Parteneriate UE - intreprinderi pentru incurajarea inovarii: primul miliard de euro alocat proiectelor
Data: 1 - 15 august 2014
Parteneriatele de cercetare dintre UE, sectorul privat si statele membre au prezentat primele lor cereri de proiecte si de parteneri in cadrul programului Orizont 2020, programul UE de cercetare si de inovare in valoare de 80 de miliarde de euro. Cu o suma totala de 1,13 miliarde de euro din fonduri publice, la care se adauga o suma comparabila din partea partenerilor privati, prima runda de finantare va fi dedicata unor proiecte avand ca scop imbunatatirea vietii oamenilor si stimularea competitivitatii internationale a industriei europene. Aceste proiecte vor viza, printre altele, darea in functiune a zeci de vehicule rutiere pe baza de hidrogen si de statii de realimentare cu combustibil.
Jose Manuel Barroso, presedintele in functiune al Comisiei Europene, a declarat: „Vom putea face fata cu succes provocarilor uriase cu care ne confruntam doar daca cele mai competente minti din mediul academic, din mediul industrial, din IMM-uri, din institutele de cercetare si din alte organizatii lucreaza impreuna. Acesta este obiectivul parteneriatelor public-privat: sa ne unim fortele pentru a imbunatati viata europenilor, pentru a crea locuri de munca si pentru a stimula competitivitatea in UE. Angajamentul nostru este ca bugetul UE sa se concentreze cu prioritate pe relansarea economica, iar parteneriatele merg in aceasta directie; primele cereri de propuneri insumeaza 1,1 miliarde de euro, la care se va adauga o suma similara din partea partenerilor privati, in cadrul unui pachet in valoare totala de 22 de miliarde de euro, destinat sa contribuie la imbunatatirea vietii oamenilor si la stimularea competitivitatii internationale a industriei europene. Ele vor continua sa produca rezultate pe care nicio tara, nicio intreprindere si nici chiar Uniunea Europeana insasi nu ar putea sa le obtina singura“.
Lansarea primelor cereri a avut loc practic la aproape un an dupa ce Comisia Europeana a prezentat „Pachetul privind investitiile in inovare“, un set de propuneri vizand crearea a sapte parteneriate public-privat si a patru parteneriate public-public. Aceste parteneriate se vor derula in mai multe domenii-cheie, cum ar fi transportul, electronica si bioeconomia, si au o valoare totala de peste 22 de miliarde de euro. Propunerile au fost adoptate de Parlamentul European, precum si de Consiliul UE.
Directorii generali, directorii de exploatare si directorii tehnologici ai partenerilor privati s-au exprimat in numele celor sapte parteneriate: „Intreprinderile comune au demonstrat succesul modelului de parteneriat public-privat. Intreprinderile comune au obtinut deja rezultate care contribuie la imbunatatirea calitatii vietii oamenilor si a competitivitatii Europei. Suntem mandri sa facem parte din aceste noi parteneriate din cadrul Orizont 2020 si ne bucuram ca s-au lansat la doar un an dupa ce au fost propuse de Comisie. Acum este timpul sa trecem la actiune si sa producem si mai multe rezultate care vor contribui la cresterea economica, la crearea de locuri de munca si la imbunatatirea calitatii vietii“.
Context
Cele sapte parteneriate public-private lansate reprezinta o investitie totala de 19,5 miliarde de euro in cercetare si inovare, care se va intinde pe urmatorii sapte ani. Contributia UE la acest buget, in valoare de 7,3 miliarde de euro, va permite deblocarea unor investitii de 12,2 miliarde de euro din partea sectorului privat si a statelor membre. Impreuna cu alte patru parteneriate de tip public-public cu statele membre, ele formeaza, asa cum am mai amintit, „Pachetul privind investitiile in inovare“, reprezentand peste 22 de miliarde de euro, o investitie in viitorul Europei.
Aceste parteneriate se desfasoara intr-o serie de domenii cheie:
Initiativa privind medicamentele inovatoare 2 (IMI2): pentru dezvoltarea generatiei urmatoare de vaccinuri, medicamente si tratamente, cum ar fi noi antibiotice;
Pile de combustie si hidrogen 2 (FCH2): pentru a accelera introducerea pe piata a unor tehnologii nepoluante si eficiente in domeniul energiei si al transporturilor;
Clean Sky 2 (CS2): pentru dezvoltarea unor aeronave mai ecologice, mai silentioase, cu emisii de CO2 mult mai scazute;
Bioindustrii (BBI): pentru utilizarea resurselor naturale regenerabile si a tehnologiilor inovatoare pentru produse de uz cotidian mai ecologice;
Componente si sisteme electronice pentru o pozitie de lider a Europei (ECSEL): pentru a stimula capacitatile europene de fabricare a produselor electronice;
Shift2Rail: pentru dezvoltarea unor trenuri si a unei infrastructuri feroviare mai eficiente, care sa reduca drastic costurile si sa amelioreze capacitatea, fiabilitatea si punctualitatea;
SESAR 2020: pentru a dezvolta sistemul european de management al traficului aerian de noua generatie, care va imbunatati performantele transportului aerian.
La cererile competitive lansate de aceste parteneriate pot participa companiile, IMM-urile, universitatile, organizatiile de cercetare si alte organizatii.