BERD finanteaza cu 100 milioane euro cresterea eficientei energetice a locuintelor din Romania
Data: 1-15 iulie 2017
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a lansat în România, la finalul lunii iunie, programul de finanţare Green Economy Financing Facility (GEFF), în valoare de 100 milioane euro. Potrivit unui comunicat al BERD, programul este destinat să ajute sectorul rezidenţial din România prin finanţarea investiţiilor în eficienţă energetică, energie regenerabilă şi soluţii de economisire a apei.
„Marea majoritate a fondului locativ din România a fost construit între anii 1960 şi 1990, având un nivel scăzut al izolaţiei termice. În timp ce nevoia de a creşte eficienţa energetică este în mod imperios necesară, accesul la finanţare pentru astfel de investiţii rămâne limitat", a declarat Matteo Patrone, directorul regional BERD pentru România şi Bulgaria. Creditele vor putea fi accesate prin intermediul băncilor locale partenere.
Prin noua facilitate a BERD, vor putea fi finanţate împrumuturi destinate sectorului rezidenţial în vederea achiziţionării de echipamente şi materiale cu consum redus de energie, cum ar fi: frigidere, aparate de aer condiţionat, centrale murale, iluminat, izolarea clădirilor, tâmplărie de tip termopan, panouri solare şi multe altele. Mai sunt acoperite de acest program achiziţia de apartamente şi case cu consum redus de energie prin credite ipotecare, precum şi renovarea caselor pentru a deveni mai eficiente din punct de vedere energetic.
De asemenea, prin GEFF, companiile care furnizează sectorului rezidenţial produse eficiente energetic sau pentru producerea energiei din surse regenerabile vor putea accesa produsele destinate mediului de afaceri din România.
Alte articole


