Acum incepe epoca adevaratei inginerii (II)

(Urmare din numarul trecut)

In Studiul UNESCO la care ne-am referit si in prima parte a acestui articol se releva ca rolul critic al factorilor care stau la baza dezvoltarii a fost constatat, de la inceput, de Calestous Juma (Catedra de Stiinte, Tehnologie si Inovare din cadrul ONU): „Cel putin 3 factori au contribuit la transformarile rapide ale economiei. In primul rand, s-a investit foarte mult in infrastructura, ceea ce a servit ca baza a invatamantului tehnic. In al doilea rand, s-a urmarit dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, care au necesitat elaborarea unui plan de reparatii locale, expertiza si intretinere. In al treilea rand, guvernele au sprijinit si fondat institutii de invatamant superior, universitati de stiinte ingineresti si stiinte tehnice, si s-au creat in structurile societatii civile asociatii tehnice profesionale ingineresti, precum si asociatii de comert si industrie.“

Preambulul pentru dezvoltare, fara de care nu ar fi fost posibila imbunatatirea modului de viata intr-o lume dezvoltata, include structuri rezonabile de guvernare, o societate civila functionala, libertatea de a nu fi persecutat, de a nu participa la conflicte si la fenomenul coruptiei.
Aceste consideratii sunt subordonate ideii ca impactul politicii globale, comertului si conflictelor asupra dezvoltarii este imens. Este vorba despre reguli de comert, tarife si subventii din Occident, conflicte locale si regionale, guvernarea si rolurile companiilor transnationale. In acelasi timp, se considera ca un sector local functional de afaceri ar putea ajuta la distribuirea veniturilor pentru reducerea saraciei, prin implicarea directa in dezvoltarea efectiva si durabila a infrastructurii, care detine un rol critic din urmatoarele considerente:
- Sta la baza comunitatilor prin furnizarea pentru nevoile de baza a serviciilor de adapost, acces la apa potabila/salubritate in conditii de siguranta, distributie de energie si asistenta medicala;
- Asigura cererea interna pentru competentele locale si ocuparea fortei de munca;
- Ofera o platforma vitala pentru cresterea economiei locale si a intreprinderilor mici si mijlocii prin accesul la serviciile de infrastructura, abilitati locale si stimularea sau accesul mai rapid pe pietele locale/interne si externe/interne.
Dupa aceasta enumerare se afirma, de asemenea, fara echivoc: infrastructura solicita si investitii, ceea ce complica mult lucrurile, dar si ofera o deschidere spre menirea inginerilor.
Cei nascuti in saracie nu au si nu isi pot permite toate resursele necesare pentru a pune capat acestei situatii. Ei vor avea nevoie de investitii ale guvernelor din tarile dezvoltate, ale mediului de afaceri si ale agentiilor internationale, precum si de asistenta din partea comunitatii de ingineri din lumea intreaga. Se impune sa nu existe spectatori in viitor, mai ales ca se tine seama de faptul ca niciun astfel de proiect nu va fi posibil de realizat fara o implicare, la scara de masa, a inginerilor civili.
In context, se reaminteste ca, in iunie 2005, Academiile de Stiinte din 11 tari au emis o Declaratie Comuna care a deschis calea pentru combaterea „schimbarii climatice“.
Sarcina de a elabora si de a pune in aplicare strategiile de adaptare la consecintele schimbarii climatice va impune colaborarea la nivel mondial a unei game largi de experti, inclusiv oameni de stiinta din domeniul stiintelor naturii, ingineri, cercetatori din profilele social, medical, umanist, oameni de afaceri si economisti.
Este universal acceptat ca schimbarea climatica reprezinta o realitate care ne afecteaza pe toti, iar consecintele nocive ale gazelor cu efect de sera sunt un factor important de luat in calcul. Este cat se poate de semnificativ pentru analiza noastra faptul ca activitatea de constructie, acceptare si intelegere a schimbarii climatice a fost recompensata cu Premiul Nobel pentru Pace din 2007.
Oricare ar fi dimensiunile spatiale si temporale, consecintele schimbarii climatice (cum ar fi: cresterea nivelului marii, modificari in ritmul precipitatiilor, seceta si inundatiile) se refera la aspecte deosebit de grave, in special asupra persoanelor foarte sarace, a persoanelor vulnerabile, in timp ce persoanele cele mai putin afectate sunt, de fapt, responsabile pentru aceasta situatie. In acelasi ritm cu cresterea urbanizarii, cele mai mari riscuri pentru omenire se afla in tarile mai putin dezvoltate, ale caror infrastructuri urbane sunt deosebit de precare sau chiar inexistente.
