Sucursala AGIR Dolj - partener traditional pentru Colegiul „Stefan Odobleja“ din Craiova
Data: 16-31 iulie 2016
La Colegiul Ştefan Odobleja din Craiova, s-a desfăşurat Concursul Interjudeţean „Inventivitate şi Creativitate în Ştiinţă şi Tehnologie - CICREST", concurs avizat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, fiind cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Regionale şi Interjudeţene 2016. Obiectivul general al concursului urmăreşte dezvoltarea creativităţii elevilor prin manifestarea liberă a talentelor acestora, prin investigare în vederea satisfacerii curiozităţii, prin transpunerea în practică a ideilor proprii. Organizatorii acestei competiţii doresc să transmită mai departe entuziasmul, inventivitatea şi dragostea dovedite de inventatori şi descoperitori celebri faţă de studiul disciplinelor din domeniul ştiinţelor şi tehnologiei. Concursul este o alternativă modernă de organizare a unei competiţii şcolare la care accentul se pune pe abordarea creativă a cunoştinţelor ştiinţifice şi deprinderilor tehnice şi pe dezvoltarea creativităţii şi inventivităţii, prin reconstituirea etapelor care au condus la invenţii tehnice şi ştiinţifice.
Concursul a fost organizat pe patru secţiuni, şi anume: Inventivitate-creativitate, Mari inventatori ai lumii şi invenţiile lor, Inventatori români, Eveniment: „Anul 2016 - 115 ani de la prima emisie radio".
Pentru desfăşurarea concursului, Colegiul Ştefan Odobleja a colaborat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Casa Corpului Didactic Dolj, AGIR - Sucursala Dolj, Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman Craiova, Asociaţia Eco World 2010 şi Liceul Traian Vuia Craiova.
La cele patru secţiuni ale concursului s-au primit 195 de lucrări de la 37 unităţi şcolare din 18 judeţe. Jurizarea lucrărilor s-a efectuat online, de către reprezentanţi ai partenerilor. S-au acordat premii pe categorii de prezentări (film, poster, eseu, ppt, pagini web) şi pe secţiuni. Pe durata desfăşurării concursului, în holul Bibliotecii Judeţene Alexandru şi Aristia Aman a fost organizată o expoziţie cu posterele înscrise în concurs, expoziţie care a prezentat interes pentru toţi cititorii bibliotecii şi pentru vizitatorii ocazionali.
Faţă de ediţiile precedente, numărul participanţilor a crescut semnificativ, iar lucrările înscrise au demonstrat că tematica secţiunilor a fost bine aleasă; tema secţiunii 4 - Eveniment, a prilejuit realizarea unor postere deosebite, prin care a fost pusă în evidenţă importanţa descoperirii undelor radio şi a radioului, pentru cultura unui popor.
Multe lucrări au prezentat preocupările inovative ale elevilor în domeniile studiate la şcoală, preocupări care dovedesc interesul pentru cunoaştere şi, deopotrivă, competenţele de comunicare prin care sunt promovate aceste preocupări. Concursul a pus în valoare competenţele ştiinţifice şi digitale ale elevilor: aceştia au desfăşurat o amplă activitate de documentare (probată prin informaţia valorificată şi prezentată sistematizat şi concis) prin care şi-au îmbogăţit fondul de cunoştinţe şi şi-au clarificat unele probleme conexe tematicii concursului; produsele realizate pentru concurs dovedesc preocupare pentru TIC şi pentru dezvoltarea competenţelor caracteristice societăţii informatizate. Competiţia a fost, pentru participanţi, prilejul unui fructuos schimb de experienţă şi tehnici specifice de comunicare.
Ca o concluzie finală se poate aprecia că obiectivul general al concursului, acela de a învăţa cum au inventat alţii, de a înţelege mecanismele gândirii lor, de a le exersa şi de a deveni, astfel, creativi, a fost pe deplin atins. De asemenea, prin implicarea Sucursalei AGIR Dolj s-a urmărit stimularea interesului elevilor pentru formarea tehnică, pentru formarea inginerească.