In memoriam Dr. ing. Petre Nita
Data: 1-15 iulie 2022
La finalul lunii iunie a.c., s-a stins din viață dr. ing. Petre Niță. Cel care s-a afirmat ca specialist de ținută mondială, s-a născut la 1 aprilie 1930, în localitatea Spanțov-Grădiștea din județul Călărași, unde a urmat școala primară, după care a absolvit liceul
în Capitală și, apoi, Facultatea de Exploatarea Zăcămintelor de Petrol și Gaze de la Institutul de Petrol și Gaze din București. În calitate de inginer, a fost repartizat la Schela de Foraj Mediaș, unde s-a făcut repede remarcat pentru seriozitatea abordării problemelor și cunoștințele sale teoretice. Timp de trei ani, a condus secțiile de Foraj sonde de la Sărmășel, Șoimuși și Teleac.
În 1958, a fost promovat ca inginer principal și, timp de trei ani, s-a ocupat de activitatea de investiții, tehnică nouă, iar, în paralel, a predat cursul de foraj la Liceul de Chimie din Copșa Mică.
În 1961, a devenit inginer-șef și, mai târziu, între 1967 - 1971, director al Întreprinderii de Foraj Mediaș. Preocupat de calitatea cimentării sondelor de gaze, a cercetat fenomenele care influențează reușita cimentărilor, aprofundând teoretic și practic mijloacele de realizare a unor astfel de operații și posibilitatea eliminării fenomenelor de difuzie a gazelor prin piatra de ciment, în timpul prizării, și pierderea etanșeității sondelor.
În 1975, a obținut titlul de doctor cu teza „Contribuții la studiul cauzelor și efectul afluxului de gaze din strat în cimentul pompat în spațiul inelar al sondei", sub conducerea prof. dr. Dumitru Tocan.
Timp de 20 de ani a deținut funcția de director tehnic la Centrala Gazului Metan Mediaș, apoi, din anul 1990, a fost promovat ca director general al acestei mari companii. În timpul directoratului său, s-a realizat cea mai mare producție de gaze din România, s-a dezvoltat peste 50% din Sistemul Național de Transport Gaze din țară, s-a proiectat și realizat conducta de tranzit gaze Isaccea - Negru Vodă dinspre fosta Uniune Sovietică spre Bulgaria - Turcia - Grecia, s-au aplicat numeroase tehnologii moderne, invenții, inovații - unele dintre ele avându-l ca autor sau coautor pe dr. ing Petre Niță.
În urma interviului la care s-a prezentat în 1985, în fața unor specialiști de la Geneva, a fost acceptat în calitate de Consilier al Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Industrie. Numele său a fost trecut în Dicționarul Specialiștilor în Știința și Tehnica Românească, la pag. 275, apărut la Editura Tehnică, în 1996. A fost desemnat ca expert republican în domeniul gazier din 1981.
După Revoluție, la înființarea, la Mediaș, a Școlii Naționale de Gaze, a fost numit Șeful Catedrei de Forajul Sondelor.
De-a lungul timpului, a urmat mai multe stadii de perfecționare și documentare în fosta Iugoslavie, Italia, Ungaria, Austria, Olanda, Germania, Franța. A fost cooptat ca membru în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Petrolului, membru în Colegiul de Conducere al revistei Mine, Petrol și Gaze, consilier ONUDI. După pensionare, a înființat SC DANES IZOLAST SRL, care s-a transformat, în anul 2004, în SC IZOLAȚII TIP NIȚĂ SRL.
Pentru meritele sale, a fost distins cu numeroase diplome și medalii. Contribuțiile sale au fost recompensate și cu prilejul împlinirii a 150 de ani de Industrie Românească de Petrol, când i s-au conferit, din partea Asociației „Societatea Inginerilor de Petrol și Gaze" (SIPG), Diploma de Onoare și Medalia Jubiliară „Excelență în Performanță", iar în anul 2016 i s-a decernat DIPLOMA DE MERIT „pentru contribuția deosebită la afirmarea și creșterea prestigiului național și internațional al Asociației «Societatea Inginerilor de Petrol și Gaze» (SIPG), cu prilejul împlinirii a 15 ani de la fondare".
Personalitate puternică, om de aleasă noblețe, erudit, înzestrat cu deosebită inteligență și rafinament, creativitate, spirit inventiv, optimism, cu tenacitate și putere de muncă, perseverență și permanentă disponibilitate, dr. ing. Petre Niță și-a desfășurat activitatea la cele mai înalte standarde de competență, cu multă seriozitate și devotament. Prin încetarea sa din viață, România pierde pe unul dintre cei mai destoinici ingineri, renumit inventator, model de onestitate și omenie.
Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace! Pios omagiu unui om deosebit! Drum lin către stele, în lumina veșniciei!
Alte articole


