Compararea performantelor in domeniul inovarii in tarile Uniunii Europene
Data: 1-15 august 2016
Comisia Europeană (CE) a publicat recent rezultatele pentru 2016 ale tabloului de bord comunitar privind inovarea, ale tabloului de bord regional privind inovarea și ale Innobarometrului. Principalele constatări sunt următoarele: ♦ UE recuperează din distanța față de Japonia și SUA; ♦ Suedia este din nou lider în domeniul inovării și ♦ Letonia a devenit țara în care inovarea cunoaște cea mai rapidă creștere.
Inovarea, promovată în toate domeniile
„Îmi doresc ca Europa să fie un loc în care IMM-urile inovatoare și întreprinderile noi să înflorească și să-și extindă activitatea în întreaga piață internă. Dar pentru asta este nevoie de un efort concertat. La nivelul UE, trebuie (...) să facem mai ușor accesibile informațiile despre cerințele de reglementare și să lucrăm la un cadru privind proprietatea intelectuală clar și abordabil pentru IMM-uri. De asemenea, trebuie să adaptăm continuu piața unică la realitățile zilei, ca să ne asigurăm că serviciile inovatoare precum cele care țin de economia colaborativă își găsesc locul pe piață", a declarat Elżbieta Bieńkowska, comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri. La rândul său, Carlos Moedas, comisarul pentru cercetare, știință și inovare, a precizat: „Țările și regiunile care ocupă primele locuri sprijină inovarea printr-o gamă largă de politici, de la investiții la educație și de la condiții de muncă flexibile la asigurarea unei administrații publice care prețuiește spiritul antreprenorial și inovarea. Comisia își aduce contribuția în acest sens promovând inovarea în toate domeniile de politică. În plus, îmbunătățim accesul la finanțare privată prin Planul de investiții pentru Europa în valoare de 315 miliarde euro și prin uniunea piețelor de capital, precum și prin crearea unui nou Consiliu european pentru inovare".
Principalele constatări ale celor trei rapoarte
▪ Suedia este, din nou, lider în domeniul inovării în UE, urmată de Danemarca, Finlanda, Germania și Țările de Jos;
▪ În domenii specifice de inovare, liderii UE sunt: Suedia - resurse umane și calitatea cercetării academice; Finlanda - condițiile cadrului financiar; Germania - investiții private în inovare; Belgia - rețele de inovare și colaborare și Irlanda - inovarea în întreprinderile mici și mijlocii;
▪ Inovatorii cu cea mai rapidă creștere sunt Letonia, Malta, Lituania, Țările de Jos și Marea Britanie;
▪ Și în țările moderat inovatoare există nuclee inovatoare regionale: Piemonte și Friuli-Venezia Giulia în Italia, Țara Bascilor în Spania și Bratislavský kraj în Slovacia;
▪ Global, factorul principal care ajută la a deveni lider în inovare este adoptarea unui sistem echilibrat de inovare, care combină un nivel adecvat de investiții publice și private, parteneriate eficace în domeniul inovării între întreprinderi și mediul academic, precum și o bază educațională solidă și performanțe excelente în cercetare. Impactul economic al inovării trebuie să se manifeste prin vânzări și exporturi de produse inovatoare, precum și prin ocuparea forței de muncă;
▪ Specializarea în tehnologii generice esențiale (TGE) sporește performanța regională în materie de inovare, în special în domeniile materialelor avansate, biotehnologiilor industriale, fotonicii și tehnologiilor avansate de producție;
▪ În următorii doi ani, este de așteptat ca performanța UE în domeniul inovării să se îmbunătățească. Majoritatea întreprinderilor planifică menținerea sau creșterea nivelului investițiilor în inovare în următorul an. Întreprinderile din România, Malta și Irlanda sunt cele care, cel mai probabil, îşi vor spori investițiile în inovare în anul următor.
*
* *
Tabloul de bord european privind inovarea, publicat anual, oferă o evaluare comparativă a performanțelor țărilor din UE și ale câtorva țări terțe în domeniile cercetării și inovării. Raportul pe 2016 include, pentru prima oară, o secțiune prospectivă dedicată evoluțiilor recente, tendințelor și schimbărilor prognozate.
Tabloul de bord regional privind inovarea este o extensie regională a tabloului de bord european privind inovarea, dedicat evaluării performanțelor regiunilor europene.
Innobarometrul oglindește tendințele și atitudinile recente din activitățile legate de inovare ale întreprinderilor din țările UE, precum și din Elveția și SUA.