Jurnal de bord Economia la mijlocul anului: vulnerabilitatile si mijloacele de a le contracara

Aproape toate datele statistice referitoare la rezultatele activităţilor economico-sociale din primul semestru al acestui an confirmă şi reconfirmă principalele tendinţe de evoluţie consolidate în anii postcriză. Chiar dacă nu vom recurge la extrapolări, tot va fi evident că avem de-a face cu o creştere economică robustă, e drept, bazată în mare parte pe consum (deşi sporul în acest domeniu s-a mai micşorat), dar şi pe majorarea producţiei în sectoare-cheie, precum industria prelucrătoare, IT, construcţii şi în majoritatea subramurilor agriculturii. Faptul că marile agenţii internaţionale de rating şi-au menţinut calificativele acordate României în funcţie de anticipările pozitive referitoare tocmai la creşterea economică este mai convingător decât orice alt argument în sprijinul ideii centrale rezultate din afirmaţiile anterioare.

Desigur, o analiză aprofundată nu se poate efectua doar cu ajutorul datelor de sinteză la nivelul produsului intern brut. Inginerii cunosc prea bine mecanismele de abordare analitică şi, în consecinţă, iau în calcul numeroşi indicatori şi indici, astfel încât tabloul general să fie „mărunţit" în principalele lui părţi componente. În acest fel, se conturează mai clar, mai expresiv raportul dintre procesele şi fenomenele pozitive şi cele negative. Dincolo de unele influenţe conjuncturale, revirimentul din construcţii conexat cu majorarea procesului de formare brută de capital fix (mai pe scurt, o anumită relansare a investiţiilor) se anunţă a se consolida cel puţin pe termen scurt. Sunt, în această privinţă, semnale nu numai pe piaţa imobiliară, ci şi pe cea a clădirilor nerezidenţiale.

Reţeaua de conexiuni la scară macro cunoaşte evoluţii contradictorii. Este vorba, în special, despre ritmul şi amploarea măsurilor de reformă structurală care, cum se ştie, au un rol decisiv în ceea ce priveşte stimularea preocupărilor menite să ridice semnificativ potenţialul de creştere economică sănătoasă pe termen lung. Spre împlinirea acestui deziderat, se cuvine să ne îndreptăm la scară macroeconomică.

Pornind de la ritmul relativ înalt de creştere a preţurilor de consum, continuând cu ridicarea nivelului de competitivitate şi extinderea comerţului internaţional al României pe pieţe non-UE, cu îmbunătăţirea substanţială a raportului dintre producţia vegetală şi cea animală (mai ales pentru majorarea ponderii ofertei interne pe piaţa agroalimentară), terminând - pe fluxul schimburilor de activităţi pe ansamblul vieţii noastre economico-sociale - cu consumul gospodăriilor populaţiei, ni se dezvăluie o gamă variată de obiective care nu pot fi atinse decât prin armonizarea politicilor macro cu cele micro. Mai direct spus, trebuie ca toţi „să tragem în aceeaşi direcţie".

Identificarea vulnerabilităţilor nu se poate, desigur, limita la factorii interni. Caracterul tot mai deschis al economiei româneşti impune şi creşterea gradului de rezilienţă, adică de rezistenţă la şocuri, la riscuri generate de factorii externi. Din păcate, războiul comercial şi consecinţele Brexit-ului, oricât de depărtate par de preocupările firmelor, nu pot fi ignorate nici la acest nivel. De aceea, procesul decizional, care-i implică în primul rând pe ingineri, se cere orientat în funcţie de criteriile multifactoriale, în rândul cărora o importanţă deosebită, în condiţiile globalizării, o au perspectivele economice mondiale.

Menţinerea stabilităţii şi întărirea capacităţii naţionale de a face faţă incertitudinilor şi riscurilor evocate reprezintă un obiectiv al tuturor „actorilor" vieţii economico-sociale, iar conştientizarea acestui adevăr este cea dintâi garanţie că tot ceea ce a provocat dificultăţi, deficite, reculuri va fi contracarat cu succes, mai ales prin susţinerea a ceea ce s-a dovedit sănătos, pozitiv.