Concursul National Studentesc de Mecanica „Andrei G. Ioachimescu“, la a XIV-a editie
Data: 1-15 iulie 2018 2018
Începând cu anul 2005, a fost reluată desfășurarea concursului național profesional studențesc de mecanică sub numele Andrei G. Ioachimescu, competiţie care se desfășura înainte de anul 1990 sub denumirea de Concursul de Mecanică Traian Lalescu. Organizarea concursului revine în fiecare an unei alte universități, participând echipe de câte trei studenți din facultățile tehnice din România la care se studiază disciplina Mecanică. Competiția este organizată sub egida Ministerului Educației Naționale, cu sprijinul Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) și al Societății Române de Mecanică Teoretică și Aplicată (SRMTA).
Facultatea de Mecanică a Universității din Craiova a fost organizatoarea concursului din acest an centenar 2018, prin Departamentul de Mecanică Aplicată și Construcții Civile, la care director este prof. univ. dr. ing. Daniela Tarniţă. Concursul se desfășoară în mod tradițional pe patru secțiuni (secţiunea de ingineri mecanici anul I, secţiunea de ingineri mecanici anul II, secţiunea de ingineri constructori și secţiunea de ingineri din alte profile).
Au participat 71 de studenți din 13 universități tehnice, selecţionaţi în urma desfăşurării etapei la nivelul fiecărei universități înscrise în concurs: Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea de Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea Transilvania din Brașov, Academia Tehnică Militară - București, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, Universitatea din Pitești, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Universitatea din Craiova.
Deschiderea oficială a avut loc în Aula Magna a Facultății de Mecanică, fiind prezidată de prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu (rectorul Universității din Craiova). În prezidiu s-au aflat prof. univ. dr. Dumitru Ilie, reprezentantul MEN, prof. univ. dr. ing. Gheorghe Ștefan - președintele Senatului Universității din Craiova, prof. univ. dr. ing. Daniela Tarniţă (organizatoarea concursului, căreia - la încheierea manifestării - reprezentanţii tuturor universităţilor participante i-au adresat mulţumiri pentru modul în care a contribuit la succesul evenimentului) și conf. univ. dr. ing. Nicolae Crăciunoiu - prodecan al Facultății de Mecanică.
După finalizarea lucrărilor de concurs, studenții participanți, însoțiți de colegii lor de la Facultatea de Mecanică din Craiova implicați în organizare, au vizitat orașul Craiova, printre obiective numărându-se Uzinele Ford, Parcul Poporului şi Centrul Vechi.
În cea de-a doua zi a manifestării, în Aula Magna a Facultății de Mecanică, a avut loc festivitatea de premiere. Înaintea decernării diplomelor de merit din partea sponsorilor (AGIR, ASTR și SRMTA), prof. univ. dr. ing. Andrei Vasilescu a prezentat un scurt istoric al acestor asociații profesionale inginerești nonprofit. Cei mai buni trei studenți de la fiecare secțiune din concurs au fost premiați de prof. univ. dr. ing. Daniela Tarniţă. A fost acordat apoi Premiul Radu P. Voinea pentru cea mai bună lucrare cu „rezultatul simplu şi frumos", acordată studentei Andreea Denisa Griguţă (secțiunea Mecanică I) de la Facultatea de Inginerie Aerospaţială din Universitatea Politehnica din București, de către prof. univ. dr. ing. Andrei Craifăleanu, directorul Departamentului de Mecanică al aceleiași instituţii de învăţământ superior.
Diplomele de merit și premiile în bani au fost înmânate din partea ASTR de președintele Filialei ASTR Craiova, prof. univ. dr. ing. Aurel Câmpeanu, din partea AGIR de președintele Senatului Universității din Craiova, prof. univ. dr. ing. Gheorghe Ștefan, iar din partea SRMTA de prof. univ. dr. ing. Andrei Vasilescu - vicepreședintele SRMTA. Ca un omagiu adus unora dintre cei mai de seamă profesori de mecanică teoretică și aplicată din România, cele patru diplome emise de SRMTA au purtat numele acad. Ștefan Bălan (1913 - 1991), ale membrilor corespondenți ai Academiei Române Gheorghe Silaş (1914 - 2001) și Dimitrie Ioan Mangeron (1906 - 1991), precum și al prof. dr. doc. mat. ing. DHC Petre P. Teodorescu (1929 - 2013).
Festivitatea de premiere s-a încheiat cu acordarea unor diplome speciale la fiecare secțiune de către organizatorii craioveni, pentru echipa de studenți care a obținut cea mai mare medie a notelor. Diplomele speciale au purtat și ele numele unor personalități ale școlii craiovene de mecanică teoretică și aplicată: prof. univ. dr. ing. Mihai-Ion Buculei (1942 - 1998), prof. univ. dr. ing. Emil Cernăianu (1929 - 2002), prof. univ. dr. ing. Ivona-Paulina-Hrizanti Georgescu (1946 - 2012) și prof. univ. dr. ing. Petrescu George (1929 - 1997).