Academicianul prof. univ. dr. ing. Gleb Dragan la 85 de ani si 60 de ani de activitate continua Om de stiinta recunoscut de comunitatea energetica mondiala
Data: 16-31 iulie 2005
In ziua de 24 iunie 2005 a avut loc la Academia Romana sarbatorirea domnului acad. prof. ing. Gleb Dragan cu ocazia implinirii a 85 de ani de viata si 60 de ani de activitate. La manifestare, care a avut loc in sala noii Biblioteci a Academiei Romane, au participat numerosi colegi din cadrul Academiei si al Politehnicii, fosti studenti si colaboratori din indelungata activitate a sarbatoritului. Reuniunea a fost prezidata de dl acad. Florin Filip, vicepresedinte al Academiei Romane, care a rostit un cuvant de salut si a prezentat o scurta biografie a sarbatoritului. Au vorbit apoi reprezentanti ai institutiilor la care prof. Gleb Dragan a avut o activitate deosebita:
- dl dr. ing. Ion Lungu, din partea SC Electrica SA;
- dna prof. dr. ing. Ecaterina Andronescu, rectorul Universitatii Politehnica Bucuresti;
- dna Ella Ratcu, director al secretariatului general al SC Transelectrica SA.
Vorbitorii au aratat pe scurt meritele sarbatoritului in zonele respective de activitate, cea de profesor si cea din domeniul practic, ambele legate de o bogata activitate stiintifica. In afara de aceste alocutiuni programate, au tinut sa spuna cateva cuvinte unii dintre participanti, intre care dl acad. Radu Voinea, dna dr. ing. Anca Popescu din partea ISPE, dl dr. ing. Laurentiu Goia, din partea Universitatii Oradea, dl ing. dipl. Teodor Mircea Popa, fost coleg de facultate de la Timisoara din anii 1940-41 si altii.
Pe ansamblu, s-a reliefat activitatea complexa si merituoasa a acad. Gleb Dragan in principalele directii.
S-a mai reliefat si comportamentul sarbatoritului, caracterizat prin demnitate, prietenie si omenie.
In finalul reuniunii a luat cuvantul sarbatoritul, care, cu modestie, a aratat multe aspecte si realizari din viata sa.
Dupa o pauza a avut loc o masa rotunda organizata de revista "Energetica", cu tema "Noi realizari in domeniul tehnicii tensiunilor inalte".
ing.dipl.Costin Rucareanu
In familia invatatorilor Haralambie si Alexandra Dragan din comuna Tatar-Copceac, Basarabia, la data de 19 iulie (stil vechi 6 iulie) 1920 s-au nascut doi copii gemeni - baieti, Gleb si Boris, care mai târziu au avut o sora, Valentina.
Familia impreuna cu copiii au fost transferati in anul 1925 in orasul Comrat, dupa care in 1936 in orasul Tighina.
Parintii, apostoli ai educatiei copiilor, dascali cum li se spunea in popor, si-au trecut harul asupra gemenilor care au devenit oameni seriosi, cu dragoste de munca, personalitati ale stiintei.
Gemenii au urmat scoala primara intre anii 1927 - 1931 in orasul Comrat, Basarabia si cursurile liceale la Liceul din Comrat sase clase, dupa care doua clase la Liceul "Stefan cel Mare" din orasul Tighina, unde au sustinut si bacalaureatul in anul 1939. In acelasi an, fratii Dragan au dat examen de admitere laScoala Politehnica din Timisoara, Facultatea de Electrotehnica, reusind pe primele locuri.
Dupa ocuparea Basarabiei de trupele sovietice, in familia Dragan s-au produs evenimente dramatice. Tatal, mama si fratele sau au fost ridicati de la domiciliul lor si deportati. Tatal, Haralambie, a fost dus in lagarul de exterminare Ivedel unde a stat timp de 8 ani; mama a fost mutata ca deportata in mai multe lagare din regiunea Omsc, in apropiere de Cercul Polar, iar fratele Boris a fost dus in Afganistan. Unica lor vina a fost faptul ca erau invatatori români. Sora mai mica, Valentina, a ramas in grija studentului Gleb Dragan, refugiat la Timisoara. Ea a studiat stiintele naturale si in prezent este in SUA.