Nu se poate omite nici faptul ca, pana in 2025, populatia lumii va creste cu 1,5 miliarde, pana la aproximativ 6,6 miliarde, iar ponderea populatiei urbane va spori de la 40% la 60%.
Lumea este, in prezent, alimentata predominant prin combustibilii fosili, iar sistemul energetic se bazeaza pe carbune, petrol si gaze. Toate aceste resurse sunt neregenerabile, iar acum suntem tot mai constienti de impactul pe care il au asupra mediului ambiant.
Consumul-tip de energie din intreaga lume este disproportionat si la fel se intampla cu emisiile de CO2. Dar lucrurile se schimba pe masura ce evolueaza economiile, spre exemplu cele din China si India, astfel cum s-a intamplat si cu societatile de larg consum. China - de exemplu - este cel mai mare utilizator mondial de carbune si se afla pe locul doi la petrol si gaze, desi este un consumator relativ mic pe cap de locuitor. Pana in 2020, se previzioneaza ca statul chinez va dubla consumul de energie.

Pe ansamblul omenirii, realizarea unei economii durabile din punct de vedere energetic necesita o cercetare aprofundata a nevoilor primare de incalzire, putere si mobilitate. In Studiul UNESCO se repeta, intemeiat, adevarul potrivit caruia fie ca lucreaza fie ca isi petrec timpul liber, oamenii se afla in centrul sistemului energetic, iar solutiile propuse cer imperios inovarea, precum si o infrastructura pe masura.
In timp ce pe piata fortei de munca trebuie rezolvate anumite cerinte legate de energie, exista si limitari care nu sunt neaparat tehnologice, dar care atesta o lipsa a conducerii si o politica deficitara de dezvoltare.
Studiul UNESCO apreciaza ca nu exista decat trei abordari :
1. Sa ne schimbam comportamentul;
2. Sa schimbam tehnologia;
3. Sa schimbam combustibilul.
Din perspectiva celor trei elemente, se apreciaza ca solicitarile pentru inovatii sunt la fel de importante ca si stabilirea ofertei. Cererea de energie ar trebui sa fie redusa prin intermediul comportamentelor individuale sau la nivel de grup, prin cresterea eficientei energiei in sistemele de constructie si transport, in performantele energetice ale instalatiilor, echipamentelor si utilajelor la domiciliu, birouri si fabrici.
Intr-un fel sau altul, infrastructura urbana a tarilor dezvoltate implica contributia ingineriei pentru a se asigura un mediu propice si durabil pentru propriii locuitori.
Primul pas care trebuie facut in aceasta directie se bazeaza - in viziunea UNESCO - pe acelasi principiu de a invata din greselile trecutului.
In ceea ce priveste aprovizionarea, se considera ca trebuie sa trecem la surse de energie libere de emisii de carbon, care, oricum, nu presupun niciun cost. Vantul a devenit o sursa de energie gratuita ca alternativa la emisiile de dioxid de carbon (cel putin in faza operationala). Cei care sunt impotriva acestei utilizari sustin ca desfigureaza mediul peste limitele admise. Accesibilitatea acestei surse de energie tinde sa devina insa o parte importanta a economisirii, independenta de cerintele populatiei. Energia produsa de valuri si maree se afla, la randul ei, in faza de proiect, dar va fi nevoie de depasirea unor conditii climatice ostile pentru a le putea utiliza la capacitate maxima. Energia nucleara aduce - cu ea - o serie de probleme care necesita o rezolvare temeinica, de la siguranta pana la acceptul locuitorilor de a o folosi, ca si accesul la tehnologia nucleara internationala. Construirea de sisteme hidroelectrice la scara larga a scazut, in primul rand, ca urmare a preocuparilor care depasesc limitele impactului lor social si de mediu.
Sunt si exceptii, cel mai bun exemplu fiind barajul de pe fluviul Yangtze, care contine un bazin de acumulare de aproximativ 600 km in lungime, oferind un control asupra inundatiilor; hidrocentrala produce 18 GW de hidroenergie, dar a deplasat aproape doua milioane persoane, avand drept rezultat distrugerea siturilor arheologice si culturale, a biodiversitatii si deteriorarea mediului.
