Gheorghe LAZAR (1779 – 1823) Carturar iluminist, fondator al invatamantului in limba romana si al celui ingineresc din Tara Romaneasca
Data: 1-15 august 2008
Figura lui se detaseaza printre figurile eroice ale culturii si simtirii nationale romanesti. Din timpul vietii a devenit un simbol si stegar al nazuintelor de dreptate si libertate ale poporului din mijlocul caruia s-a ridicat.
S-a nascut la 5 iunie 1779, in satul Avrig, din apropiere de Sibiu, unul dintre centrele de miscare culturala romaneasca din Transilvania, intr-o familie de tarani instariti. Parintii lui au dorit sa se formeze ca preot.
Dupa ce a terminat scoala primara in sat a plecat la Cluj, unde a urmat studiile la Gimnaziul Piaristilor, indreptandu-si atentia in special asupra filozofiei si dreptului. S-a remarcat ca un stralucit elev si Consistoriul din Sibiu l-a selectionat pentru a face din el un propovaduitor al catolicismului, ca atitudine spirituala, dar si ca mijloc politic. Pentru acest scop i s-a acordat o bursa si a fost trimis la Viena, pentru a studia teologia cu cei mai cunoscuti profesori ai timpului.
Nemultumit de cursurile scolastice, de interpretarea fenomenelor naturale si sociale prin prisma credintei religioase, isi dedica timpul de studiu si disciplinelor laice ca dreptul, filozofia, istoria si matematica.
La Viena a cunoscut tendintele de emancipare ale timpului si in loc sa devina canonic, a ajuns un admirator al conceptiilor democratice ale enciclopedismului din secolul al XVII-lea. Publicand o serie de articole, el isi dezvaluie inclinatiile spre cugetarea libera si devine suspect pentru cercurile teologice care l-au sustinut pana atunci.
Cand s-a intors in Transilvania, in anul 1809, Consistoriul din Sibiu l-a trimis pentru a fi hirotonisit ca preot la Carlovitz, dar mitropolitul a refuzat sa ii dea binecuvantarea, temandu-se de liberalismul si pornirile lui revolutionare, considerandu-l un pericol pentru biserica.
Neavand niciun venit, pentru a se intretine primeste un post de profesor la o scoala teologica elementara din Sibiu. Dupa ce tine un elogios discurs in onoarea lui Napoleon I, considerat pe atunci cel mai mare dusman al dinastiei austriece, a fost destituit din post. Persecutat si cenzurat, el fuge la Brasov, de unde este adus inapoi cu forta.
In aceasta situatie, in anul 1815 a trecut muntii in Tara Romaneasca, unde, datorita pregatirii lui stiintifice, i s-a ingaduit practica de inginer hotarnic, profesie foarte solicitata pe atunci.
In timpul masuratorilor pe care le-a executat la mosia boierului Constantin Balaceanu, care era efor al scoalelor, i-a expus acestuia planurile sale de a infiinta un colegiu cu predarea in limba romana, asemanator celui din Cluj in care si-a facut studiile secundare. Prin perseverenta cu care si-a sustinut ideea, si-a castigat multi adepti din randurile intelectualilor romani. Astfel, dupa un secol de fanariotism cu invatamant in limba greaca, intr-o epoca in care clasele conducatoare, din snobism si prost gust, imitau cu admiratie tot ce era strain, Divanul tarii, sub semnatura domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, a decretat, la 10 decembrie 1817, infiintarea primului colegiu romanesc, care a intrat in functiune la 6 martie 1818.
Intre zidurile modeste si afumate, foste chilii ale manastirii de la Sf. Sava, impreuna cu Gh. Lazar au mai predat Popa Pavel, Eufrosin Poteca, Ion Eliade Radulescu, Ladislau Erdeli s.a. Gheorghe Lazar preda aritmetica, trigonometria si geometria, dar si alte materii cum ar fi etica, filozofia, geografia si istoria. El a intocmit manualele Aritmetica matematiceasca si Trigonometria cea dreapta, contribuind la crearea terminologiei stiintifice si tehnice romanesti. A functionat ca profesor la scoala intemeiata de el din 1818 pana in iulie 1822. In 1821 a participat la Revolutia lui Tudor Vladimirescu. Dupa infiintarea colegiului, invatamantul in limba greaca a decazut, iar invatamantul in limba romana a luat amploare. La colegiul lui Lazar s-au format primii ingineri hotarnici romani, fapt pentru care este considerat ctitorul invatamantului ingineresc din Romania, iar colegiul – ca prima scoala de invatamant tehnic superior.
Despre prezenta lui la catedra avem marturia urmatoare: „Vorba lui era calda, cu resurse bogate si variate. Stia sa ridice chestiunile de filozofie la un nivel de inalta doctrina, dupa cum infatisa faptele de istorie intr-o naratiune pitoreasca, sugestiva, naturala, pe intelesul tuturor.“
In anul 1822 a cazut victima unei boli necrutatoare. Stiind ca sfarsitul se apropie, l-a chemat pe fratele lui Oanea, pe atunci primar al Avrigului, si i-a cerut sa fie ingropat in cimitirul din sat, alaturi de stramosii lui. A trecut muntii inapoi, vlaguit de putere, in caruta fratelui sau, spre satul natal, pe acelasi drum pe care a venit increzator sa isi indeplineasca misiunea apostolica.
Numele lui il poarta doua licee celebre, unul din Bucuresti si altul din Sibiu, la care au invatat multe generatii de elevi ce isi spuneau cu mandrie „lazaristi“.
Ca semn de pretuire si recunoastere a meritelor sale in dezvoltarea culturii umanistice si tehnice din tara noastra, i s-a ridicat o statuie in centrul Capitalei.
A inchis ochii in ziua de 17 septembrie 1823. A fost inhumat in cimitirul satului, iar mormantul lui este un loc de pelerinaj vizitat de mii de romani care merg acolo sa il omagieze cu veneratie.
Mihai Olteneanu