A gandi global si a actiona local

Esential pentru succesul oricarei structuri economico-sociale de stat, private, din sfera societatii civile, indiferent de domeniul de activitate, este sa raporteze permanent actiunile din prezent la cerintele viitorului. Or, a devenit limpede ca era digitala in care ne aflam traseaza la nivel global directia magistrala a pasilor de urmat. Dar, numai in privinta metodelor de lucru, inclusiv in ceea ce priveste intreaga gama a profesiunilor ingineresti. Uimitoarele descoperiri stiintifice in materie de IT, care nu numai ca usureaza considerabil munca, ci deschid perspective nebanuite in sfera cunoasterii, obliga la exigente autoevaluari altfel decat pana acum a propriei noastre capacitati creative. Adica, fara viziune, fara strategii, mijloacele tehnice tot mai performante de care dispunem si vom dispune intr-o masura tot mai consistenta nu inseamna mare lucru. Pe de-o parte, este nevoie de definirea clara a unui scop, iar pe de alta parte ne trebuie o „foaie de parcurs“ pentru a atinge, in timp si spatiu, respectivele tinte.
Asadar, mereu si mereu (repetarea se impune pentru ca, in aceasta privinta, „pauzele“ de gandire sunt de neacceptat) este obligatoriu sa luam in considerare cerinta de a gandi global si a actiona local. In termeni practici, este nevoie de optiuni care vizeaza cheltuieli (pentru dotari, pentru functionarea echipamentelor si instalatiilor, pentru perfectionarea profesionala a personalului) politicile de investitii ale firmelor fiind cruciale. Aici, inginerii au un cuvant greu de spus, inclusiv in ceea ce priveste stabilirea de prioritati. Calculele ingineresti riguroase se impun nu numai pentru evaluarea rezultatelor din trecut si din prezent, ci mai ales pentru fundamentarea prognozelor. Resursele fiind limitate, in special in cazul intreprinderilor mici si mijlocii, care - in general - nu au acces la credite bancare se ivesc numeroase dificultati inca in faza de concepere a obiectivelor la care este dezirabil sa se renunte, chiar daca studiile de impact indica posibilitatea obtinerii celor mai bune efecte.
Lucrurile capata mai multa concretete daca ne vom referi la cheltuielile determinate de o alta tendinta globala, considerata ca atare de cvasitotalitatea factorilor decidenti de la toate nivelurile. Este vorba despre dezvoltarea durabila, care vizeaza, inainte de toate, asigurarea conditiilor de mediu necesare desfasurarii oricarui tip de activitate. Exista o legislatie in domeniu (e adevarat, deficitara ca orice act in care sunt implicati oameni), insa, la nivel local, solutiile viabile nu pot fi decat locale. Or, in majoritatea cazurilor, cheltuielile pentru protectia mediului, pentru respectarea normelor ecologice isi produc efectele in cazul cel mai bun pe termen mediu. Cine are rabdare, mai ales intreprinzatorii grabiti sa-si recupereze in timpul cel mai scurt investitiile, sa astepte fie si numai 4 - 5 ani pentru a obtine rezultatele scontate?
Trebuie sa recunoastem ca tranzitia romaneasca spre economia de piata a fost „stimulata“ (ca sa zicem asa) de posibilitatea de a se obtine profituri mari, uneori uriase, in conditiile unui vid legislativ insotit de un deficit considerabil de autoritate a institutiilor publice. Asa numitele „tunuri“ au provocat aparitia si consolidarea unor stari de spirit favorabile tocmai erodarii simtului perspectivei, asumarii de riscuri rezonabile, fara sa mai vorbim despre exacerbarea individualismului, a egoismului si lacomiei. A facilitat o asemenea situatie si deficitul de predictibilitate combinat cu instabilitatea nu numai legislativa, ci si politica.
A gandi global si a actiona local nu este un slogan, ci un imperativ economico-social in care virtutile dintotdeauna ale profesiilor ingineresti au cel mai larg camp de manifestare. Asa apare si se valorifica sansa unui succes real si de durata.