APRECIEREA LEULUI
Data: 16-31 iulie 2007
Se poate aprecia, fara teama de a comite erori, ca milioane de concetateni urmaresc cu interes evolutia monedei nationale. În primul rând, sunt românii care lucreaza în strainatate si care au venituri în euro, în mod special. Apoi, sunt cei din tara, care – într-o masura mai mare sau mai mica – depind de transferurile de valuta din strainatate. Vin la rând angajatii care si-au negociat salariile în euro sau dolari. Urmeaza marea masa a populatiei care se aprovizioneaza si cu bunuri din import. Nu-i putem omite aici pe exportatori. Daca importatorilor le convine aprecierea leului, exportatorii considera acest proces drept catastrofal pentru ei. S-ar mai putea enumera alte categorii de întreprinzatori sau simpli cetateni afectati – într-un fel sau altul – de cursul de schimb.
Credem ca sunt suficiente motive pentru a se urmari acest proces cu atentie si tocmai de aceea ne permitem sa retinem câteva elemente. În principiu, aprecierea monedei nationale este un motiv de satisfactie. Si rational si emotional ne bucuram ca leul nostru capata puteri tot mai mari. Problema de fond este, însa, gradul în care aprecierea are un suport obiectiv solid.
Pâna acum evolutia cursului de schimb a fost determinata decisiv de miscarea capitalurilor speculative. Nu este o denumire cu iz peiorativ, întrucât si aceste capitaluri sunt perfect legitime. Altfel n-ar mai exista burse. Sigur, investitiile de portofoliu (denumirea stiintifica a capitalurilor speculative) sunt determinate si de evaluarile privind evolutia economiei românesti, dar esentiala ramâne dobânda, care atrage cele mai multe fonduri. Dar acestea cum vin asa se si duc exclusiv în functie de rata dobânzii pe termen scurt si foarte scurt.
O apreciere sanatoasa a leului nu poate sa fie decât aceea bazata pe economia reala, în special pe dinamica pozitiva a productivitatii muncii. Or, în cele mai numeroase intervale de evaluare, ritmul de apreciere a monedei nationale este superior cresterii productivitatii muncii. Daca sub aspect conjunctural lucrurile nu pot provoca mari îngrijorari, când le examinam pe termen mediu si lung se cuvine sa manifestam maxima atentie. Solutia nu consta în oprirea aprecierii pe cai administrative, ci în consolidarea economiei reale, prin cresterea productivitatii muncii îndeosebi. Orice alta abordare este paguboasa. (T.B.)