Din 2016, Dacia va avea un muzeu auto la Mioveni
Data: 1 - 15 august 2014
In toamna anului 2016, la Mioveni se va deschide un Muzeu al Automobilului Dacia unde vor fi expuse modele produse la uzina pitesteana incepand cu anul 1968. Proiectul va fi realizat din fondurile orasului Mioveni, iar Dacia se angajeaza sa aduca masinile si sa se ocupe de intretinerea lor. Muzeul va avea si simulatoare auto ultra-moderne si este gandit si sa ajute Dacia sa-si creasca vanzarile, a declarat, intr-un interviu acordat HotNews.ro, primarul orasului Mioveni, Ion Georgescu, citat de site-ul primariei. Proiectul este acum in faza de studiu si analiza. In curand vor fi scoase la licitatie lucrarile de executie a muzeului. „Este o lucrare grandioasa, este proprietate a Consiliului Local Mioveni, o lucrare estimata a costa 6 - 7 milioane euro, iar aici ma refer la dotari si la constructie. Dacia se obliga sa ofere gratuit toata gama de automobile produse incepand cu 1 august 1968, si ma refer la 27 tipuri de masini“, a afirmat edilul.
In interviul acordat HotNews.ro, primarul Mioveniului a mai spus ca acest muzeu, unic in Romania, va avea si o parte comerciala, pe langa cea turistica, deoarece simulatoarele auto instalate i-ar putea determina pe vizitatori sa cumpere in viitor masini Dacia si Renault: „Sunt convins ca ne vom scoate banii in cativa ani si cred ca putem sa ajutam si noi Automobile Dacia, care este motorul orasului, sa expuna si sa vanda mai bine masini“. Primarul spune ca ar fi fost o problema daca municipalitatea ar fi trebuit sa cumpere masini Dacia vechi, fiindca acestea sunt de colectie si, deci, scumpe, insa lucrurile s-au rezolvat dupa ce compania s-a angajat sa aduca exponatele si sa se ocupe si de intretinere.
Alte articole