Proiectele de o asemenea amploare il pun intr-o situatie foarte grea pe inginer. Intre altele, se releva un aspect care este, intr-o anumita masura, extraprofesional, si anume ca ingineria nu reprezinta o activitate apolitica si nu ar putea fi niciodata astfel, deoarece inginerul are nevoie de abilitati care presupun discernamant, judecata si rezolvarea conflictelor, ceea ce implica politici publice.
Aprovizionarea cu energie a Africii este, insa, un premiu care merita castigat. La fel, in multe tari africane, lipsa securitatii energetice determina un cerc vicios al saraciei. La inceputul secolului XXI, este inacceptabil ca milioane de oameni sa nu aiba acces la electricitate.
Potrivit Studiului UNESCO, necesarul de energie al lumii in curs de dezvoltare readuce dramatic in atentie problema saraciei in lume. Se afirma categoric ca lipsa accesului la infrastructura este radacina saraciei in lume si a tragediilor umane asociate. Doua miliarde de oameni nu au acces la resursele de baza si un numar echivalent nu are acces la o apa sigura. Obiectivul ONU este sa injumatateasca acest numar pana in 2015. O sursa de apa sigura pentru un miliard de oameni pana in 2015 inseamna bransarea a mai mult de o treime dintr-un milion de oameni pe zi. Se poate face? Si daca da, cum? Ce ne limiteaza raspunsul?
Factorii care restrictioneaza acest demers nu sunt lipsa cunostintelor de specialitate sau dimensiunea nevoilor populatiei, asa cum s-ar crede la prima vedere, ci gasirea unei cai de a aplica tehnica inginereasca, de a dezvolta capacitatea locala de distributie efectiva, gestionarea si finantarea acesteia, precum si mentinerea acestei aplicatii la parametri optimi.

Dezvoltarea infrastructurii ofera o oportunitate vitala pentru capacitatea de a construi, invatarea tehnologica si dezvoltarea de afaceri pe plan local. Guvernele sunt chemate sa ofere o imagine reala, de ansamblu, asupra proiectelor de infrastructura, inclusiv in ceea ce priveste construirea unor retele de cai ferate, aeroporturi, drumuri si retele de telecomunicatii, proiecte care se cer astfel structurate incat sa promoveze si invatamantul tehnic, institutional si organizational.
Construirea infrastructurii pentru solutionarea echitabila a Obiectivelor de Dezvoltare a Mileniului din cadrul ONU este acum un demers singular, care reprezinta sinteza altor proiecte; fiecare are un anumit grad de complexitate, dar la scara larga este perfect realizabil. Ele trebuie sa fie tratate ca o serie de proiecte, fiecare dintre ele avand nevoie de un plan de management de proiect.
Exista un astfel de model? Exista modele de dezvoltare care au avut succes in dezvoltarea mondiala? - se intreaba retoric autorii Studiului UNESCO. Ei raspund astfel: poate ca exista. De exemplu, in multe zone defavorizate din centrul unui oras, problemele principale sunt aceleasi: o infrastructura precara, o rata a somajului foarte ridicata, o rata a criminalitatii si a utilizarii drogurilor foarte ridicata si o economie locala disfunctionala.
Solutia ar fi dezvoltarea unui plan de actiune pentru eradicarea acestor fenomene. Trecerea in revista a unor asemenea elemente are drept incheiere afirmatia categorica, pe care o scriem, din nou, cu majuscule: Acum este epoca Ingineriei!
Nu se omit insa dificultatile, deficientele care se afla in calea realizarii acestei cerinte fundamentale a omenirii. Studiul UNESCO releva ca una dintre cele mai serioase probleme interne si provocari cu care ne confruntam este interesul scazut pentru domeniul ingineresc si pentru imbratisarea acestei profesii, in special de catre femei, in majoritatea tarilor lumii. Situatia poate avea un impact serios asupra capacitatii ingineriei de a combate saracia, in special prin dezvoltarea durabila si realizarea altor Obiective ale Dezvoltarii Mileniului. Avandu-se in vedere importanta ingineriei in procesul de dezvoltare si nevoia de consolidare a capacitatilor pentru un numar adecvat de ingineri, se considera, pe buna dreptate, ca aceasta reprezinta o provocare majora la nivel mondial.
