Tehnocratia salveaza Romania?
Data: 1-15 august 2004
Amplul si documentatul articol (de fapt, un veritabil studiu) al inginerului Nicolae M. Nicolae, publicat in U.I. nr. 13/2004, invita la meditatii. Nu este vorba, aici, numai despre necesitatea de a cunoaste la un nivel satisfacator evolutia - pana in zilele noastre - a unui curent de idei si unui sistem operational de conducere, ci si despre evaluarea realista, calificata a starilor de fapt si tendintelor de "miscare" a ambelor componente (conceptual si practic) ale TEHNOCRA}IEI.
De la prezent spre trecut
Fireste, nu este posibil intr-un articol de dimensiuni modeste nici macar sa se "inventarieze" aspectele principale ale temei. De aceea, propun cititorului o restrangere a abordarii in sensul unui demers subsumat intrebarii: de ce nu merg, asa cum este de dorit, lucrurile in Romania, adica asa cum ar fi necesar si posibil?
O parte a raspunsului ne conduce la conceptul de TEHNOCRA}IE in acceptiunea care ii este data de Jean-Luc Chabat (citat de ing. dipl. Nicolae M. Nicolae), respectiv puterea politica implica o anumita competenta, exercitarea ei fiind o meserie.
Nu este cazul ca inginerii sa protesteze. Daca este adevarat ca, initial, TEHNOCRA}IA viza aproape exclusiv implicarea inginerilor (in sens larg) in conducerea proceselor economice si sociale, este la fel de valabila si afirmatia potrivit careia actul de conducere presupune obligatoriu decizii multi si interdisciplinare, astfel incat - asa cum o demonstreaza in special experienta transnationalelor, a bancilor cu anvergura mondiala - staff-urile acestor entitatI sunt formate din specialisti in foarte numeroase domenii.
Istoria moderna si contemporana a tarii noastre cunoaste multe cazuri de ingineri care au detinut functii politice de prima importanta. Acest fapt ar merita o analiza speciala. Deocamdata, retinem exemplul cel mai stralucit (daca se poate spune asa) al lui Ionel I.C. Bratianu. Dar, ce a fost, in fond, Ionel I.C. Bratianu? Un inginer in randurile politicienilor, sau un politician in randurile inginerilor?
Daca operam o deschidere in timp si spatiu, constatam ca nivelul de dezvoltare a economiei, a tarii in ansamblu, mai ales in anii progresului fara precedent din perioada interbelica, si-a pus amprenta si asupra gradului de implicare in viata Cetatii a tehnocratilor (in sensul amintit, nu numai in cazul inginerilor). Dupa cum si reciproca a fost valabila: tehnocratii au influentat nivelul de dezvoltare a Romaniei. De fapt, am avut de-a face cu o subdezvoltare in ambele planuri interdependente.
Sarim peste mai multe etape si poposim la mijlocul anilor '70, cand - in conditiile cunoscute - in Romania a inceput sa fie vehiculat conceptul de tehnocratie, e drept, legat mai mult de management. Lui Ceausescu nu i-a placut cuvantul englezesc si l-a tradus in "conducerea stiintifica a productiei si a muncii". |n ceea ce priveste conducerea politica, lucrurile se limitau la formula "revolutionarului de profesie".
Lucrurile au evoluat - un timp - contradictoriu, pentru ca in cele din urma sa involueze. |n foarte multe puncte de comanda s-au aflat ingineri si alti specialisti, insa deciziile au fost luate, uneori pana la detalii, de dictator si, in anumite compartimente, la nivel de prim-ministru si de ministri, tot de oameni cu o pregatire extrem de precara (ca sa o spunem pe sleau, de semidocti). Criteriul ideologic l-a inlocuit - in prea multe situatii, unele decisive - pe cel de profesionalism.
Starea de fapt
Daca incercam sa patrundem la esenta problematicii de care ne ocupam, ajungem - indiferent de unde pornim - la ideea ca formula cea mai dezirabila de TEHNOCRA}IE o constituie definirea locului si rolului expertizei in adoptarea deciziilor, la toate nivelurile si in toate domeniile. Nu este locul, aici, pentru o ampla demonstratie in vederea stabilirii corectitudinii acestui punct de vedere, dar este limpede ca in legatura cu decizii tehnologice, expertiza nu poate sa fie decat cea de tip ingineresc, dupa cum un inginer nu poate sa hotarasca modul in care trebuie tratat un bolnav. Ne referim la situatii normale, nu la cele aberante. Daca solutiile impun o colaborare interdisciplinara, nu reprezinta nici o noutate o astfel de formula. Dar, tot fiecare expert se pronunta, in primul rand, in domeniul sau de specializare.
