Jurnal de bord Conjunctural si peren
Data: 16 – 31 iulie 2017 2017
Interesul manifestat de tot mai mulţi ingineri faţă de temele macroeconomice - aşa cum sunt ele sintetizate în serii dinamice, mai ales în statistica oficială - este pe deplin explicabil. Zonele în care îşi desfăşoară activitatea, începând cu industria, continuând cu învăţământul şi terminând cu cercetarea ştiinţifică sunt tot mai puternic influenţate de procese şi fenomene definitorii pentru piaţa internă şi cea externă.
În această ordine de idei, se detaşează evoluţiile din acest an ale industriei. După relativa stagnare din perioadele precedente, asistăm, de la începutul lui 2017, la un semnificativ reviriment al ramurii de activitate care deţine o pondere de aproape un sfert din produsul intern brut. La sporul de PIB de 5,7% în primul trimestru din 2017, contribuţia industriei a fost de 1,5% - cea mai mare pe ansamblul ramurilor economiei.
Întrebarea pe care şi-au pus-o şi şi-o pun în continuare cei interesaţi de această evoluţie are drept componente elementele înscrise în titlul acestor însemnări: cât este „conjunctural" şi cât este „peren" în evoluţia actuală a industriei româneşti? O parte a răspunsului a fost dată de statisticile referitoare la cinci luni din anul 2017: producţia industrială a crescut cu 7,8 procente, cifra de afaceri pe ansamblu acestei ramuri a sporit cu 18 procente, iar volumul comenzilor noi cu 24%. În special volumul comenzilor noi arată că există perspective certe pentru continuarea şi aprofundarea tendinţelor din primele cinci luni ale anului în curs. Dacă analiza se desfăşoară pe subramuri, atunci atrage atenţia că la toate capitolele industria prelucrătoare deţine întâietatea.
Cu toate acestea, rezultatele pe cinci luni nu pot constitui o bază de raportare suficient de concludentă pentru a considera că avem de-a face cu o situaţie „conjuncturală" sau cu una „perenă". Ce se poate spune în plus, în această ordine de idei, faţă de evoluţia comenzilor noi în industrie?
Pe de-o parte, constatăm că cererea internă nu este acoperită satisfăcător de oferta internă, în special din sfera industriei (deficitul se regăseşte în creşterea mai puternică a importurilor comparativ cu exporturile), iar, pe de altă parte, observăm că motorul exporturilor, care au crescut cu 11% în primele cinci luni, a fost industria. Cu alte cuvinte, dispunem, în continuare, de un important potenţial de creştere a volumului de activitate din industrie.
Valorificarea acestui potenţial depinde de mulţi factori, pe prim-plan situându-se avantajele competitive. Or, atât ca structură, în funcţie de valoarea adăugată pe care o „produce", cât şi ca ritm de adaptare la cerinţele progresului ştiinţifico-tehnologic, industria nu oferă, deocamdată, imaginea dorită şi, mai ales, posibilă. Din tabloul conturat, până acum, decurge a doua întrebare esenţială: în afară de mecanismele pieţei care determină schimbările din industrie (nu numai cele pozitive, ci şi cele negative), există modalităţi de acţiune care să stimuleze o evoluţie a industriei care să aibă caracteristici perene, în consonanţă cu imperativele timpului nostru?
Astfel, ajungem la politicile publice, la mijloacele pe care factorii decidenţi la nivel naţional le au la dispoziţie pentru a încuraja procesele pozitive din industrie. În ultimul timp, s-a înregistrat o orientare mai pregnantă în direcţia folosirii pârghiilor fiscal-bugetare, a ajutorului de stat, a stimulentelor salariale, a accesării fondurilor europene, preponderernt pe domeniul progresului ştiinţifico-tehnologic. Se poate considera, deci, că s-a conştientizat, într-o mai mare măsură, necesitatea de a pune la baza dezvoltării economico-sociale producţia internă, în special cea din industrie. Evident, nu orice fel de industrie, ci una după modelul conturat de societatea bazată pe cunoaştere, pe satisfacerea exigenţelor erei digitale. Adică, fructificarea a tot ceea ce transformă „conjuncturalul" în „peren".