favorabile pentru a atinge obiectivul la care ne referim. Marea problema a fost, este si va ramane asigurarea resurselor financiare. Sunt unele semne ca situatia se imbunatateste si sub acest aspect. Atrage atentia, inainte de toate, deblocarea unor fonduri structurale in special pentru proiecte de infrastructura. Evident, cu aceste resurse nu se va reusi sa se acopere necesarul. In consecinta, privirile se indreapta spre sectorul bancar care - in mod normal - trebuie sa fie principalul sustinator financiar al cresterii economice. Or, din aceasta directie, deocamdata, semnalele nu sunt dintre cele mai pozitive. Nu ducem, insa, lipsa de propuneri menite sa ofere solutii pentru depasirea actualului blocaj. Una dintre acestea, ceva mai veche, dar care inca nu s-a concretizat, vizeaza crearea unei banci cu capital autohton care sa aiba drept principal obiectiv capitalizarea firmelor industriale detinute total sau majoritar de romani. Recent, a mai fost formulata o propunere demna de tot interesul: organizarea de catre stat a unui fond de investitii care sa aiba exclusiv acelasi scop: sprijinirea capitalului autohton, in special in sectoarele cu cel mai mare potential de crestere. Ambele solutii, e drept, nu se remarca printr-un grad inalt de originalitate, dar ele si-au dovedit eficienta in numeroase state, inclusiv din Uniunea Europeana.
In evaluarea posibilitatilor practice de aplicare a acestor propuneri, dar si a altora care vizeaza acelasi obiectiv, prezinta o mare importanta evaluarea critica a ceea ce s-a intamplat pana acum. Mai multe semnale vin din interior, surprinzator, chiar din partea unor exponenti ai sistemului bancar. Astfel, s-a considerat ca au fost comise greseli care influenteaza foarte mult prezentul. Intre acestea, au fost mentionate masurile „neinspirate“ care au dus la acentuarea inegalitatii sociale. Or, daca nu exista o baza de masa a persoanelor motivate sa obtina rezultate performante, este practic imposibil sa se asigure relansarea sanatoasa a economiei. Alte erori strategice s-au comis in sfera educatiei (renuntarea la masuri de larga perspectiva pentru formarea profesionala in raport cu evolutia economiei) si o politica fiscala care a incurajat consumul, si nu productia. Inlaturarea acestor erori, insotita de masurile proactive la care ne-am referit, se profileaza drept directii principale de actiune pentru ca obiectivul national de care ne-am ocupat - eliminarea decalajului fata de dezvoltarea medie a UE - sa devina realitate.