Prof. Remus Radulet l-a ajutat pe conferentiarul Gleb Dragan sa se intâlneasca cu parintii si fratele, trimitându-l in anul 1957 la Congresul International de Electrotehnica de la Moscova. Astfel, dupa 17 ani de despartire s-a intâlnit cu parintii si fratele Boris in Basarabia. Ing. Boris Dragan a ajuns profesor universitar si reputat om de stiinta la Universitatea Tehnica din Kiev, unde a predat cursul de termodinamica.
Despre aceasta tragedie prof. Gleb Dragan a scris o carte cu durere si talent, având titlul "Deportatii - Tragedii basarabene", publicata in anul 1991, Editura Albatros, 211 pag., bazata pe fapte reale povestite de parintii sai.
Ca student refugiat din Basarabia la Timisoara, a urmat cursurile {colii Politehnice intre anii 1939 - 1945, Facultatea de Electromecanica, obtinând titlul de inginer, ca sef de promotie cu mentiunea "Magna cum Laudae".
Intre anii 1940 - 1942 a urmat in paralel cursurile Facultatii de {tiinte a Universitatii din Cluj, Sectia matematica, care functiona in refugiu la Timisoara din cauza ocupatiei maghiare a Transilvaniei. A fost nevoit sa renunte la cursurile de matematica din cauza pregatirii militare. La Politehnica a urmat cursurile marilor profesori ingineri Remus Radulet, Plautius Andronescu, Mihai Ghermanescu, iar la Facultatea de {tiinte a avut ca profesori pe D.V. Ionescu, I. Angheluta, Calugareanu s.a.
Pentru a putea sa se intretina impreuna cu sora mai mica, fara griji materiale, fiind remarcat ca un student exceptional, prof. Valeriu Patriciu i-a favorizat obtinerea unei burse de la Societatea petroliera Astra Româna, cu obligatia contractuala ca dupa absolvire sa lucreze la exploatarile de la Câmpina. Astfel, dupa absolvire a lucrat timp de un an ca inginer electrician la societatea cu care avea contractul. Considerând ca nu se poate dezvolta in cadrul acestei societati, a cerut prof. Valeriu Patriciu sa ii anuleze contractul ca sa poata munci la o societate unde activitatea de inginer electrotehnic era mai intensa. A fost inteleasa dorinta lui si contractul i-a fost anulat.
A solicitat un post de inginer la Societatea de Gaz si Electricitate din Bucuresti, condusa de prof. ing. Dimitrie Leonida, care pe baza diplomei si referintelor l-a acceptat si l-a repartizat la Sectia de retele electrice Filantropia, ca adjunct al sefului de sectie Pavel Vicol, ca dupa un an sa fie promovat ca sef de sectie.
In 1948, dupa nationalizare, a fost numit inginer sef la Centrala Industriala a Energiei Electrice, unde se ocupa de normalizare si proiectare, cumulând si functia de cercetator la Institutul de Studii si Proiectari Energetice. Dupa o activitate laborioasa in productie, din 1953 isi incepe activitatea didactica la Institutul Politehnic din Bucuresti, ca asistent la Catedra de retele electrice a profesorului Martin Bercovici.
In anul 1958 isi sustine teza de doctorat la Institutul Politehnic din Bucuresti.
Evolutia sa in calitate de cadru didactic poate fi rezumata astfel: \ntre 1948 - 1953 a functionat ca asistent universitar cu jumatate de norma, din 1953 sef de lucrari, din 1957 conferentiar, din 1964 profesor, decan al Facultatii de Energetica 1963 - 1971 si sef al Catedrei de retele electrice intre 1971 - 1983.
Dupa pensionare, din 1990 a continuat activitatea didactica ca profesor sef de catedra.
Primul curs pe care l-a prezentat in fata studentilor de la catedra asistentul-sef de lucrari Gleb Dragan a fost cel de Tehnica tensiunilor inalte (TTI), care se preda timp de 3 ore pe saptamâna. Ulterior a devenit un curs de baza la sectia de Electorenergetica, pe care profesorul Gleb Dragan l-a predat multi ani.