Dupa Revolutia din decembrie '89 (ma incapatanez sa definesc astfel istoricul eveniment de la care, iata, in curand se vor implini 15 ani!), ne-a fost dat sa trecem prin multe experiente, unele de-a dreptul traumatizante. Fapt este ca tranzitia spre economia de piata si spre statul de drept autentic a fost si continua sa fie contradictorie si mult prea indelungata. Chiar in conditiile de dezindustrializare (termenul se cere bine conturat pentru a nu da nastere la interpretari eronate), in anumite domenii, rolul expertizei a crescut considerabil. Mai mult, numerosi specialisti, inclusiv ingineri, s-au implicat si in actul decizional politic si in cel economico-social. Sub aspect profesional, cel mai mare grup parlamentar este cel al inginerilor, iar in guvernele postdecembriste, inginerii au avut posturi extrem de importante, unul chiar de prim-ministru. Nu discutam despre calitatea lor profesionala, ci consemnam doar faptul ca atare. |n ciuda cresterii evidente a rolului expertizei (oare ce altceva arata proliferarea entitatilor specializate in cele mai diverse tipuri de consultanta?), situatia actuala este departe de a fi optima in domeniul de care ne ocupam.
"Comedia" confuziilor
Din trecerea in revista operata de ing. dipl. Nicolae M. Nicolae s-a desprins destul de clar faptul ca au existat si mai exista pareri potrivit carora o buna guvernare nu se poate realiza decat de catre tehnocrati. |n acest fel se ajunge, uneori, chiar la a considera ca, ea, TEHNOCRA}IA, se contrapune DEMOCRA}IEI. Daca ii includem in randurile tehnocratilor numai pe cei de specialitate inginereasca, ne dam seama, mai lesne, ca nu este posibila o buna guvernare fara juristi, fara economisti, fara specialisti in materie de politici sociale s.a.m.d. Corect este sa-i numim tehnocrati pe toti cei care sunt, intr-adevar, specialisti in anumite domenii. Daca acest punct de vedere este acceptat, atunci putem sa avansam in demonstratia noastra.
|nsasi politica propriu-zisa impune un grad inalt de profesionalizare, grad ce poate fi mai repede si mai usor de atins pe fondul unei alte specializari, inclusiv de tip ingineresc.
Situatia din prezent (ma refer acum la intreaga perioada postdecembrista) arata ca avem de-a face cu un sistem democratic inca fragil. |n timp ce mecanismele alegerilor functioneaza aproape normal, s-a ajuns la situatia paradoxala ca in principalul for de decizie din stat, organismul reprezentativ al intregii natiuni, sa fie alesi si mai multi oameni care, in profesiile lor de baza, au avut si au rezultate notabile, in timp ce in politica sunt reale mediocritati (ca sa nu-i caracterizam altfel). S-ar putea compensa acest deficit de calificare politica prin cresterea rolului expertizei, dar decizia n-o poate lua aceasta din urma deoarece s-ar incalca un principiu democratic fundamental.
Pe acest teren au aparut si se amplifica multe confuzii, intre care unele ar fi comice (vezi titlul paragrafului), daca n-ar avea efecte triste.
Au fost luate multe decizii eronate la nivel parlamentar si guvernamental tocmai pentru ca s-a intretinut confuzia intre ales si numit. Aici nu se poate opera cu jumatati de masura. Drepturile si obligatiile celor alesi sunt altele decat ale celor numiti, inclusiv pe post de consilieri. Substituirea a provocat grave distorsiuni in functionarea institutiilor publice, in primul rand, prin subordonarea de facto, in anumite imprejurari, a unui organism ales (Parlamentul) de catre unul numit (Guvernul).
Mentinerea starilor de confuzie reprezinta o actiune deliberata, in foarte multe cazuri, ca efect al intereselor contradictorii ale diferitelor centre de putere, inainte de toate economica.
Reforma clasei politice
Principalele date ale problemei converg nu spre o separare mecanica intre "politicieni" si "tehnocrati", fie si numai pentru simplul motiv ca exista persoane - si nu putine - care inmanuncheaza ambele ipostaze. Cum mai remarcam, profesionalizarea politicii reprezinta o cerinta pe care multi incep s-o perceapa la adevarata ei dimensiune si importanta.
Solutia consta, asa cum am mentionat in titlul acestui ultim paragraf, in reformarea reala a clasei politice. Este vorba despre un complex proces legislativ, institutional, organizational, moral etc. prin care sa se creeze ansamblul de instrumente care sa bareze calea alegerii si numirii in functii publice a unor persoane inadecvate. Folosim, desigur, un termen bland, dar ii avem in vedere pe impostori, pe incompetenti, pe corupti (mai ales), adica - pe scurt - crearea unui mediu propice promovarii valorilor si, implicit, excluderii non-valorilor.
Nu este locul, aici, pentru aprofundarea temei, insa apare cat se poate de limpede - chiar din experiente recente - ca nu exista nici o incompatibilitate de fond intre TEHNOCRATIE si DEMOCRATIE.
Numai in conditiile in care, prin respectarea regulilor statului de drept, ale economiei de piata, va fi posibil sa acceada, la functii de decizie la toate nivelurile, persoane competente (tehnocrati) si capabile sa promoveze valorile lumii libere, civilizate si prospere in care vrem sa ne integram, dilema conceptuala la care ne-am referit va deveni lipsita de obiect. Asadar, putem spune ca TEHNOCRATIA (in acceptiunea mentionata) poate salva - si ea - ROMANIA.