Astfel, se ajunge si la evocarea rolului deosebit de important al Federatiei Mondiale a Organizatiilor Ingineresti. Pentru concretizare se prezinta doua studii de caz din Africa, unul asupra rolului capacitatii de a construi durabil si altul axat pe nevoile inginerilor din Africa de Sud - inclusiv voluntariatul promovat de Institutia Inginerilor Civili din Africa de Sud. Imaginea se completeaza cu un studiu de caz din Australia, cu accent pe dezvoltarea profesionala si educatia inginereasca permanenta, migratia inginerilor, circulatia libera a acestora si diaspora inginerilor.
Urmeaza consideratii pertinente referitoare la transformarea educatiei ingineresti intr-un proces care poate fi atractiv pentru tineri. In derularea acestui proces, ca si a celor evocate anterior, sunt tratate temele acreditarii ingineriei, a standardelor si mobilitatii inginerilor, cu referiri speciale la Acordul Washington, Forumul de Mobilitate al Inginerilor si perspectivele europene ale EurIng si Acordului de la Bologna.
Intr-o formula sintetica, aspectele educative sunt subsumate misiunii inginerilor, definite in felul urmator:
- diseminarea cunostintelor tehnice;
- candidatura la profesia de inginer;
- intelegerea societatii din punct de vedere tehnic;
- sensibilizarea cu privire la avantajele si dezavantajele progresului tehnologic.
Definirea acestei misiuni constituie expresia experientei sutelor de mii de ingineri din intreaga lume, regasita si in programele educationale de formare in profesie, incepand de la scolile primare si secundare, prin intermediul scolilor vocationale sau tehnice si terminand cu colegiile sau institutele tehnice, politehnice ori fara caracter tehnic.
De asemenea, se releva ca este important sa recunoastem contributia inginerilor la predarea matematicii, fizicii, economiei, chimiei si altor discipline pentru beneficiul educatiei generale si cunoasterii in societate.
In continuare, documentul UNESCO arata ca estimarile cele mai recente indica o crestere continua a absolventilor de inginerie din Asia. De exemplu, in China au fost 517 000 absolventi/an si 450 000 absolventi/an in India. In 2007, 46% dintre studentii chinezi au absolvit cu diploma de licenta in inginerie, in timp ce in SUA si Europa proportia a fost de 5%, respectiv 15%.
Desi potentialul educational din inginerie si tehnologie pare, la prima vedere, suficient pentru satisfacerea cresterii si raspandirii tehnologiei in lume, exista si discrepante majore in distribuirea acestor ingineri. Se constata ca nu exista o capacitate inginereasca adecvata, care sa intruneasca cerintele pentru dezvoltarea durabila, securitatea globala, combaterea saraciei, degradarea mediului ambiant, monitorizarea dezastrelor etc.
Curricula de azi pentru educatia inginereasca, standardele internationale care le acrediteaza si miscarile studentilor in inginerie, numarul de absolventi si profesori atesta ca acestia nu sunt niciodata suficienti pentru nevoile societatii. Acum, in secolul XXI, cererea este in crestere in sectorul industriei si oriunde sunt ceruti ingineri pentru problemele si proiectele la nivel global.
De asemenea, potentialul educational justifica gandirea unor modele noi ale educatiei ingineresti din perspectiva internationala. Acest potential se traduce prin: numarul actual al universitarilor si al universitatilor cu experienta internationala in inginerie si in educatia inginereasca; volumul cunostintelor si lectiilor invatate din proiectele ingineresti internationale; tehnologiile disponibile pentru facilitarea educatiei ingineresti si experienta crescanda cu studentii internationali si schimburile de studenti si profesori.

Modelele noi de educatie nu vor satisface doar cerintele companiilor transnationale si ale proiectelor internationale ingineresti, ci si nevoia de ingineri care sa lucreze pentru alte proiecte internationale, cum sunt, spre exemplu, combaterea fenomenului saraciei, atenuarea schimbarii climatice, ambele solicitand o gandire globala, o viziune globala orientata spre ingineri.
Ultimele evolutii la scara planetara au adus noi provocari pentru inginerii care lucreaza in mediul educational. Pentru a merge mai departe, este nevoie de o mai mare cooperare internationala in expertiza tehnica si, in special, in problemele de mobilitate, inovare, de management si de etica. Aceste prioritati in practica inginereasca vor necesita corecturi si transformari fundamentale ale programelor educationale, ale profilurilor de predare din facultati si organizarea structurala a institutiilor.
