Conducta de transport gaze naturale Lugasu - Huedin, declarata proiect de importanta nationala in domeniul energetic
Data: 1-15 august 2021 2021
Guvernul a adoptat o Hotărâre privind declararea proiectului de investiţii „Conductă de transport gaze naturale Lugaşu - Huedin, inclusiv cu alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică", drept proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale.
Obiectivul propus se află amplasat pe teritoriul următoarelor unități administrativ-teritoriale: Lugașu de Jos, Țețchea, Aștileu, Aleșd, Măgești, Vadu Crișului, Borod, Bratca (judeţul Bihor), Sâg (judeţul Sălaj), Negreni, Ciucea, Fildu de Jos şi Poieni (judeţul Cluj).
Potrivit Ministerului Energiei, prin realizarea acestei conducte se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a localităților din zona de interes a obiectivului, respectiv un număr de aproximativ 32 800 consumatori casnici și 127 instituții publice (școli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc.), precum și diverși agenți economici. „Prin realizarea conductei de transport gaze naturale Lugașu (jud. Bihor) - Huedin (jud. Cluj) se creează premisa interconectării sistemului de transport gaze naturale din partea de Vest a țării (zona de consum Oradea), cu sistemul de transport gaze naturale din partea de Centru-Nord (zona de consum Cluj); în consecință, se asigură alimentarea cu gaze a zonelor de consum din două direcții și echilibrarea sistemului național de transport gaze naturale", se menţionează în Nota de fundamentare a actului normativ.
Ministerul Energiei precizează că realizarea proiectului mai aduce, între altele, următoarele beneficii: ▪ diversificarea surselor de energie pentru județele Bihor și Cluj; ▪ reducerea emisiilor și susținerea producerii de energie din gaze naturale, precum și prin trecerea de la sistemul de încălzire cu combustibili solizi (lemne, păcură etc.) la sistemul de încălzire pe bază de gaze naturale; ▪ premisele reducerii defrișărilor în zonele ariilor naturale protejate, și nu numai; ▪ creșterea potențialul turistic şi de agrement al zonei; ▪ creșterea investițiilor private în domeniul turismului realizate în noi capacităţi de cazare şi în modernizarea celor existente; ▪ creșterea investițiilor în industrie.