Start fara (deocamdata) linie de sosire

In conjunctura actuala, una dintre sintagmele cu o circulatie deosebit de intensa este „Proiectul de tara“. Acest fapt reflecta, neindoios, o necesitate: potrivit perceptiei majoritatii populatiei tarii, care, in sondajele de opinie, considera ca „tara se indreapta intr-o directie gresita“, factorii politici si exponenti ai mediului stiintific si de afaceri se simt obligati sa ofere raspunsuri referitoare la viziunea lor privind viitorul mai apropiat sau mai indepartat al Romaniei.
Intrucat tema „Proiectului de tara“ se afla si in centrul campaniei electorale desfasurate in vederea pregatirii alegerilor prezidentiale, consideram ca este nevoie de o abordare nepartizana, ceea ce este posibil doar daca se recurge exclusiv la instrumentele de ordin stiintific. Ceea ce atrage atentia in mod special este faptul ca, inca de la inceputul perioadei de tranzitie spre economia de piata si o democratie de tip occidental, numerosi slujitori ai stiintelor, inclusiv ai celor tehnice, au elaborat documente cu „bataie“ strategica. Bunaoara, in 1991, a fost intocmit un program intitulat „Impactul politicilor de dezvoltare asupra calitatii vietii“, la care au participat, alaturi de sociologi, numerosi ingineri si arhitecti. Acest program a ramas, din pacate, inregistrat la Biroul de reclamatii, sesizari si propuneri de la Palatul Victoria. Cine reciteste acest document de arhiva, acum, in 2014, va constata ca multe idei, mai ales cele menite sa conserve si sa eficientizeze potentialul industrial existent, capabil sa faca fata exigentelor economiei de piata, luate in considerare si puse in aplicare, ne-ar fi scutit de multe si grave erori. Nu este singurul exemplu de acest fel, si tocmai de aceea se impun a fi luate in considerare cel putin doua masuri: sa se treaca in revista cele mai importante documente programatice elaborate de oamenii de stiinta in ultimul sfert de secol pentru a se retine ceea ce a mai ramas valabil; trecerea, pe aceasta baza (un adevarat „tezaur“ de gandire prospectiva) la elaborarea unui document, obiectiv, neimplicat in politicile de partid, care sa constituie macar baza unui real „Proiect de tara“.
Exista o experienta valoroasa care arata ca angajarea unor structuri ale societatii civile, in special a celor profesionale, a permis sa se adopte documente strategice neinfirmate de trecerea timpului. Daca s-ar mai impune un exemplu, poate cel mai potrivit ar fi cel din 2008, cand s-a elaborat Strategia de dezvoltare durabila a Romaniei, propusa de cercurile academice, inclusiv membri ai AGIR si ai ASTR, insusita de Guvernul din acea vreme. Nici pana astazi nu s-a inregistrat un demers firesc reprezentat de evaluarea modului in care s-au aplicat fie si numai cateva dintre masurile incluse in respectiva Strategie. Nici in aceasta privinta nu avem de-a face cu un caz singular. Aproape niciunul dintre factorii responsabili nu se simte obligat sa „dea seama“ de modul in care s-a actionat pentru indeplinirea unor obiective menite - cu adevarat - sa duca la progres si bunastare (vezi ideea centrala a programului din 1991 pe care l-am amintit la inceputul acestor insemnari).
De regula, startul in materie de strategii, programe si planuri este dat intr-o atmosfera festiva. Autorii si autoritatile se intrec a lauda orientarile indreptate spre realizarea binelui public; urmeaza o perioada de organizare si planificare a activitatilor specifice, dupa care totul intra intr-un anonimat perfect. Cum nu totul s-a facut pe gratis, se omit si raportarile privind modul in care s-au utilizat fondurile publice destinate unor asemenea demersuri. Nu mai recurgem la exemple, intrucat ele sunt bine cunoscute de mai toata lumea. Este important ca acest cerc vicios, respectiv starturi fara linii de sosire, sa fie inlocuit cu un veritabil „cerc virtuos“. Cu cat mai repede, cu atat mai bine.