Studiul UNESCO continua prin a remarca faptul ca, in orice discutie care priveste viitorul personal si profilul profesional al inginerilor, se pun urmatoarele intrebari :
- Care sunt etapele consecutive ale educatiei si pregatirii ingineresti?
- Ce institutii ar trebui sa participe (universitati si institutii tehnologice, scoli publice si private; asociatiile nationale ingineresti; federatiile ingineresti internationale, pregatirea sau schemele de dezvoltare profesionala din cadrul intreprinderilor sau companiilor, din cadrul armatei, organizatiilor de caritate si nonguvernamentale)?
- Care ar trebui sa fie proportiile dintre cunostintele tehnologice generale si cele de specialitate (inclusiv economice, management, etica, umaniste) pentru un inginer modern?
- Care domenii si discipline tehnice ar trebui invatate mai intai si la ce nivel (niveluri de educatie politehnica: masterat, doctorat, educatie postuniversitara, absolvent; invatamant la distanta)?
- Cum putem imparti timpul total alocat educatiei (de la 4000 - 4200 ore) pentru domeniile in care sunt necesare cunostinte fundamentale pentru ingineri (matematica, fizica, constructii si lucrari de laborator)?
In continuarea raspunsului, se precizeaza ca Federatia Mondiala a Organizatiilor Ingineresti a considerat educatia inginereasca ca parte a activitatii ei inca de la infiintare. Se reaminteste ca structura denumita Comitetul de Educatie si Pregatire din cadrul Federatiei Mondiale a Organizatiilor Ingineresti a fost creata in 1970, iar Comitetul Permanent pentru Educatie si Formare s-a infiintat in anul precedent. Respectivul Comitet s-a angajat sa actioneze in aproape toate componentele educatiei ingineresti, cum ar fi: acreditarea studiilor ingineresti si a practicii in inginerie, invatamantul la distanta, managementul know-how-ului; nevoile tarilor dezvoltate; directiile viitoare ale educatiei ingineresti permanente; educatia inginereasca pentru mobilitate si inovare.
Este concludent ca la fiecare trei ani, incepand cu 1998, Comitetul de Educatie si Pregatire a tinut o conferinta mondiala pe teme de profil.
In partea finala a Studiului UNESCO se mai pune o intrebare fundamentala: de cati ingineri are nevoie o tara? De aici deriva altele: cati ingineri trebuie formati pentru a se raspunde cerintelor pietei muncii? Daca o tara produce mai multi ingineri inseamna ca promoveaza dezvoltarea? Ce tipuri de ingineri trebuie sa produca o tara si la ce niveluri? Au esuat SUA si statele europene in producerea de ingineri suficienti in comparatie cu dezvoltarea rapida a Chinei si Indiei? Au tarile dezvoltate si mai putin dezvoltate suficienti ingineri pentru a combate fenomenul saraciei si schimbarea climatica? Care sunt consecintele acestor intrebari pentru dezvoltarea mondiala si care sunt implicatiile politicii educationale pentru educatia inginereasca la nivel tertiar si pentru educatia stiintifica din scoala primara si secundara? Ce fac inginerii, politicienii, agentiile internationale si organizatiile precum UNESCO in acest sens? Aceste intrebari sunt puse de un numar din ce in ce mai mare de oameni din diferite tari.
Raspunsul este unul foarte complex, chiar surprinzator daca avem in vedere indicatorii statistici la nivel national si international care incearca sa raspunda la toate intrebarile de mai sus. De exemplu, in SUA, doar 70 000 din numarul total de absolventi sunt ingineri, in comparatie cu India, unde numarul de ingineri absolventi este de 350 000 si 600 000 in China. Acesta este unul dintre motivele pentru care se face inca o diferentiere cantitativa si calitativa intre universitati, organizatiile profesionale ingineresti in ceea ce priveste numarul inginerilor de azi si din viitor.
Tema a fost dezbatuta in raportul Angajarea Americii intr-un viitor economic luminos al Academiei Ingineresti Nationale din 2007.

