BP: Romania a fost anul trecut al patrulea producator de petrol din UE
Data: 16-31 iulie 2019
România a fost anul trecut pe locul patru în UE în ceea ce priveşte producţia de petrol, cu 3,6 milioane de tone, în scădere cu 2% faţă de anul anterior, potrivit unui raport realizat de compania britanică BP la nivel mondial. Principalul producător din UE a fost Regatul Unit, cu 50,8 milioane de tone, în creştere cu 9%, urmat de Danemarca, cu 5,7 milioane de tone (în scădere cu 15,9%), şi de Italia, cu 4,7 milioane de tone (în creştere cu 12,9%).
La nivel mondial, anul trecut s-au extras 4,474 miliarde de tone de petrol, în plus cu 2,2% faţă de anul precedent.
Cel mai mare producător de petrol din lume rămâne SUA, cu o producţie de 669,4 milioane de tone, cu 16,6% mai mult faţă de anul 2017. Pe locul doi este Arabia Saudită, cu 587,3 milioane de tone (+3,4%), iar pe locul trei Federaţia Rusă, cu 563,3 milioane de tone (+1,6%).
În ceea ce priveşte rezervele dovedite de petrol, România este pe locul doi în UE, cu 600 de milioane de barili pe zi (aproximativ 100 de milioane de tone), devansând Danemarca şi fiind la egalitate cu Italia. Înaintea ţării noastre se află doar Regatul Unit, cu 2,5 miliarde de barili pe zi (300 milioane tone).
În total, în lume, rezervele dovedite de petrol se ridică la 1729 miliarde de barili pe zi (244 de miliarde de tone).