Conferinta Internationala de Tehnologii Moderne de Fabricatie, ModTech 2021
Data: 1-15 iulie 2021
A noua ediție a Conferinței Internaționale ModTech 2021, desfășurată în perioada 23 - 26 iunie 2021, a avut loc, din păcate, tot în mediul online, reunind peste 150 de participanți din 24 de țări. Într-un parteneriat remarcabil care a inclus, între altele, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Academia de Stiințe Tehnice din România, Asociația de Tehnologia Pulberilor din Japonia, Universitatea Silesiană de Tehnologie din Gliwice - Polonia, Universitatea Dunărea de Jos din Galați și alte instituții de prestigiu din țară și străinătate, Conferința Internațională ModTech 2021 a avut ca organizator principal Asociația Profesională în Tehnologii Moderne de Fabricație, asociație cu peste 400 de membri și 13 filiale în străinătate, condusă cu profesionalism de profesorul universitar Dumitru Nedelcu de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași.
La deschiderea oficială a conferinței, pe lângă mesajul de bun venit al profesorului Dumitru Nedelcu în calitate de președinte, au luat cuvântul 12 președinți dintre cei 13 ai filialelor ModTech din Japonia, Spania, Coreea de Sud, Australia, Grecia, Mexic, Malaezia, Turcia, Republica Moldova, Irak, Polonia și India.
În acest an, trei profesori remarcabili de la universități de prestigiu din Spania, Japonia și Malaezia au fost distinşi cu Premiile de excelență Octavian Pruteanu.
Lucrările prezentate în plenul conferinței au fost susținute de profesori și cercetători de la universități din Germania, Olanda, Italia, Australia, Irlanda, Coreea de Sud și România. Acestora li s-au adăugat numeroşi keynote speakers și invited speakers care, prin calitatea prezentărilor, au ridicat și mai mult nivelul științific al conferinței.
Comisiile care au jurizat lucrările prezentate pe secțiuni au acordat un număr important de premii, cele de la secțiunea de postere conferind autorilor participare gratuită la ediția a zecea a Conferinței Internaționale ModTech 2022.
Și în acest an, lucrările conferinței ModTech 2021 vor fi publicate în „International Journal of Modern Manufacturing Technologies" și „IOP Conference Series-Materials Science and Engineering", a declarat prof. univ. dr. ing. ec. Dumitru Nedelcu, care a încheiat prin a-și exprima încrederea că ediția ModTech 2022, programată a avea loc între 22 - 25 iunie 2022 la Hotel Europa din Eforie Nord, va fi organizată onsite, putând astfel să ne continuăm dezvoltarea colaborărilor internaționale pe linie de cercetare științifică.