Raspunsurile sunt complicate nu numai pentru ca exista diferite sectoare, domenii si diverse niveluri ale ingineriei (de exemplu, ingineria civila, mecanica, electrica; ingineri tehnici si ingineri tehnologi; ingineria din mediul universitar, ingineri consultanti, ingineri care au absolvit un master, un doctorat), dar si pentru ca nevoile de ingineri difera, in functie de cum evolueaza si industria sau tehnologia.
Folosirea intensa a software-ului CAD a facut ca ingineria civila si structurala sa fie mult mai productiva, sa solicite cat mai putin sprijin tehnic. Dar, in esenta, ingineria si tehnologia sunt motorul schimbarilor din societate si de elaborare a politicilor de dezvoltare si de planificare a acestora.
Raspunsurile sunt complicate si pentru ca exista mai multe definitii ale termenului de inginer. In multe tari, precum si in media, acest termen este utilizat in sens comun, pentru a se referi la aproape orice persoana care lucreaza in domeniul tehnic. Remarca este valabila si pentru statisticile oficiale, in care, spre exemplu, in functie de durata studiilor absolvite (3 sau 4 ani) inginerii pot fi acreditati, desi in unele tari exista si cazuri cand persoanele care au absolvit studii de specialitate in domeniul IT sau stiintific nu sunt recunoscute drept ingineri. Ceea ce inseamna ca SUA, departe de fi in urma Chinei si Indiei, produce chiar mai multi ingineri pe locuitor decat cele doua state din Asia.
Trebuie sa se mai spuna ca educatia universitara a devenit o afacere in foarte multe tari membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.
Motivele diferite care cauzeaza aceste raportari includ dorinta multor tari de a supraestima numarul de ingineri care promoveaza statutul national, pentru prestigiul propriu si atragerea de investitii, desi exista si un lobby fantastic pentru sprijinul acordat de guverne in educatia inginereasca si cercetare.
In pofida schimbarilor ciclice, au loc de cele mai multe ori si schimbari structurale; finantarea cercetarii si a dezvoltarii din SUA si din alte state dezvoltate se afla intr-un real declin, facilitatile din cercetare si dezvoltare sunt externalizate, se reduce personalul, fapt ce se reflecta in declinul unor publicatii din domeniul cercetarii. Aceste schimbari pot avea un efect descurajator in promovarea constientizarii si recrutarea tinerilor pentru inginerie. Pot fi si un factor care conduce la un procentaj scazut al inginerilor din tarile dezvoltate.
Odata ce are loc restructurarea, este nevoie de recalificare, desi aceasta este contrabalansata de participarea in numar mare a tinerilor la educatia din cele mai multe tari dezvoltate.
Exista diferente semnificative si intre veniturile mai mari si cele mai mici ale tarilor. Datele furnizate de UNESCO arata ca tarile industrializate dezvoltate au intre 20 si 50 cercetatori si ingineri la 10 000 locuitori, in comparatie cu aproximativ 5 ingineri si oameni de stiinta in medie pentru tarile emergente, si cu mai putin de unul in cele mai sarace tari africane.
Numarul redus de cercetatori si ingineri reflecta, de asemenea, investitia scazuta in cercetare si dezvoltare, numarul mic de publicatii din domeniul cercetarii, nivelul extrem de coborat de inovatii si patente, ca si cota ridicata a migratiei inginerilor din anumite tari. In acest sens, se arata ca ingineria, stiinta si capacitatea tehnica din multe tari africane au avut un declin de cand acestea au devenit independente. Avandu-se in vedere importanta ingineriei, stiintei si tehnologiei in dezvoltare, situatiile evocate vor avea consecinte serioase pentru viitorul acestor tari. Totodata, guvernele si organizatiile profesionale ingineresti mondiale au identificat si accentuat lipsa reala si acuta de ingineri. In Marea Britanie, spre exemplu, nu exista suficienti ingineri, estimandu-se ca va fi nevoie de aproximativ 600 000 de ingineri in urmatorii 7 ani. Ingineria britanica a ajuns sa aiba relativ putini practicieni din cauza pensionarii unui numar ridicat de ingineri, a scaderii nasterilor si a numarului tinerilor care se indreapta catre invatamantul universitar.
In concluzie, se observa o crestere a cererii in domeniul ingineriei civile, mecanice, sanatatii, biochimiei, in infrastructura, industrie, sectorul nuclear si de mediu. Sunt tendinte de care trebuie sa tinem seama si noi, inginerii romani.