Eurobarometru: Schimbarile climatice, poluarea aerului si deseurile, cele mai importante probleme de mediu
Data: 1-15 august 2020
Proiectul SMART InfoBioNano-4Health&Innovation propus de Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, planificat cu un buget de 45 milioane euro, a ocupat primul loc în competiţia pentru definirea specializării inteligente RIS3 în regiunea Nord-Vest. Scopul competiţiei a fost acela de a identifica specializarea inteligentă şi de a o sprijini pentru a fi implementată cu succes în perioada 2021 - 2027. „Într-o lume tot mai globalizată şi/sau interacţionistă, România are nevoie de avantaje competitive (poli de excelenţă/competitivitate) pentru a evita situaţia în care devine o «colonie» ştiinţifică, tehnologică şi culturală. Pentru a-şi dezvolta competitivitatea la nivel internaţional, România trebuie să-şi creeze structuri academice-magnet de prestigiu, cu vizibilitate şi impact internaţional deja confirmate, conectate puternic cu mediul socio-economic naţional şi internaţional", se menţionează într-un comunicat al instituţiei de învăţământ superior. Potrivit documentului citat, UBB reprezintă cea mai mare comunitate academică din ţară, iar clasamentele internaţionale ale universităţilor o arată ca fiind unul dintre cei mai performanţi contributori la cunoaştere din Europa Centrală şi de Est. Cu acest profil, UBB a fost invitată şi acceptată în GUILD, organizaţia europeană a unora dintre cele mai relevante universităţi europene world-class (research-intensive).
InfoBioNano4Health reprezintă domeniile în care UBB are avantaje competitive, confirmate prin poziţionări foarte bune în rankingurile internaţionale. „UBB este unul dintre actorii academici din ţară capabili nu doar să disemineze eficient cunoşterea generată de alţii (prin educaţie de calitate) şi să o utilizeze pragmatic (prin transfer creativ către societate/mediul socio-economic), ci şi să genereze cunoaştere de excelenţă cu avantaje competitive. Aşadar, UBB are forţa şi datoria de a genera un pol academic paneuropean în Cluj-Napoca, concentrându-şi resursele academice proprii în logica STEM+ şi conectându-le apoi cu alte zone academice şi socio-economice (inclusiv în extensiile UBB). Într-adevăr, prin acest proiect UBB va crea un pol academic cu anvergură paneuropeană focalizat pe InfoBioNano4Health, incluzând şi industrii creative, cu impact pozitiv asupra competitivităţii Clujului, a Transilvaniei, a ţării şi a UE. INFO (de exemplu, tehnologia informaţiei/inteligenţa artificială-robotică/conectivitate «physical-cyber») este deja un brand pentru UBB, mediul academic clujean şi oraş, BIONANO integrează inovativ ştiinţele vieţii şi cele ale naturii din UBB şi cu alţi actori academici din Cluj-Napoca, iar HEALTH, înţeles în sens larg (incluzând sănătatea mediului), este un alt brand al UBB şi al mediului universitar clujean mai general", a afirmat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
În ceea ce priveşte capacitatea de integrare şi dezvoltare cumulativă a Platformei, rectorul UBB a adăugat că „această specializare inteligentă va defini profilul Clujului în anii care vin şi trebuie să se coordoneze eficient cu alţi poli paneuropeni din România (de pildă, Laserul de la Măgurele), pentru a oferi ţării avantaje competitive în lumea tot mai globalizată. Platforma este flexibilă ca dezvoltare, în funcţie de noi interese şi resurse, iar aici relaţia specială o văd cu celelalte universităţi clujene din cadrul Uniunii Universităţilor Clujene şi/sau cu alţi actori academici din Cluj-Napoca/Transilvania. Prin proiecte comune sau prin proiecte individuale subsumate acestui brand putem genera dezvoltări cumulative ale Platformei, cu impact major la nivel naţional şi internaţional".