Oferta educationala. Nevoia de ingineri
Data: 1-15 august 2010
In miezul acestei veri s-au desfasurat examenele de admitere in invatamintul superior, inclusiv in cel tehnic (politehnic). Un asemenea moment, care se va repeta la toamna, prezinta un mare interes, deoarece anticipeaza procese si fenomene ale insasi devenirii tarii si, implicit, a oamenilor ei, de astazi si de miine. Starile de fapt in sfera educatiei au readus in atentia publicului larg teme grave, precum diferentele care se accentueaza intre gradul de cuprindere si de pregatire a copiilor, a adolescentilor si tinerilor din mediul urban fata de cel rural, ponderea tot mai mica a celor care trec testul bacalaureatului, dificultatile pe care absolventii de facultati le intimpina la angajare din pricina necorelarii structurii, volumului si calitatii profesionale in raport fie si numai cu cerintele elementare de pe piata muncii.
Nu ne propunem sa examinam valabilitatea asertiunilor care mentioneaza o criza generalizata a invatamintului, deoarece ar implica analize ample. De altfel, in urma cu citeva luni, Univers ingineresc a publicat un raport al Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Învatamintul Superior (ARACIS), care se ocupa pe larg si cu expertiza stiintifica de temele esentiale ale educatiei in Romania. Dar, daca privim starile de fapt in dinamica lor, vom constata lesne ca avem de-a face cu aspecte de natura cronica, iar perpetuarea (si, uneori, agravarea) lor in timp ar impune concentrarea analizei asupra unor perioade decisive pentru evolutia Romaniei in perioada contemporana.
Pe buna dreptate, multe comparatii se fac cu perioada interbelica, deoarece, dupa cele peste cinci decenii de regimuri dictatoriale, s-au reinnodat traditii care au atins cote inalte exact in anii finali ai respectivei perioade, ani de virf – nu intimplator – in primul rind in dezvoltarea economiei. Asa cum am procedat si in precedente insemnari in rubrica de fata, vom face apel la o lucrare stiintifica, aflata in afara oricarei indoieli asupra calitatii ei de exceptie, si anume Enciclopedia Romaniei. În primul volum, aparut in 1938 (este interesant de remarcat ca din Comitetul de gestiune al puternicei echipe de realizatori, organism format din sase membri, trei erau ingineri – Ioan Bujoiu, Ioan Gigurtu, viitor prim-ministru, Constantin Orghidan), un capitol consistent a fost consacrat invatamintului. Fireste, cei interesati pot sa consulte textul integral. Noi ne propunem doar sa atragem atentia exact asupra acelor fenomene cronice ale caror efecte le simtim si in prezent.
Niciun fel de rezultat din invatamintul superior, adica numarul si calitatea absolventilor, inclusiv in „meseria“ noastra, nu poate fi rupt de ceea ce numim „intrarile in sistem“, incepind cu scoala primara. Dar se poate opera si cu un alt moment, si anume cu cel al intrarilor in invatamintul superior. Se inregistra un decalaj enorm intre numarul celor inscrisi si al celor licentiati (absolventi). În anul aparitiei Enciclopediei, doar 7,2 la suta dintre cei inscrisi in invatamintul superior tehnic ajungeau sa primeasca diplome de licenta. Pe primul loc, cu 14 procente, se situa... medicina veterinara.
Existau, in 1938, institute politehnice doar la Bucuresti si Timisoara, ceea ce indica si premisele destul de limitate pentru formarea, in continuare, a corpului ingineresc. Dar ceea ce autorii considerau a reprezenta punctul cel mai nevralgic era faptul ca „orientarea studentilor spre diferite facultati se face in dezacord cu interesele sociale si nationale...“. Între domeniile deficitare era citat, pe primele locuri, invatamintul superior tehnic. Mai mult, in Enciclopedie se afirma ca sistemul (inclusiv cel tehnic superior) „este in dezacord cu structura societatii si, deci, cu posibilitatile ei de dezvoltare. A continua acest sistem ar insemna sa pregatim metodic dezechilibrul vietii sociale romanesti... Mii de tineri, cu cea mai aleasa pregatire la care puteau aspira, nu-si gasesc intrebuintarea in viata sociala“. În concluzie, se spunea: „Ia proportii tot mai ingrijoratoare faptul ca societatea romaneasca nu stie ce sa faca cu tinerimea pe care o are“. Parca suna cunoscut acest „refren“, aplicat la zilele noastre?! Sa retinem, asadar, pledoaria pentru ceea ce numim astazi raportarea invatamintului, inclusiv a celui superior, la cerintele pietei muncii, in dinamica ei. Din aceasta lectie a trecutului s-a invatat prea putin. Chiar in perioada in care s-a ajuns la aceste triste constatari. Ceea ce nu poate reprezenta o consolare pentru noi, cei de astazi.