Pentru lucrarile practice, cercetare si productie a creat un Laborator de TTI care a intrat in functiune in 1962, dotat astfel: o sala de foarte inalta tensiune cu generator de impuls de 3500 kV; transformator de 50 Hz, 1800kV, instalatie de ploaie artificiala, divizor de tensiune; o sala de inalta tensiune cu generator de impuls de 1000kV; transformator de 50Hz, 400kV, generator de tensiune continua de 300 kV; platforma exterioara si linie experimentala de 220m cu modelarea liniilor de 220, 400 si 750kV, trei sali cu modele ale instalatiilor de inalta tensiune si instalatii de proces.
Laboratorul cu dotarile sale este considerat ca fiind unul dintre cele mai performante din tara si din aceasta parte a Europei. In acest laborator s-au efectuat incercari experimentale pentru instalatiile electrice din România si numeroase tari straine (Brazilia, Egipt, Iordania, Iran, Irak si altele). Pentru realizarea laboratorului a luptat cu invidia si ignoranta unor colegi rauvoitori. Ca cercetator stiintific a lucrat intre anii 1951 - 1967 la Institutul de Energetica al Academiei Române, unde a fost seful Laboratorului de Tehnica Tensiunilor Inalte. A adus contributii importante in electrotehnica, descarcarea corona, trasnet, supratensiuni atmosferice si de comutatie.
Ca rezultat al cercetarilor sale, a scris ca autor unic si in colaborare 12 tratate si 218 articole publicate in reviste de specialitate din tara si strainatate, clasificate astfel: A. ELECTROTEHNICA - 30 de articole; B. RETELE ELECTRICE - 19 articole; C. TEHNICA TENSIUNILOR INALTE: a. Izolatii. Coordonarea izolatiilor - 22 de articole; b. Trasnetul. Supratensiuni atmosferice - 72 de articole; c. Supratensiuni de comutatie - 61 de articole; D. LUCRARI DIVERSE - 11 articole, precum si numeroase articole cu caracter general.
Dintre realizarile mai importante mentionam participarea la coordonarea Planului de electrificarea României si faptul ca este creatorul scolii românesti de TTI.
In anul 1991 a fost ales membru corespondent si in 2005 membru titular al Academiei Române. In 1997 a fost ales membru titular al Academiei de {tiinte Tehnice din Republica Moldova.
Acad. Gleb Dragan este membru in numeroase asociatii academice de specialitate din tara si strainatate, astfel: Fellow Member IEE si Chartered Engineer IEE Anglia; Member Association of Energy Engineers SUA; Member of CIGRE si altele. Activitatea sa a fost prezentata in numeroase publicatii din strainatate.
La 26 octombrie 1946 s-a casatorit cu domnisoara Lili Rascu, fosta eleva a parintilor sai, care \i asigura un camin linistit si conditii sufletesti necesare creatiei stiintifice. Familia a fost binecuvântata cu doi copii: Monica Alexandra, nascuta la 14.12.1951, decedata de timpuriu, si Liviu Dan, nascut la 7.05.1954, in prezent director general la firma TOTAL SOFT.
Prof. Gleb Dragan este invitat si onoreaza invitatiile la toate manifestarile stiintifice legate de problemele energetice, la care prin tinuta si gândirea creatoare estompeaza vârsta biologica. Suplu, energic si mereu in vâltoarea problemelor actuale, intervine cu discernamânt, competent, prompt atunci când este cazul. Cei care il asculta constata ca se afla in prezenta unei personalitati cu o tinerete fara batrânete.
Pentru unele lamuriri si autentificari privind aceasta schita biografica l-am contactat pe domnul acad. Gleb Dragan, care a avut amabilitatea sa ma primeasca in ziua de 7 iulie a.c. in cabinetul sau de la Facultatea de Energetica (UPB). Cu câteva minute inainte incheiase formalitatile de doctorat pentru o candidata pe care a indrumat-o pentru obtinerea titlului de doctor.
Dupa o conversatie emotionanta, a tinut sa transmita tinerilor ingineri mesajul urmator: "Ma adresez tinerilor fiindca lor le revine sarcina sa continue ceea ce noi am incercat sa facem, ei sunt cei apasati de dorinta de a face ceva, de a realiza. In acest sens i-as sfatui astfel: Daca aveti in voi dorinta de a face ceva cu adevarat, aceasta este expresia spiritului mondial, general si datoria voastra este de a va dedica acestui scop si va ramâne numele vostru afirmat pentru toti cei care vor vedea opera realizata de voi. Treceti peste toate dificultatile pentru a va realiza visurile".