Un nou drum rutier si feroviar peste Dunare: podul Noua Europa
Data: 1 - 15 iulie 2013
Dupa foarte multe amanari, podul de la Calafat - Vidin a fost inaugurat, la 14 iunie a.c. La ceremonie a fost prezent, printre altii, comisarul european pentru politica regionala, Johannes Hahn, proiectul fiind finantat din fonduri ISPA. Premierii roman si bulgar, Victor Ponta si Plamen Oresarski, au salutat inaugurarea noului pod peste Dunare, dar au mentionat ca finalizarea proiectului a durat foarte mult, subliniindu-se ca ambele parti trebuie sa invete, astfel, sa lucreze mai eficient la marile proiecte. Victor Ponta a adaugat ca spera ca foarte curand sa nu mai existe puncte de frontiera intre Romania si Bulgaria, prin aderarea ambelor tari la Spatiul Schengen. La randul sau, oficialul bulgar a afirmat ca ii pare rau ca „povestea“ acestui pod a fost atat de lunga si a precizat ca, atunci cand s-a decis inceperea constructiei, el a fost implicat in asigurarea finantarii proiectului. El a aratat ca astfel de proiecte reprezinta simbolul unor bune relatii intre state si oameni si pot impulsiona dezvoltarea economica a Bulgariei si Romaniei.
Reamintim ca Romania si Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat - Vidin in martie 2000, insa initierea proiectului a intarziat din cauza fondurilor insuficiente.
Premierul Victor Ponta a anuntat ca noul pod peste Dunare dintre Romania si Bulgaria, de la Calafat - Vidin, va fi denumit Noua Europa (New Europe), precizand ca a convenit acest lucru intr-o discutie avuta cu presedintele bulgar, la ultimul Consiliu European. Acesta este al doilea pod de-a lungul frontierei de 630 km dintre cele doua tari. „El are o importanta strategica vitala pentru UE: o legatura esentiala de-a lungul unei rute care s-ar putea intinde din Europa de Nord, tarile baltice, prin Europa Centrala, Romania si Bulgaria si, in cele din urma, pana in Grecia. Constructia a inceput pe baza proiectului podului in 2007, dar planul a fost in discutie de aproape 15 ani. Strategia UE pentru regiunea Dunarii, cu metoda ei unica de cooperare, combinata cu interventia comisarului Hahn, au determinat finalizarea proiectului“, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene.
„Acest pod este un simbol puternic al politicii regionale a UE, conectand comunitati si creand legaturi de afaceri esentiale. Podul Noua Europa se deschide nu doar pentru trafic, ci si pentru o intreaga pleiada de oportunitati de afaceri si de cercetare, de pe ambele parti ale fluviului si de mai departe. (...) Am convingerea ca prin colaborarea dintre Romania si Bulgaria, pe care le-am ajutat sa incurajeze aplicarea strategiei pentru regiunea Dunarii si care au facut posibil acest proiect, se vor crea stimulente pentru mai multe conexiuni, care vor determina beneficii enorme pentru ambele tari“, a declarat comisarul Johannes Hahn.
Prezent la evenimentul inaugural, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, cel care a semnat, in 2000, ca prim-ministru, acordul de constructie a podului de la Calafat - Vidin, a afirmat ca la acel moment spera ca lucrarea sa fie incheiata mai repede, nu in 2013, si a adaugat ca acest pod poate concura sa apara pe bancnotele de euro. „Este un pod european, solid, eficient, care uneste doua parti ale Europei si, pentru ca pe bancnotele de euro se afla poduri, ca simbol al unitatii europene, al comunicarii, al solidaritatii, cred ca si acest pod poate concura in viitor sa apara pe una din bancnotele de euro“, a spus Mugur Isarescu.
Podul Noua Europa este o parte esentiala a prioritatilor UE privind coridoarele de transport rutier si feroviar, estimandu-se ca va reduce radical timpul de calatorie pentru pasageri si marfuri intre Europa de Sud-Est, Turcia si Europa Centrala. Podul isi va atinge deplinul potential atunci cand va conecta complet retelele feroviare si rutiere modernizate de pe ambele maluri. Romania si Bulgaria au inceput deja sa stabileasca aceste conexiuni vitale. Conform estimarilor, peste 100 000 de vehicule ar urma sa traverseze anual podul Calafat - Vidin.
Costurile totale ale proiectului au fost de 282 milioane de euro, ele provenind din fonduri UE (106 milioane euro), surse nationale de finantare si investitii private, sub forma de granturi si credite. Podul este construit intr-o zona in care fluviul Dunarea are circa 1300 de metri latime. Are aproximativ 1,8 km in lungime si doua benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferata, doua trotuare si o pista pentru biciclisti.