Executivul a aprobat proiectul de lege privind gestionarea siturilor potential contaminate si a celor contaminate
Data: 1-15 iulie 2018 2018
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, proiectul de lege privind gestionarea siturilor potențial contaminate și a celor contaminate. Astfel, urmează să fie create condițiile de realizare a obiectivelor prioritare specifice siturilor contaminate prevăzute de legislația europeană. „Proiectul de act normativ prevede abordarea etapizată a gestionării siturilor potențial contaminate și a celor contaminate, în vederea diminuării riscurilor asupra sănătății umane și mediului. Principalul obiectiv are în vedere remedierea siturilor contaminate până la un nivel de funcționalitate care corespunde utilizării prezente și viitoare a acestora, în conformitate cu principiul «poluatorul plătește»", a declarat viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
Proiectul de act normativ propune introducerea unor elemente de noutate în legislația care reglementează gestionarea siturilor potențial contaminate și a celor contaminate. Astfel, este introdusă obligativitatea identificării siturilor potențial contaminate. Această responsabilitate revine în sarcina autorităților publice locale. Pentru facilitarea îndeplinirii acestei responsabilități, actul normativ include o anexă care cuprinde activitățile antropice cu potențial de contaminare a solului.
Totodată, în vederea asigurării transparenței, a fost introdusă o prevedere care oferă acces permanent publicului la Inventarul Național al siturilor potențial contaminate, contaminate și remediate. Inventarul Național va fi publicat pe site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
O altă prevedere se referă la elaborarea, de către ministerul de resort, a metodologiei de investigare a siturilor potențial contaminate și a celor contaminate, precum și a metodologiei de remediere a siturilor contaminate. După elaborare, cele două metodologii vor fi aprobate prin ordin de ministru.
„Gestionarea corespunzătoare a siturilor contaminate va conduce la minimizarea efectelor negative prin reducerea numărului de situri contaminate din România. Actul normativ va contribui la protejarea sănătăţii umane şi a mediului de efectele contaminanţilor rezultaţi din activităţile antropice, cu respectarea principiilor privind dezvoltarea durabilă", precizează Ministerul Mediului, într-un comunicat.
Proiectul de act normativ va fi transmis Parlamentului spre dezbatere și adoptare.