Nevoia de solidaritate in vremuri grele

Am fost martori, iar unii dintre noi participanti activi, la actiunile de solidaritate cu concetatenii nostri care au avut de suferit de pe urma inundatiilor din mai multe judete ale Moldovei. S-a confirmat, astfel, ca in vremuri grele exista, in rindurile resurselor omenesti ale multor vietuitori din spatiul mioritic, un mare potential de solidaritate. In acest sens, se poate vorbi si despre traditii indelungate, care se pierd in negura vremurilor. Ne vom referi, doar cu titlu de exemplu, la elemente ale istoriei moderne si contemporane, la actiunile de masa din timpul Razboiului de Independenta (1877 – 1878) si Razboiului de Reintregire (1916 – 1918), ca si, mai recent, la ajutorarea fratilor nostri care s-au refugiat din teritoriile cedate in imprejurarile dramatice ale anului negru 1940, ca si la sprijinirea refugiatilor polonezi, in actiunile de sprijin organizate in perioada secetei cumplite din 1945 – 1947, care a lovit tot judetele moldovene, la alte si alte momente precum cele provocate de cutremurul din 4 martie 1977 si, mai aproape de zilele noastre, tot in legatura cu atenuarea suferintelor celor afectati de calamitati naturale. Ba mai mult, au fost si semne de solidaritate cu semeni de-ai nostri din tari indepartate, bunaoara, in cazul victimelor cutremurului din Haiti.
Ceea ce se impune a observa, referitor la prezent, este faptul ca in imprejurari obisnuite, solidaritatea este sporadica, firava si, deseori, manifestata predominant mediatic, in vederea cistigarii unui capital de imagine, fie politica, fie de alta natura. Egoismul, individualismul este atotputernic in comportamentul majoritatii covirsitoare a populatiei. Dar, pentru a respecta adevarul istoric, putem da si exemple semnificative de manifestare a solidaritatii nu numai cu scopuri umanitare, ci in numele unor proiecte cultural-stiintifice de mare importanta. Bunaoara, a ramas puternic in constiinta publica modul in care s-au colectat fondurile pentru constructia Ateneului Romin. „Dati un leu pentru Ateneu!“ a ramas un slogan emblematic pina in timpurile noastre. Merita, de asemenea, sa meditam asupra modului in care s-au strins fondurile pentru ridicarea Palatului Societatii Politehnice, actualul sediu al AGIR. Conducerea acestei societati, precursoare a asociatiei noastre, conform Apelului elaborat si semnat de Anghel Saligny, a deschis, la finalul primului deceniu al secolului al XX-lea, Cartea donatorilor, in care nu numai membri cu stare, ci si simpli ingineri au adus obolul lor, ceea ce a permis completarea sumelor obtinute, in special prin imprumuturi. A fost un exemplu cit se poate de concludent de solidaritate a breslei noastre ingineresti.
Revenind la prezent, la modul in care se evoca nevoia de solidaritate, consideram necesar sa facem citeva precizari. Solidaritatea nu trebuie confundata cu actele de caritate. Aici nu este vorba numai despre altruism, ci, in special, despre coeziunea sociala, despre spiritul civic care urmareste atingerea unor scopuri cu adevarat dezirabile. Solidaritatea a aparut ca urmare a constientizarii riscurilor, a incertitudinilor legate de evolutia societatii, indeosebi a economiei. S-au unit si au actionat toti cei care au inteles ce riscuri ii ameninta nu numai ca indivizi, ci si ca structuri ale diverselor comunitati, pina la cele nationale si planetare. Or, trebuie sa recunoastem ca – si in actualul moment istoric – exista riscuri majore economice, ecologice, morale generate de o societate, in mare masura, debusolata, care considera – asa cum o arata neintrerupt sondajele de opinie – ca ne indreptam intr-o directie gresita. Impartasirea riscului comun, dar si a mijloacelor de a le atenua, de a le inlatura pe cit posibil, reprezinta adevarata masura a solidaritatii.
In aceste vremuri grele, nu este dificil de identificat scopurile comune ale unui numar cit mai mare de membri ai societatii. Principalul consta in depasirea starii de criza, dar nu oricum, ci in vederea atingerii unor obiective determinate de comunitatea de interese a majoritatii populatiei. De aici, necesitatea unor proiecte nationale, cum au fost – de pilda – aderarea la NATO si la UE – potrivite noilor conditii istorice. Numai prin proiecte care sa dea o expresie intereselor comune se poate „construi“ o autentica solidaritate.